UE, avertizată să-şi tempereze încrederea cu privire la iarna viitoare: Poate fi chiar mai complicată decât actuala

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
IEA avertizează Uniunea Europeană în legătură cu ''excesul de încredere'' în privinţa iernii viitoare.

Directorul executiv al Agenţiei Internaţionale a Energiei, turcul Fatih Birol, a avertizat miercuri Uniunea Europeană (UE) şi guvernele europene în legătură cu "excesul de încredere" după ce au depăşit această iarnă fără mari probleme în privinţa aprovizionării cu energie şi a afirmat că următoarea iarnă poate fi "şi mai complicată", relatează agenţia EFE.

Birol a lansat acest mesaj la un eveniment la nivel înalt organizat de Comisia Europeană pentru ultima parte a proiectului instituţiei care, din martie 2022, a oferit sprijin unui număr de 17 state membre (printre care şi Spania) în eforturile lor de a avansa în tranziţia ecologică şi pentru a se desprinde de combustibilii fosili din Rusia.

"Văd un pic de exces de încredere în privinţa iernii viitoare", a spus Birol, înainte de a sublinia că "următoarea iarnă poate fi chiar mai complicată decât actuala din trei motive", primul dintre acestea fiind că ţările blocului comunitar încă importă 30 de miliarde de metri cubi de gaze din Rusia, o cantitate importantă, cu toate că reprezintă mai puţin de o treime faţă de achiziţiile de dinainte de război.

De asemenea, directorul IEA a subliniat că UE importă din ce în ce mai multe gaze naturale lichefiate, dar capacitatea suplimentară în 2022 a fost "una dintre cele mai scăzute din istorie", la aceasta adăugându-se un al treilea motiv, şi anume faptul că China va reveni anul acesta pe piaţă ca un "mare cumpărător" de gaze, după ce a depăşit o perioadă de contracţie a consumului.

"Văd că guvernele au un exces de încredere. Rolul nostru este să le spunem că treaba nu s-a terminat şi că iarna viitoare va fi un alt test important", a afirmat el.

Pe lângă acest avertisment, preşedintele IEA a transmis UE un mesaj de felicitare, pentru că, după o criză energetică al cărei epicentru a fost în Europa, a reuşit să reducă emisiile de CO2, pe măsură ce a accelerat implementarea de tehnologii curate, precum panourile solare, eolienele şi pompele de căldură şi, totodată, veniturile Moscovei din vânzările de petrol şi gaze au scăzut cu 38%.

"Uitându-ne în urmă cu un an, vedem că veniturile Rusiei au scăzut semnificativ şi vor scădea şi mai mult, tranziţia spre energie verde a avansat constant şi au scăzut emisiile. Este o mare poveste de succes", a punctat Birol.

Nu în ultimul rând, preşedintele IEA a cerut UE să profite de "oportunitatea de a dezvolta un master plan" pentru a stimula o industrie europeană care până acum se baza pe "un model de afaceri sprijinit de energia ieftină rusească", cu scopul de a putea concura la scară mondială.

În acest sens, el a avertizat că, deşi preţul gazelor a scăzut mult faţă de nivelul înalt atins în vara lui 2022, încă este "de trei ori peste nivelurile istorice", în timp ce cotaţiile gazelor naturale în Statele Unite "este de şapte ori mai mic" şi electricitatea în China este de trei ori mai ieftină.

"Avem o mare problemă cu costurile energiei, în special pentru industriile mari consumatoare de energie, aceasta reprezentând un procent semnificativ în costurile lor totale", astfel încât "competitivitatea le este ameninţată de multe ţări", a reamintit acesta. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
e-Factura / Foto: Freepik
Dan Suciu
Tunelul Margina-Holdea
ONG-urile riscă să dispară
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...

Lapte praf
Donald Trump vorbește cu jurnaliștii lângă Air Force One
Lingouri de aur
Panouri solare / Foto: Freepik
Centrala nucleară avariată de la Fukushima
Victor Negrescu
Emmanuel Macron, la Davos, în timpul discursului / Foto: WEF
Alexandru Nazare
Bancnote și lingouri de aur / Foto: Freepik
Dosare cu documente. Foto: Freepik.com
Uzină Renault / Foto: Renault
Florin Bănică

Programul Rabla, în discuție la nivel de Guvern și Minister

Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM),...

Mariusz Kozlowski, CEO Paralela 45
Donald Trump
Șantier / Foto: Freepik

pixel