Tehnologiile viitorului. Alte miliarde pregătite de UE pentru proiecte IT

Autor: Ciprian Dumitrache
Data publicării:
Programul EUROPA DIGITALĂ va finanţa proiecte europene în patru domenii: supercalculatoarele, inteligenţa artificială, securitatea cibernetică şi competenţele digitale avansate. 
Programul EUROPA DIGITALĂ va finanţa proiecte europene în patru domenii: supercalculatoarele, inteligenţa artificială, securitatea cibernetică şi competenţele digitale avansate. 
Comisia şi preşedinţia Consiliului UE vor găzdui în perioada 1-2 iunie 2021 Adunarea privind Agenda digitală, unul dintre subiecte fiind Programul Europa digitală, cu un buget general de 7,5 miliarde de euro. Sunt vizate domenii precum inteligența artificială sau securitatea cibernetică.

Agenda digitală va fi dedicată anul acesta deceniului digital al Europei. Acest eveniment la nivel înalt se va axa pe obiectivele pe care şi le-a fixat UE pentru 2030 în cadrul deceniului digital şi pe programul Europa digitală, un nou program de finanţare în valoare de 7,5 miliarde de euro, destinat implementării de proiecte digitale europene.

Programul va finanţa proiecte europene în patru domenii: supercalculatoarele, inteligenţa artificială, securitatea cibernetică şi competenţele digitale avansate

Participanții la Adunarea privind Agenda digitală vor discuta despre cum ar putea fi promovate obiectivele pentru 2030 prezentate în Comunicarea Comisiei privind deceniul digital, inclusiv cele referitoare la competenţele digitale, la transformarea digitală a întreprinderilor, la conectivitatea de mare viteză şi la infrastructura digitală sigură şi durabilă, precum şi la digitalizarea serviciilor publice.

Citește și: Șomajul ajunge la 5,7%. Categoriile care se angajează cel mai greu

Thierry Breton, comisarul pentru piaţa internă, a declarat: "Am putut constata, în timpul pandemiei, ce rol central au ajuns să ocupe tehnologiile digitale în viaţa noastră. Sectorul digital va fi unul dintre principalii piloni ai eforturilor noastre de redresare. Trebuie să construim împreună un continent rezilient şi suveran din punct de vedere digital, cu sprijinul programului Europa digitală".

În prima zi a Adunării privind Agenda digitală se va discuta despre deceniul digital: Viziunea Europei şi posibilităţile de transformare digitală a Europei până în 2030.
Discuţiile se vor concentra asupra definirii căii pe care trebuie să o urmeze Europa pentru a face din transformarea digitală o reuşită până în 2030, pe baza viziunilor prezentate în luna martie de către Comisie în cadrul Busolei pentru dimensiunea digitală. Se vor face investiţii importante în vederea atingerii obiectivelor fixate în acest domeniu, inclusiv prin intermediul Mecanismului de redresare şi rezilienţă.

Programul Europa digitală va fi subiectul central al celei de a doua zile a Adunării privind Agenda digitală. Cu un buget general de 7,5 miliarde de euro, programul
are drept obiectiv consolidarea suveranităţii digitale a UE, dar şi sprijinirea celor două obiective îngemănate ale Uniunii - tranziţia verde şi transformarea digitală. Programul va accelera redresarea economică şi transformarea digitală a Europei, în beneficiul cetăţenilor şi al întreprinderilor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik

pixel