Tichetul prestatorului casnic: Valoare, cum se obține, câți bani oprește statul

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Instalator / FOTO: Freepik
Instalator / FOTO: Freepik
EXCLUSIV
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a vorbit, în cadrul interviurilor DCNews, despre pensii, despre digitalizare, despre facilitățile oferite de stat.

Referindu-se la platformele deja funcționale sau în curs de implementare realizate de instituția pe care o conduce din fonduri europene, ministrul Muncii a vorbit despre tichetul pentru prestatorul casnic. 

În locul banilor

Detaliind, Simona Bucura-Oprescu a explicat că, dacă cineva are nevoie de un lucrător ocazional care să vină acasă, poate fi folosită această platformă. ”Dacă vi se strică ceva, puteți apela la un astfel de lucrător căruia, pentru a evita, pe de o parte, să-l plătiți la negru, iar pe de altă parte pentru ca dânsul să beneficieze de asigurări sociale, dar și dreptul de asigurare de sănătate, îi oferiți acest tichet de prestator casnic în locul remunerației. În felul acesta, dânsul are posibilitatea să-și deconteze acești bani și, în felul acesta, se evită munca la negru”, a relatat ministrul Muncii. 

De unde pot fi procurate

De exemplu, un instalator care, pentru reparațiile făcute, cere 50 de lei, în locul banilor, el poate primi ”acest tichet în valoare de 15 lei. În funcție de suma pe care o negociați pentru anumite activități, puteți utiliza mai multe tichete”. Ele pot fi procurate de la orice filială județeană a Agenției pentru ocuparea forței de muncă, de la Poșta Română, dar și în sistem online. La rândul lui, instalatorul le poate deconta prin cele trei metode. 

Statul cu ce rămâne?

”Din cei 15 lei, 12 lei îi rămân persoanei la care s-a apelat pentru desfășurarea acelei activități ocazionale, iar diferența de trei lei rămâne pentru asigurarea de sănătate, respectiv pentru drepturile de asigurări sociale, adică merge la pensie”, a explicat Simona Bucura-Oprescu. 

Aflați ce a spus ministrul Muncii despre Revisal, despre digitalizare și despre multe alte subiecte de interes urmărind întreaga emisiune:

 

Youtube video image

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...

Bani
Gabriel Biriș
Adrian Nica, șeful ANAF
Daniel Dăianu
Camion alimentează la o benzinărie / Foto: Freepik
Comisia Europeană
Freepik.com
București / Foto: Freepik
Euro. Freepik.com

pixel