Taxă digitală. Uniunea Europeană renunță la proiectul său

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Acord între Statele Unite și Uniunea Europeană privind TAXELE vamale pentru oţel şi aluminiu
Acord între Statele Unite și Uniunea Europeană privind TAXELE vamale pentru oţel şi aluminiu
Comisia Europeană a anunţat luni că a decis să îngheţe proiectul său privind introducerea unei taxe pe serviciile digitale, pe perioada negocierilor derulate sub auspiciile OECD cu privire la o impozitare mai echitabilă a multinaţionalelor, care ar urma să se finalizeze în octombrie, informează AFP şi Reuters.

"Reuşita acestui proces va necesita un impuls final din partea tuturor părţilor iar Comisia s-a angajat să se concentreze pe acest efort. De aceea am decis să luăm o pauză în munca noastră cu privire la o propunere de taxă digitală", a declarat luni purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Daniel Ferrie. Acesta a adăugat că Executivul comunitar va reanaliza situaţia la toamnă.

Sâmbătă, comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, a declarat că prioritatea UE este implementarea acordului politic obţinut la nivelul G20 pentru o impozitare mai echitabilă a multinaţionalelor.

Anul trecut, cele 27 de state membre au ajuns la un acord fără precedent, pentru a împrumuta în comun 750 de miliarde de euro destinate unui fond care să combată recesiunea economică provocată de pandemia de COVID-19 şi de asemenea să răspundă la provocările create de schimbările climatice. Împrumuturile în comun pentru fondul de redresare, care vor fi efectuate de Executivul comunitar în numele tuturor statelor membre, urmează să fie rambursate pe parcusul a 30 de ani graţie noilor taxe denumite noi resurse proprii. Aceste noi taxe nu au fost încă convenite dar ar putea include taxe pe economia digitală, pe emisiile de CO2 sau pe importurile de bunuri fabricate pe baza tehnologiilor poluante.

Citește și ACORD ISTORIC privind taxarea multinaționalelor. Cât va fi impozitul MINIM

Însă proiectul european vizând o taxă pe serviciile digitale a generat critici din partea autorităţilor americane iar duminică secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, a cerut UE să îşi revizuiască planul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Lingouri de cupru

Metalul care ține economia în priză riscă să devină rar

Economia globală se îndreaptă spre un deficit sever de...

Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
ISU a trimis generatoare în zonele afectate de ninsoare / Foto: ISU ALba
Alexandru Nazare
ELCEN / FOTO: Pagina de Facebook a ELCEN
Modificarea PNRR

România bifează un jalon-cheie din PNRR

România a îndeplinit integral și la termen Ținta 267 din...

Asigurări / Foto: Freepik

O nouă companie intră pe piața asigurărilor din România

Piața de asigurări din România are un nou jucător. Wise...

Ce se întâmplă cu facturile la gaze după 31 martie

Scenariu de rezervă pentru gaze: plafonarea ar putea fi...

Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Industrie / Sursa: Freepik.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres

Incendiu la Ministerul Finanţelor

Alertă, joi, la sediul Ministerului Finanţelor. 

Energie / Foto: Freepik
BNR: Indice ROBOR
Se schimbă semnificativ regulile jocului pentru investițiile străine / Foto: Oana Pavelescu
Freepik.com
INS a publicat cifrele evoluției șomajului în România

Şomajul în rândul tinerilor a ajuns la un nivel îngrijorător

În luna noiembrie 2025, rata şomajului în formă ajustată...

Mină de suprafață / Foto: Pexels
Netflix / Foto: Freepik
Curieri livrează pachete / Foto: Freepik
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Contabil / Foto: Freepik
Bayer
Evacuarea muzeului Luvru / Capturi video
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik
Inundații / FOTO: Facebook DEER – Muntenia Nord
Electrocentrale Craiova
Nicușor Dan, declarații după reuniune la ambasada României de la Paris / Foto: Președinția României
Lingouri de aur și argint

Saxo Bank: aurul poate ajunge la 5.000 de dolari pe uncie

Aurul și argintul nu mai sunt simple instrumente de...


pixel