Taxele de salubrizare se modifică. Noile reguli de tarifare

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Proiectul de Ordonanță a fost deja adoptat de Guvern
Proiectul de Ordonanță a fost deja adoptat de Guvern
Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006 urmează să fie modificată în curând.

Proiectul de Ordonanță care va opera modificările de rigoare în textul Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006 a fost aprobat deja de Guvern, noile măsuri prevăzute urmând să intre în vigoare odată cu publicara actului normativ în Monitorul Oficial. 

Una dintre modificările importante pentru utilizatori, respectiv persoane fizice, asociații de proprietari ori persoane juridice de la care se colectează deșeuri, este că taxa de salubrizare se va putea modifica în timpul anului oricând. În plus, proiectul stabilește și aspecte ce țin de tarifele maxime ce pot fi impuse celor care nu încheie contracte pentru salubrizare ori care nu colectează separat deșeurile.

Noua prevedere stabilește că ”autoritățile administrației publice locale au competențe exclusive cu privire la elaborarea și aprobarea Regulamentului de instituire și administrare a taxei de salubrizare pentru utilizatorii serviciului de salubrizare”. 

La ora actuală, taxa de salubrizare e supusă regimului fiscal și daca se modifică n-ar putea avea efecte pentru cei care trebuie să o plătească decât abia de anul viitor. Odată cu intrarea în vigoare a Ordonanței, Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC) devine responsabilă de implementarea politicii tarifare în domeniul gestionării de deșeuri. Tot ANRSC va licenția toate activitățile de salubrizare locală.

„Tarifele distincte pentru activitățile desfășurate de operatori se aprobă în lei/ tonă, iar taxele distincte pentru utilizatori se calculează și se aprobă în lei/ persoană/ lună pentru utilizatorii casnici și în lei/ tonă pentru utilizatorii non-casnici”, prevede proiectul de OUG.

Cine sunt utilizatorii?

Potrivit Ordonanței, este vorba despre ”utilizatori casnici, persoane fizice și asociații de proprietari/ locatari, precum și utilizatori non-casnici, persoane juridice, altele decât asociațiile de proprietari, beneficiari ai serviciului de salubrizare”. 

Autoritățile locale vor putea să reducă/ refuze justificat nivelul tarifelor activităților de salubrizare cerute de operatorii de salubrizare, în contextul în care legea nu le dă acest drept actualmente. Din viitoarea politică de tarife fac parte următoarele reguli de tarifare, conform proiectului de ordonanță:

- tariful pentru recipientele/ containerele cu volumul cel mai mic puse la dispoziție utilizatorului, în același număr de fracții, să nu fie mai mare decât tariful ofertat/ fundamentat pentru colectarea volumului de deșeuri generat de utilizator, să nu fie mai mare decât tariful ofertat/ fundamentat pentru colectarea volumului de deșeuri generat de utilizator, rezultat din aplicarea frecvenței de colectare și a indicelui de generare a deșeurilor prevăzute în caietul de sarcini, în cazul în care se implementează elementul pe bază de volum;

- tariful pentru ridicarea recipientului/ containerului la o frecvență mai mică decât cea prevăzută în caietul de sarcini să nu fie mai mare decât tariful ofertat/aprobat pentru gestionarea fracțiunii de deșeuri municipale, în cazul în care se implementează elementul pe bază de frecvență;

- să acopere costurile capitalului investit în sistemele de cântărire a fracțiunilor de deșeuri colectate separat, inclusiv costurile cu verificarea metrologică la scadență a cântarelor, în cazul în care se implementează elementul pe bază de greutate;

- contravaloarea sacilor de colectare preplătiți să nu fie mai mare decât valoarea rezultată din aplicarea tarifului distinct pentru gestionarea fracțiunii de deșeuri municipale colectate separat la capacitatea/ volumul sacului de colectare, în cazul în care se implementează elementul pe bază de saci de colectare personalizați; sacii de colectare preplătiți pot fi achiziționați de la operatori și/ sau comercializați prin magazinele de vânzare cu amănuntul a produselor ambalate ori prin alte sisteme implementate de către autoritățile administrației publice locale.

„Autoritățile administrației publice locale pot implementa și sisteme de abonamente, bazate pe pachete cu un număr anual de ridicări a containerelor/recipientelor. Diferențele în plus sau în minus ale costurilor aferente se regularizează anual, conform prevederilor din regulamentul local”, mai scrie în proiect.

Totodată, noua politică de tarife mai prevede și nivelul maxim al taxei de salubrizare aplicate utilizatorilor care nu separă corect deșeurile, respectiv utilizatorilor care refuză încheierea contractului de prestări servicii de salubrizare cu operatorul, de până la două ori, respectiv de până la trei ori față de nivelul taxei de salubrizare stabilite pentru utilizatorii care separă corect deșeurile, scrie Avocatnet.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Justiție
Inspecție fiscală / Foto: Freepik
Lucrări de canalizare
Femeie la cumparaturi in supermarket
Romaero

Marshall și Romaero bat palma pentru mentenanță strategică

Marshall şi Romaero au anunţat vineri o colaborare ce...

BVB
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Ștefan Nanu, Alexandru Nazare, Alexandru Petresci și Radu Hanga
Ghișeu / Foto: Freepik
Montare de panouri solare / Foto: Freepik
Spital / Foto: Freepik
Urs pe șoseaua Transalpina
Podul Băneasa
Furtună / Foto: MTI
Irigații / Foto: Freepik
O femeie vorbește cu un angajat al unei benzinării / Foto: Freepik
Minitari / Foto: Laurentiu Turoi / MApN
Camp petrolier / Foto: Freepik
Centrala nucleară de la Ostrovet, Belarus
Date ROBOR și IRCC
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Alexandru Nazare, ministrul de Finanțe
Administrator de firmă / Foto: Freepik
Programul Rabla
Magazin Loro Piana
Factură energie electrică

pixel