TransferGo a înregistrat în aprilie cel mai important volum de activări

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Daumantas Dvilinskas
Daumantas Dvilinskas
TransferGo, compania de transferuri online internaționale rapide, a înregistrat în luna aprilie cel mai mare număr de activări direct din aplicație, atât în sistemul de operare Android, cat și în IOS (Apple) și peste 60% grad de utilizare a aplicației. În România, aplicația este folosită în proporție de peste 80%, in special pe coridorul Marea Britanie - România. În cazul țărilor nordice, transferurile s-au dublat în primele patru luni față de aceeași perioadă a anului trecut. Creșterea  volumelor de tranzacții este cu 50% mai mare ca în aceeași perioadă a anului trecut la nivel general de business pentru Romania. Volumele pentru toate  coridoarele către România cresc considerabil și acest lucru este vizibil și în evoluția celorlalte coridoare către celelalte țări cu migrație importantă: Ukraina, Turcia.

TransferGo este singura companie pan-europeană de transfer de bani care poate garanta că fondurile clienților vor ajunge la destinație în 30 de minute și este preferată de emigranții care trimit bani acasă la familiile lor și nu vor să apeleze  la procedurile birocratice ale băncilor și să plătească taxele impuse de acestea pentru procesarea plăților în alte țări și valute. 

„Observăm o creștere rapidă a volumului și numărului de remitențe pe relația cu România. Această evoluție confirmă că cererea pentru aplicații simple, cu costuri transparente, precum cele oferite de TransferGO, au de câștigat în contextul economic actual, caracterizat de izolare socială. Mai mult ca oricând, migrații care nu se mai pot întoarce la familiile lor, trimit bani acasă celor dragi. Imaginea publică a migraților, în special a celor din România, s-a ameliorat semnificativ în ultimul timp în Marea Britanie datorită contribuției lor în sectoare cheie ale economiei britanice precum agricultura și serviciile sociale” afirmă Daumantas Dvilinskas, CEO și fondator TransferGO.

În 2019, la nivel global, TransferGo a înregistrat transferuri de 1 miliard de lire (circa 1,2 miliarde euro) și dublarea numărului de clienți, până la 1,8 milioane. Peste jumătate de milion de  transferuri au fost operate către România prin intermediul companiei în 2019, 80 % prin intermediul aplicației mobile.

TransferGo oferă servicii rapide și la costuri mici, sau chiar fără costuri pentru transferurile făcute prin serviciul TransferGO FREE, atât persoanelor fizice, cât și companiilor. La nivel global, compania operează în 55 de țări. Piața globală a remitențelor a depășit 500 de miliarde de euro in 2018, potrivit Băncii Mondiale. 

Despre TransferGo

TransferGo este o companie de transfer internațional de bani online, în timp real și la costuri mici, pentru persoanele care doresc să trimită bani familiilor lor, fără a plăti taxele mari percepute de bănci. Compania a fost înființată în 2012 de patru fondatori de origine lituaniană, iar sediul central se află în Londra, Marea Britanie. În prezent, compania are birouri și în Vilnius, Berlin, Istanbul și Varșovia. 

TransferGo oferă transfer de bani la nivel internațional, rapid și la costuri mici, în 55 de țări. Folosind sistemul inovator TransferGo, migranții pot trimite bani peste hotare folosind un model digital din cont în cont, care înseamnă că banii nu trebuie să părăsească țara: banii sunt transferați local-in local-out. 

TransferGo este activ pe piața din România din iunie 2015.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Freepik.com
Trafic oprit pe Podul Prieteniei
Freepik.com
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Grafică: Oana Pavelescu
Bursa de Valori București
Șofer de camion / Foto: Freepik
Andrei Badalov
Sterică Fudulea
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Fondul Proprietatea
Titluri de stat Fidelis
Foto: Reuters
Showroom auto / Foto: Freepik
ROBOR
Ilustrație: Oana Pavelescu

ANAF, informare despre depunerea Formularului 100

Informaţii importante de la ANAF pentru contribuabili.

Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Freepik.com
Robor

ROBOR a coborât sub nivelul de 7%

Indicele ROBOR la trei luni a scăzut, vineri, la 6,99%.

Freepik.com
Cu lista la cumpărături

TVA 11% sau 21%? Ghid complet al noilor cote de la 1 august

Cota redusă de TVA este păstrată doar pentru anumite...


pixel