UE interzice plățile în numerar de peste 10.000 de euro

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Cash / FOTO: Freepik
Cash / FOTO: Freepik
Obiectivul este de a apropia reglementările existente dar destul de diferite în cele 27 de țări ale UE pentru a detecta și limita tranzacțiile îndoielnice.

Gata cu bani gheață. Parlamentul European și statele membre au convenit joi, 18 ianuarie, să limiteze plățile în numerar în cadrul Uniunii Europene la 10.000 de euro.

Unele țări, precum Franța, au deja reguli mai stricte decât noile prevederi europene privind plata în numerar. Dar în alte state, precum Austria sau Germania, plățile în numerar au rămas până acum nelimitate. Prevederea face parte dintr-un text destinat și combaterii finanțării terorismului, încheiat după doi ani și jumătate de negocieri și care va intra în vigoare anul acesta.

Spălarea banilor în vizor

Scopul este de a apropia reglementările existente în cele 27 de state membre, dar destul de diferite, pentru a identifica și limita tranzacțiile dubioase. Acest acord „va asigura că infractorii financiari, crima organizată și teroriștii nu vor mai avea posibilitatea de a-și legitima profiturile prin intermediul sistemului financiar”, a declarat ministrul belgian de finanțe Vincent Van Peteghem, a cărui asigură președinția rotativă a Consiliului Uniunea Europeana.

De asemenea, noua legislație armonizează și înăsprește regulile împotriva spălării banilor și finanțării terorismului impuse în special băncilor, agențiilor imobiliare și cazinourilor. Aceste entități vor trebui să fie capabile să identifice clienții sau proprietarii de active din spatele acordurilor financiare opace. Aplicarea acestor reguli va fi extinsă și la sectorul criptoactive pentru a garanta și acolo trasabilitatea. Va fi vizat inclusiv comerțul cu produse de lux, precum metale prețioase, bijuterii, ceasuri, precum și pe cel al mașinilor foarte high-end, avioanelor private sau iahturilor.

Cluburile de fotbal 

În sfârșit, cluburile de fotbal profesionist și agenții acestora vor fi, de asemenea, supuși unor reglementări consolidate, dar la sfârșitul unei perioade de tranziție de cinci ani de la intrarea în vigoare a textului, deci din 2029. Noua legislație va consolida, pe de altă parte, competențele serviciilor de informații financiare. Parlamentul European și statele membre au aprobat deja în decembrie crearea unei agenții a Uniunii Europene împotriva spălării banilor și finanțării terorismului. Viitorul sediu al acestei organizații este râvnit de mai multe țări, printre care Franța și Germania.

Noua agenție, desemnată prin acronimul AMLA («Anti-money laundering authority»), va răspunde în special de supravegherea și coordonarea autorităților naționale pentru a detecta și combate mai bine activitățile transfrontaliere îndoielnice. Acest pachet de măsuri a fost propus de Comisia Europeană în iulie 2021. Comisarul pentru servicii financiare Mairead McGuinness a salutat joi „un pas important în lupta împotriva banilor murdari în UE”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Sultan Ahmed bin Sulayem
autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Lukoil
Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Alexandru Nazare
Portul Constanța
Este o veste bună pentru cele doua banci
Marco Rubio / FOTO: Wikipedia
Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani - FOTO: Freepik@gioiaphoto

Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani

Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Documente. Freepik.com
Oameni de afaceri / Foto: Freepik

Economia încetinește brusc, IMM-urile cer plan de salvare

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...

Casă de schimb valutar

Curs BNR. Cât costă euro și dolarul. Aurul pierde teren

Leul a încheiat săptămâna aproape neschimbat în raport...

TUI
Contabili / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Mașini depozitate parcarea unui port / Foto: Freepik
Neptun Deep / Foto: Captură video RomGaz / OMV Petrom
kathryn ruemmler (C), nevoită să demisioneze de la conducerea departamentului juridic al Goldman Sachs
Autobuz electric

Adrian Negrescu: Piața gazelor, teren fertil pentru speculă

Piața gazelor din România intră într-o zonă de risc...

Birou. Foto: Freepik.com

pixel