Cum poți afla dacă ai datorii la ANAF sau amenzi neplătite fără să te duci la ghișeu
Verificarea datoriilor către...
Aceasta a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Este vizată includerea unei noi categorii de contribuabili care pot plăti benevol CASS-ul prin declarația unică, dar și termenul de plată a CASS-ului voluntar, noile prevederi aplicându-se de la 1 mai.
Ordonanța publicată vineri va intra în vigoare de la 1 mai și va include și persoanele care obțin venituri supuse CASS (prevederea din OUG se referă inclusiv la veniturile salariale și asimilate salariilor), dar pentru care nu se datorează CASS, adică pentru care nu există obligația de plată a acestei contribuții (cum sunt zilierii).
Aceste persoane vor putea să plătească prin declarația unică CASS-ul pentru acele venituri.
Salariul minim brut pentru calcularea bazei la care se aplică CASS opțional este cel în vigoare la termenul legal pentru depunerea declarației unice.
CASS-ul pentru 12 luni de asigurare se va aplica la o bază de calcul egală cu șase salarii minime brute în vigoare la data depunerii declarației unice.
Cei care obțin venituri nesalariale sub plafonul de 12 salarii minime și aleg să plătească CASS deși nu sunt obligați au ca termen de plată a acestor contribuții data de 15 martie a anului următor celui pentru care se datorează contribuția.
Ordonanța precizează că pentru celelalte două categorii de contribuabili care plătesc opțional CASS termenul va fi 15 martie a anului următor celui în care au depus declarația, conform avocatnet.ro.
Pentru peroanele care își plătesc voluntar asigurarea la sănătate acestea nu pot fi asigurate în sistem mai mult de 12 luni de la data depunerii declarației unice.
Citește și:Ministrul Muncii, explicații de ultimă oră legate de pensii
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Verificarea datoriilor către...
Premierul Ilie Bolojan a...
Orice român își poate vedea...
Statele Unite și China au ajuns...
Criza metalelor rare a căpătat...
Vestul și Capitala conduc topul...
Calendarul fiscal al lunii...
Criza cipurilor lovește Europa,...
Capitala României se compară,...
Un proiect de lege depus la...
Peste 30 de ferme din Germania...
Prețul energiei pe piața pentru...
Coreea de Nord a găsit metodele prin care să eludeze...
Orice român își poate verifica gratuit, online, situația...
Activele fondurilor de pensii...
În timp ce România numără leii...
Probleme în achiziţia online a...
IMM România susţine necesitatea...
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anuţat vineri, că va...
Curs valutar BNR, 24 octombrie...