UE preia modelul Trump şi vrea să introducă restricţii la importurile de alimente

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Navă cargo / Foto: Freepik
Navă cargo / Foto: Freepik
UE plănuiește să restricționeze importul anumitor produse alimentare.

Uniunea Europeană (UE) plănuiește să restricționeze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diverse criterii, într-un efort de a-și proteja fermierii, urmând exemplul politicii comerciale adoptate anterior de fostul președinte american Donald Trump, conform unui articol publicat în ediția de duminică a cotidianului Financial Times.

Săptămâna viitoare, Executivul comunitar urmează să analizeze măsuri mai stricte privind importurile, au declarat mai mulți oficiali citați de Financial Times. Aceste restricții ar putea intensifica tensiunile comerciale cu partenerii internaționali, iar printre primele produse vizate s-ar putea număra soia boabe din SUA, cultivată cu pesticide interzise fermierilor din UE.

"Avem semnale clare de la Parlamentul European, de la statele membre și de la fermierii noștri: orice este interzis în UE ar trebui să fie interzis și în cazul produselor importate", a afirmat luna trecută Comisarul pentru sănătate și bunăstarea animalelor, Oliver Varhelyi.

Săptămâna trecută, Donald Trump a criticat statele care impun restricții asupra produselor americane, inclusiv UE, și a amenințat cu taxe vamale suplimentare pentru țările care nu își modifică politica comercială.

De-a lungul timpului, Comisia Europeană a rezistat presiunilor venite din partea Franței și altor state membre, care solicitau reguli uniforme pentru produsele locale și cele importate, susținând că o astfel de măsură ar putea intra în conflict cu regulile Organizației Mondiale a Comerțului (OMC). Aceste norme permit restricții doar pe baze științifice, fără discriminare față de originea importurilor.

În UE, numeroase pesticide sunt interzise din cauza efectelor nocive asupra mediului, deși Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a concluzionat că unele dintre ele sunt sigure în cantități mici.

Conform Financial Times, aceste măsuri fac parte din strategia „Viziunea pentru Agricultură”, coordonată de comisarul pentru Agricultură, Christophe Hansen. Un oficial apropiat dosarului a precizat că planurile includ și respectarea regulilor internaționale.

"Este vorba doar despre cele mai periculoase pesticide, iar înainte de orice decizie va fi realizat un studiu de impact pentru a proteja competitivitatea", a declarat un oficial european, subliniind totodată importanța menținerii importurilor de produse esențiale precum cafeaua, mango și avocado.

Un exemplu de substanță vizată este paraquat, un erbicid interzis în UE, dar utilizat în SUA pentru culturi precum soia.

În plus, Comisia Europeană intenționează să impună standarde mai stricte privind bunăstarea animalelor în viitoarele acorduri comerciale. UE are reguli stricte referitoare la condițiile de creștere a animalelor, precum spațiul minim necesar pentru găini ouătoare și viței, precum și standarde privind igiena adăposturilor, ceea ce crește costurile fermierilor europeni.

Un oficial european a subliniat că aceste măsuri ar putea spori sprijinul public pentru acordurile comerciale, având în vedere că parlamentele naționale au blocat recent unele tratate din cauza impactului estimat asupra agriculturii și mediului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...


pixel