UE face progrese în privința independenței energetice

Autor: Vlad Roibu
Data publicării:
Statele membre UE nu reușesc să se pună de acord asupra reformei pieței energiei electrice
Statele membre UE nu reușesc să se pună de acord asupra reformei pieței energiei electrice
Au fost înregistrate scăderi în materie de importuri de energiei în UE în primele trei luni din 2023, în contrast cu volumul de energie importată în aceeași perioadă din ultimii doi ani.

O creştere semnificativă a importurilor de energie în Uniunea Europeană s-a înregistrat între 2021 şi 2022, atât în ceea ce priveşte valoarea medie lunară (121%), cât şi cantitatea (9%), arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat), arată Agerpres.

Totuşi, în primul trimestru din 2023, s-a consemnat o scădere a ambilor indicatori. Comparativ cu primul trimestru din 2022, a existat o scădere cu 9,2% a valorii şi cu 3% a cantităţii.

În urma invadării Ucrainei de către armata rusă, Uniunea Europeană a fost nevoită să ia anumite măsuri de sancțiune a Rusiei care a creat însă un dezechilibru pe acest plan, vorbind, mai specific, de tranzacțiile cu petrol și gaze naturale. Drept consecință, au scăzut în mod constant și importurile de petrol și gaze naturale din Rusia începând cu T2 2022.

Ulterior, Uniunea Europeană a introdus un embargou privind achiziţiile de produse petroliere rafinate din Rusia începând cu data de 5 februarie.

Cum circulă energia în prezent în UE după sancționarea Rusiei

Aceste măsuri s-au făcut simțite și în primul trimestru al anului în curs. Dacă în primul trimestru din 2022 Rusia a fost cel mai mare furnizor de uleiuri petroliere, cu o pondere de 26%, în primele trei luni din acest an ponderea Rusiei a fost de doar 3,2%, o scădere de 22,8 puncte procentuale (pp) faţă de primul trimestru din 2022. În acelaşi timp, a crescut ponderea importurilor din Norvegia (3,8 pp), Arabia Saudită (3,4 pp) şi Statele Unite (2,7 pp).

Situaţia este similară pentru gaze naturale în stare gazoasă, statele membre UE apelând la alte surse de aprovizionare. În primul trimestru din 2022 Rusia a fost cel mai mare furnizor al UE, cu o pondere de 38,8%, fiind urmată de Norvegia (38,1%), dar în primele trei luni din acest an ponderea Rusiei a scăzut cu 21,4 pp, şi a crescut cea a Norvegiei (8 pp), Algeriei (7,4 pp) şi Marii Britanii (4 pp).

Norvegia a găsit „noul aur negru” al planetei

Norvegia găzduiește cea mai mare fabrică de reciclare a bateriilor din lume, care, teoretic, poate procesa 12.000 de tone de acumulatori litiu-ion pe an.

În sud-estul Norvegiei, cea mai mare fabrică de reciclare de acest fel din Europa transformă bateriile de mașini electrice uzate sau defecte într-un amalgam sub formă de pulbere de nichel, mangan, cobalt, litiu și grafit. Obiectivul? Reutilizarea acestor metale esențiale pentru a fabrica baterii noi, elemente-cheie în tranziția către o economie cu emisii scăzute de carbon.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Parlamentari
Bani
Hoții au forat prin armături și betoane ca să ajungă la casetele de valori / Foto: Poliția germană
Incendiu la barul Constellation din Crans-Montana, Elveția / Foto: Poliția Cantonului Valaisanne
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Steagurile Bulgariei și Uniunii Europene

Bulgaria intră în zona euro, România rămâne pe margine

Bulgaria a devenit oficial, de la 1 ianuarie 2026, al...

Un bărbat la benzinărie / Foto: Freepik
Calendar / Foto: Freepik
Bani. Freepik.com
București / Foto: DCBusiness

Bilanț 2025: 10 evenimente care au marcat România

2025 a fost anul în care multe dintre dezechilibrele...

Ilie Bolojan
Ro e-TVA

Ce se întâmplă cu Ro e-TVA în 2026

Guvernul suspendă aplicarea mecanismului RO e-TVA până la finalul anului...

Euro și dolarul au ajuns aprape de paritate
Un contabil face calcule

Regimul fiscal al microîntreprinderilor în 2026

Guvernul confirmă menținerea impozitului de 1% pe...

Microcipuri / Foto: TSMC
Viktor Orban
Baterie Solid State

Argintul devine metal strategic pentru bateriile auto

Gigantul sud-coreean Samsung SDI dezvoltă o nouă...

Cristian Pistol
Transelectrica / FOTO: Facebook
Proba irefutabilă prezentată de Ministerul Apărării din Rusia
Familie / Foto: Freepik
Un bijutier studiază un diamant
Casă de pensii
Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt Trump nu se...


pixel