Ultima prognoză privind producția agricolă a acestui an

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Ultima prognoză privind producția agricolă a acestui an
Ultima prognoză privind producția agricolă a acestui an
USDA estimează pentru România o producție de 8,9 milioane de tone de grâu, cu 14% mai puțin față de anul trecut, în timp ce producția de porumb este estimată la 10 milioane de tone, cu 32,5% sub cea de anul trecut. Ministrul Agriculturii a anunțat că recolta s-a terminat și că datele oficiale vor fi făcute publice săptămâna aceasta.

Seceta pedologică din acest an a adus fermierilor români randamente mici la hectar la principalele culturi, astfel că producțiile totale vor fi și cu peste 25% sub cele de anul trecut și cu peste 10% mai mici decât media ultimilor cinci ani. Potrivit ultimei estimări a Departamentului pentru Agricultură a SUA (USDA), producția de grâu din acest an va fi de numai 8,9 milioane de tone, față de 10,4 milioane de tone anul trecut, conform datelor Institutului Național de Statistică (minus 14,4%). Producția medie a ultimilor cinci ani este de 8,8 milioane de tone, în condițiile în care au fost ani și cu 10,2 milioane de tone (2019), dar și cu 6,4 milioane de tone (2020), conform datelor MADR.

Potrivit ultimului anunț al MADR, au fost afectate de secetă 182.503 ha de grâu și triticale, dintr-o suprafață totală cultivată cu grâu de aproximativ 2,19 milioane de hectare.

La nivelul Europei, producția estimată de USDA se cifrează la 131,2 milioane de tone, față de 138,2 milioane de tone anul trecut, ceea ce înseamnă un randament mediu de 5,5 tone la hectar.

Cea mai mică producție de porumb din 2015 încoace

În ceea ce privește producția de porumb estimată de USDA, cantitatea a fost revizuită cu 3.000 de tone în minus față de luna anterioară, până la un total de 10 milioane de tone. Ar putea fi astfel cea mai mică producție de porumb din 2015, când fermierii au realizat în total aproximativ 9 milioane de tone. Raportat la producția de porumb boabe raportată de INS pentru 2021, de 14,8 milioane de tone, reiese un declin de 32,5%. Față de media ultimilor cinci ani, producția acestui an este cu 23%. În 2018, spre exemplu, producția a fost de 18,6 milioane de tone.

Conform celor mai recente informații ale MADR, au fost afectate de secetă 58.548 ha de porumb, din peste 2,4 milioane de hectare însămânțate. România este cel mai mare cultivator de porumb boabe din UE din punct de vedere al suprafeței.

2,7 milioane de floarea-soarelui

Nu în ultimul rând, USDA estimează pentru România o producție de 2,7 milioane de tone de floarea-soarelui, cu 5% sub cele 2,8 milioane de tone realizate anul trecut, conform INS.  Până acum, MADR a raportat 25.270 de hectare calamitate din cauza secetei dintr-un total de 1,25 milioane de hectare. În România s-a obținut și producții de peste 3,5 milioane de hectare (2019), dar și de 1,7 milioane de tone în 2015, potrivit Economica.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Documente. Freepik.com
Oameni de afaceri / Foto: Freepik

Economia încetinește brusc, IMM-urile cer plan de salvare

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...

Casă de schimb valutar

Curs BNR. Cât costă euro și dolarul. Aurul pierde teren

Leul a încheiat săptămâna aproape neschimbat în raport...

TUI
Contabili / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Mașini depozitate parcarea unui port / Foto: Freepik
Neptun Deep / Foto: Captură video RomGaz / OMV Petrom
kathryn ruemmler (C), nevoită să demisioneze de la conducerea departamentului juridic al Goldman Sachs
Autobuz electric

Adrian Negrescu: Piața gazelor, teren fertil pentru speculă

Piața gazelor din România intră într-o zonă de risc...

Birou. Foto: Freepik.com
Uniunea Europeana

UE accelerează reformele pentru a face față Chinei și SUA

O Uniune Europeană mai rapida şi mai eficienta: liderii...

Freepik.com
Foto: Pexels.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Foto: Mihai Ciobanu

Turismul din România e în recesiune tehnică

Turismul în România se află în recesiune tehnică pentru...

Oferta PPC Energie
Freepik.com

Guvernul introduce reguli noi pentru piața de capital

Guvernul a adoptat un proiect de lege care actualizează...

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Foto: Freepik.com
Bani
Aeroport / sursa foto: Freepik.com

Atenționare de călătorie în Franţa

Cod roșu de ploi, inundații și vânt puternic (Furtuna NILS).

SMR
Draoș Pavăl

pixel