Eugen Teodorovici: A fost aprobată o nouă categorie de pensii

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Pensiile se vor recalcula
Pensiile se vor recalcula
Reprezentanţii permanenţi la UE ai statelor membre au aprobat, miercuri, acordul obţinut la 13 decembrie 2018 între preşedinţie şi Parlamentul European referitor la propunerea privind "produsul paneuropean de pensii" (PEPP), care reprezintă o noua categorie de plan de pensii personale, informează un comunicat de presă al Consiliului UE. 

Proiectul de regulament are ca scop oferirea unei game mai mari de opţiuni pentru persoanele care vor să economisească pentru pensie şi, în acelaşi timp, stimularea pieţei pensiilor personale. Conform aprecierilor Comisiei, numai 27% din europenii între 25 şi 59 de ani s-au înscris într-un produs de pensii. 

"Îmbătrânirea populaţiei în Europa creează noi provocări. Una dintre acestea este cum putem să ne asigurăm că cetăţenii economisesc o sumă suficientă pentru a putea trăi decent la pensie. Produsele paneuropene de pensii vor crea o noua posibilitate pentru a economisi pe termen lung, utilizând pieţele de capital şi atenuând astfel presiunea asupra finanţării publice. Aceste produse vor avea şi avantajul major că vor cumula toate sumele economisite în Europa, indiferent de ţară, în cadrul unui singur plan de pensii personale", a declarat ministrul Finanţelor din România, Eugen Teodorovici. 

Conform noilor norme, PEPP ar urma să aibă aceleaşi caracteristici standard indiferent unde sunt comercializate. Ele vor fi oferite de o gamă largă de furnizori, în principal societăţi de asigurare, bănci, instituţii pentru furnizarea de pensii ocupaţionale, firme de investiţii şi administratori de active. 

Pensiile în Europa

În Europa, piaţa pensiilor personale este deocamdată fragmentată din cauza unei diversităţi de norme ce împiedică dezvoltarea unei pieţe la nivelul UE. În unele state membre, piaţa este aproape inexistentă. Noile produse paneuropene de pensii personale vor oferi cetăţenilor o nouă posibilitate de economisire, aplicabilă la nivelul întregii UE, venind în completarea planurilor de pensii publice şi ocupaţionale, precum şi a planurilor de pensii personale de la nivel naţional. 

Pentru deponenţi, PEPP ar avea următoarele avantaje: mai multe opţiuni, în condiţiile în care ar urma să aleagă dintr-o gama largă de furnizori de PEPP într-un mediu mai competitiv; protecţia consumatorilor; schimbarea furnizorilor, deponenţii urmând să aibă dreptul sa schimbe furnizorii, atât la nivel naţional, cât şi dincolo de frontiere, după un minimum de cinci ani de la încheierea contractului sau de la cea mai recentă schimbare de furnizor; transferabilitate, având în vedere că deponenţii vor putea continua să contribuie la PEPP-ul lor şi dacă se mută în alt stat membru. 

Pentru furnizorii de planuri de pensii, regulamentul va oferi următoarele oportunităţi: economii de scară; o sfera de acţiune mai largă şi distribuţie transfrontalieră graţie unui 'paşaport' UE care va permite furnizorilor să comercializeze PEPP în diferite state membre. 

În continuare, textul va face obiectul verificării de către experţii jurişti-lingvişti. Parlamentul şi Consiliul vor putea proceda apoi la adoptarea textului final. 

Citește și: Ce obligație au pensionarii pentru a primi lunar drepturile bănești

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Hârtii, documente, acte
Gaze / Foto: Unsplash
Bursa / sursa foto: Freepik.com / pongpun
Acord comercial Canada - China
Fermieri stau pe o combină agricolă / Foto: Freepik
Lingou de aur
Agent ICE amenință presa cu arma în timpul evacuării dintr-un hotel unde erau cazați / Foto: Captură video
Ministerul de Finanțe
Saci cu lapte praf

Încă o compamie retrage lapte praf de pe piață

Producătorul francez de alimente și băuturi Vitagermine...

Avioane Craiova / Foto: Alex Micsik / Agerpres
Teren agricol / Foto: Freepik
Să ierți pe cineva de datorii înseamnă să nedreptățești

Mii de români scapă de datorii. Cine e vizat

Mii de români scapă de datorii. Cine poate beneficia și...

drone - FOTO: Freepik@kjpargeter
Lapte praf / Foto: Freepik
Donald Trump - FOTO: Agerpres

Piața bursieră în SUA 2026. Început slab pentru Trump

S&P 500 a crescut, dar nu la fel de spectaculos ca...

Cod fiscal / Foto: Freepik
Donald Trump / Foto: Casa Albă
firme inchise - FOTO: Freepik@EyeEm
ANAF
Jensen Huang, CEO Nvidia

China deschide robinetul importurilor de cipuri Nvidia?

Autoritățile chineze au transmis celor mai mari companii...

Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
doicesti - FOTO: Bogdan Ivan@Facebook
Acordul UE-Mercosur nu poate intra în vigoare fără CJUE și Parlamentul European - FOTO: Freepik
Judecător / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Nicușor Dan - FOTO: Agerpres
Emmanuel Macron la Davos a purtat o pereche de ocherali de soare din cauza unei afecțiuni oculare / Foto: WEF / Flickr
UE. Foto: Freepik.com
consiliul pentru pace - FOTO: Agerpres

pixel