TSMC, gigantul taiwanez al semiconductorilor, vizat de o amendă de peste 1 miliard de dolari din partea SUA

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Gigantul taiwanez al semiconductorilor, Taiwan Semiconductor Manufacturing (TSMC), ar putea fi sancționat cu o amendă de peste 1 miliard de dolari, în urma unei investigații a autorităților americane privind un cip produs de companie și ajuns într-un procesor AI al Huawei, potrivit a două surse familiare cu situația, relatează Reuters.

Departamentul Comerțului din SUA analizează legăturile dintre cel mai mare producător global de cipuri la comandă și firma chineză Sophgo. Cipul realizat de TSMC pentru această companie ar corespunde, potrivit surselor, cu unul descoperit în procesorul de inteligență artificială de top Ascend 910B, fabricat de Huawei – companie aflată pe lista neagră a SUA și acuzată anterior de încălcarea sancțiunilor și furt de secrete comerciale.

 

TSMC ar fi produs aproape trei milioane de astfel de cipuri în ultimii ani, pe baza designului solicitat de Sophgo – design care, potrivit cercetătorului Lennart Heim de la RAND Corporation, a fost cel mai probabil direcționat către Huawei. Cipul în cauză este destinat aplicațiilor AI și nu ar fi trebuit fabricat pentru o companie cu sediul în China, în contextul riscurilor legate de posibila redirecționare către entități restricționate.

Sancțiunea posibilă depășește un miliard de dolari, valoare justificată de reglementările SUA privind controlul exporturilor, care permit amenzi de până la dublul valorii tranzacțiilor considerate ilegale.

Deși Huawei nu poate primi bunuri fabricate cu tehnologie americană, TSMC operează cu echipamente ce includ astfel de tehnologii, ceea ce înseamnă că producția sa din Taiwan intră sub incidența reglementărilor americane. Compania nu are voie să producă cipuri pentru Huawei sau pentru alți clienți chinezi fără o licență specială din partea SUA.

Momentul este sensibil pentru relațiile comerciale dintre Washington și Taipei, în condițiile în care fostul președinte Trump a impus recent o taxă de 32% pe importurile din Taiwan – cu excepția semiconductorilor, deocamdată. Trump a declarat însă că echipa sa analizează introducerea unor tarife și pentru cipuri.

În martie, TSMC a anunțat la Casa Albă un nou plan de investiții de 100 de miliarde de dolari în SUA, care include construirea a cinci fabrici de cipuri în anii următori.

Deocamdată, nu este clar cum va gestiona administrația Trump cazul TSMC sau când se va încheia ancheta. Oficialii americani au declarat că vor urmări sancțiuni mai dure pentru încălcările reglementărilor privind exporturile.

Departamentul Comerțului a refuzat să comenteze, iar purtătoarea de cuvânt a TSMC, Nina Kao, a declarat că firma respectă legea și colaborează cu autoritățile americane. Ea a precizat că TSMC nu a mai furnizat produse către Huawei din septembrie 2020.

Până în prezent, nu a fost luată nicio măsură publică împotriva companiei, însă, în mod obișnuit, Departamentul Comerțului trimite o „scrisoare de acuzare propusă” companiilor suspectate de încălcări, în care detaliază presupusele fapte, valoarea tranzacțiilor și formula de calcul a sancțiunii civile, oferind totodată un termen de 30 de zile pentru răspuns.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...

Bani
Gabriel Biriș
Adrian Nica, șeful ANAF
Daniel Dăianu
Camion alimentează la o benzinărie / Foto: Freepik

pixel