Pentru început, oamenii de știință de la Universitățile din California și Pennsylvania au studiat rezulatele a două sondaje la care au participat, în total, peste 35.000 de americani.
La primul chestionar, repondenții au oferit informații detaliate despre ceea ce făcuseră în ultimele 24 de ore și despre cum i-au afectat activitățile desfășurate. S-a constatat că starea de sănătate s-a îmbunătățit odată cu trecerea timpului liber, dar când a ajuns la două ore, efectul pozitiv a stopat, începând să scadă, pentru a dispărea aproape definitiv după cinci de stat degeaba. Analiza celui de-al doilea sondaj a ajuns la același rezultat. .
Cercetătorii au efectuat apoi două experimente online care au implicat mai mult de 6.000 de persoane. În primul rând, participanții au fost avertizați că pe o durată de șase luni, timpul lor liber este prestabilit, îngrădit în anumite spații orare ale zilei. Au fost propuse mai multe variante - de la 15 minute la șapte ore.
După care voluntarilor li s-a cerut să descrie starea lor de spirit, sentimentele trăite. sentimentele lor. Cei care s-au lăfăit în timp liber, adică s-au relaxat între cinci și șapte ore pe zi, au recunoscut, la finalul experimentului, că s-au simțit rău.
Citește și Război nuclear în 2025. Consecințe devastatoare. Scenariu
În cadrul celui de-al doilea experiment, participanții au beneficiat de, în medie, 3,5 ore de timp liber. În același timp însă, lor li s-a cerut să îndeplinească, în acel interval, diferite activități, de la sport, plimbări și treburi prin casă, la stat pe canapea și privit la televizor. S-a dovedit că ultima variantă, cea cu telecomanda în mână, este cea mai dăunătoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministerul Finanțelor aduce...
Fără eliminarea risipei...
Ministerul Agriculturii a...
Curs valutar BNR, 6 februarie...
Autoritatea Naţională pentru...
Ministerul Finanțelor...
Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...
"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...
Toyota, cel mai mare producător...
Informaţiile aşteptate de...
Hidroelectrica revine pe prima...
ACUE atrage atenţia asupra...
Curs valutar BNR, 5 februarie...
Ministrul Finanțelor,...
Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...
ANAF a publicat în Monitorul...
Bursa de Valori București a...
Demers pentru stimularea...
Guvernul României are pe agenda...
Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...
Facturile mai mari la energie...