UE, decizie CRUCIALĂ. La Kremlin, Putin își frânge deja mâinile

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
O decizie care implică NATO
O decizie care implică NATO
Miniştrii apărării din Uniunea Europeană au aprobat joi participarea Statelor Unite ale Americii, Canadei şi Norvegiei, ţări membre ale NATO, la un proiect comun care vizează accelerarea deplasărilor de trupe în interiorul Europei, transmite AFP.

''Este un proiect important, nu numai pentru Uniunea Europeană, ci şi pentru NATO'', a subliniat ministrul apărării german, Annegret Kramp-Karrenbauer. ''Va fi un salt cuantic în termeni de cooperare concretă'', a adăugat oficialitatea germană.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat decizia miniştrilor europeni ai apărării. ''Aliaţii non-europeni joacă un rol esenţial în protecţia şi apărarea Europei'', a reamintit el.

''Chiar în momentul în care vorbim, desfăşurăm mii de soldaţi în cadrul unui exerciţiu al NATO în România. Acest lucru arată cum ne mobilizăm trupele şi cum suntem capabili să le desfăşurăm în întreaga Europă'', a subliniat Stoltenberg, care a precizat că la exerciţiul respectiv iau parte şi militari din Regatul Unit, SUA şi Turcia.

Proiectul UE privind mobilitatea militară este menit să faciliteze deplasările de trupe în interiorul Europei, acţiuni considerate de NATO drept cruciale în cazul unui conflict cu Rusia.

În timp ce NATO a fost vârf de lance în eforturile de a reduce discrepanţele din legislaţiile statelor membre UE cu impact asupra transferului trupelor americane în Europa, UE dispune de un buget pentru consolidarea podurilor care nu sunt suficient de rezistente pentru a susţine trecerea tancurilor şi are mai multe pârghii asupra schimbării reglementărilor în blocul comunitar.

Citește și Noua JUCĂRIE MILITARĂ a Chinei va deveni coșmarul SUA

Decizia de joi se traduce prin faptul că SUA, Canada şi Norvegia devin primele ţări din afara UE care vor colabora în cadrul Cooperării Permanente Structurate (PESCO) a UE, iniţiativă menită să aprofundeze legăturile în domeniul apărării. PESCO a fost convenită de liderii UE în decembrie 2017, după anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia în 2014.

În acest timp, Uniunea Europeană a alocat 1,7 miliarde de euro din bugetul său comun până în anul 2028 pentru a creşte aşa-numita mobilitate militară în sprijinul NATO. Sporirea mobilităţii militare are în vedere îmbunătăţirea schimbului de informaţii între statele UE şi reducerea birocraţiei la frontiere, inclusiv prin armonizarea reglementărilor vamale pentru a permite desfăşurări rapide şi înlesnirea transportului echipamentelor militare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Sondă / FOTO: Freepik

Producţia de ţiţei a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat datele...

CEC Bank
Donald Trump și lideri ai lumii / Ilustrație DCBusiness / Foto: Casa Albă și G10
Analizând tot felul de date / FOTO: Freepik
Recep Tayyip Erdogan și Vladimir Putin / Foto: Kremlin.ru
Știrile dimineții / Foto: Freepik

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Astăzi vă aducem în atenție subiecte de mare impact din...

Haier
Bursă / Foto: Freepik
Eoliene și panouri solare / Foto: Freepik
La aproape șanse ani de la deschiderea procedurii de insolvență
Registrul Comertului
Bărbat furios cu un telefon în mână
Decizia tribunalului
Asigurare RCA
Banca Centrală Europeană
Dolari și ruble
Președintele SUA Joe Biden este furios pe saudiți / Foto: Casa Albă
Ministerul Finanțelor
Donald Trump / Foto: Arhiva Casei Albe / Flickr
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Foto: Pexels.com
Bani / FOTO: Freepik
foto: pexels.com
Donad Trump în timpul unei vizite la zidul de la granița cu Mexic

pixel