UE propune economise forțată a energiei electrice. A venit cu soluția

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Totul printr-o simplă comandă
Totul printr-o simplă comandă
Printre proiectele Uniunii Europene de raționalizare a energiei electrice și a gazelor naturale se numără și o propunere mai inedită.

Concret, se sugerează „economisirea forțată”, cu ajutorul contoarelor inteligente instalate în majoritatea locuințelor. 

Activate de la distanță, aceste aparate vor permite „activarea, dezactivarea și schimbările de putere” de la distanță. 

Este adevărat că această idee reprezintă soluția la cel mai rău dintre scenariile gândite de Comisia Europeană pentru iarna care vine din punctul de vedere al necesarului de gaze și electricitate. 

Totuși, Uniunea Europeană sugerează statelor membre să ia în calcul inclusiv această variantă pentru a evita colapsul rețelei energetice. Raționalizarea de la distanță a energiei electrice (cu economisirea în consecință a gazului) este deja permisă de tehnologia în uz, iar acum a fost pusă pe hârtie într-un proiect al Uniunii Europene ca posibilă măsură pentru economia de energie.

Proiectul prevede o „raționalizare ascunsă” în timpul orelor de vârf: contorului din casele noastre, acum setat la 3,3 KWh, ar putea să i se reducă puterea - între orele 8 și 19 - împiedicând funcționarea mai multor aparate electrocasnice în același timp. 

Spre exemplu: dacă aprindem luminile și pornim televizorul, dăm drumul la masina de spălat ruse sau vase, ba mai mult, băgăm și apiratorul în priză, limitatorul sare.  

„Pe scurt, când Europa hotărăște, curentul scade și electrocasnicele nu mai funcționează”, spune Alessandro Panza, europarlamentar. 

”Oare acesta ar fi planul mult așteptat al Uniunii Europene de răspuns la urgență? Înainte de a ajunge la contoarele noastre și de a cere alte sacrificii de la cetățenii aflati deja în dificultate, instituțiile UE ar trebui să înceapă să își reducă risipa, începând cu închiderea biroului inutil de la Strasbourg al Parlamentul European, care funcționează doar patru zile pe lună”, a mai spus europarlamentarul, relatează Antena3.

Citește și Gorghiu despre OUG privind energia: Dacă sunt scăpări modificăm cu mare plăcere!

Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, susţine că ordonanţa privind energia va fi amendată în Comisia de resort "dacă sunt scăpări" în actul normativ, dar modificările vor fi făcute doar cu acordul coaliţiei de guvernare.

"Ştiţi că toată lumea a agreat acel text (...) Dacă sunt însă lucruri care în urma dezbaterilor publice, în urma intervenţiilor venite din piaţă, şi constatăm că ne-au scăpat lucruri şi că trebuie făcute amendamente, cu mare plăcere. La noi termenul de raport, dacă nu mă înşel, pe această ordonanţă este după jumătatea lunii septembrie. Dar nu vom susţine amendamente care nu sunt agreate în coaliţie. Eu cred că discuţiile ample cu specialiştii, cu acel Comitet interguvernamental, din care a făcut parte şi ANRE şi Ministerul Energiei şi al Finanţelor şi toată lumea avizată, şi specialiştii, acele dezbateri au avut rostul lor", a afirmat Gorghiu, luni, la Senat.

Potrivit senatorului PNL, în Comisia de energie nu se va relua "discuţia de la zero".

"Discuţia se face pe un text de ordonanţă cu un impact pe care doar Guvernul ţi-l poate furniza, cu anvelopă bugetară pe care Ministerul de Finanţe a pus o la dispoziţia Guvernului. Acum, în Parlament, în Comisia de energie, vom ţine cont de toate aceste lucruri. Vom încerca însă să vedem dacă sunt scăpări şi în urma ok- ului din coaliţie să putem introduce amendamente", a adăugat Gorghiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursa de Valori București
Ministrul Marcel Boloș / FOTO: Facebook
Lingouri de aur / FOTO: Freepik
Stație de transformare / Foto: Freepik
ArcelorMittal

ArcelorMittal amână investițiile verzi planificate în UE

Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...

Cu ochii pe mesaje / FOTO: Freepik
foto: pexels.com
Concedieri / sursa foto: Freepik.com / Drazen Zigic
Aragaz / FOTO: Unsplash

Ungaria caută noi surse de aprovizionare cu gaz natural

O strategie menită să asigure un echilibru între...

Om de afaceri / FOTO: Freepik

Companiile chineze se agață de dolarul american

Companiile chineze își păstrează dolarii,...

Sebastian Burduja. Foto: Crisan Andreescu
Date ROBOR

A crescut ROBOR. Veste proastă pentru cei care au credite

Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...

Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik

AFM. Încep înscrierile în programul Rabla pentru Tractoare

Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...

Palatul CEC
Germania. Foto: Ingo Joseph - Pexels
Ruble
Ministrul Adrian Câciu / FOTO: Gov.ro
SUA-China / FOTO: Freepik
Banca Naţională a României
Wall Street
Bună dimineața!
Tehnologie avansată / FOTO: Freepik

Suedezii propun asistentul virtual cu ”mii de fețe”

La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...

Centrala Iernut a Romgaz / Foto: Romgaz

pixel