Un județ din România, transformat într-un uriaș șantier. Ce se întâmplă

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Vor fi reparate 90% din drumuri
Vor fi reparate 90% din drumuri
Consiliul Judeţean (CJ) Neamţ a aprobat documentaţiile tehnice la zi pentru modernizarea a 11 sectoare de drumuri judeţene şi 33 de poduri, valoarea totală a investiţiilor fiind de peste 271 milioane lei, a anunţat miercuri, pe pagina sa de Facebook, preşedintele instituţiei, Ionel Arsene.

"Lucrările se vor desfăşura în tot judeţul. Am promis şi mă ţin de cuvânt: până la finalul actualului mandat, cel puţin 90% dintre drumurile care se regăsesc pe teritoriul judeţului Neamţ vor fi modernizate", a mai scris preşedintele CJ Neamţ.

Citește și Linia ferată București-Otopeni. Trei firme au depus oferte

Cea mai mare parte a finanţării este asigurată de Ministerul Dezvoltării Regionale, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, etapele 1 şi 2, iar de la bugetul judeţului este asigurată partea de cofinanţare în valoare de aproximativ 61 milioane lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik

Energia scumpă sufocă economia. Analiză AEI

Energia scumpă sufocă economia: handicapul autoimpus al...

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Renault / FOTO: Unsplash
Foto: Pexels.com
foto: pexels.com
Ilustrație: Oana Pavelescu
Banca. Foto: Freepik.com

Economiștii Fed cuceresc băncile centrale din Europa și Asia

De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...

Taxi si ridesharing/ sursa foto: Freepik.com
TikTok / Foto: EPA/ERIK S. LESSER / Agerpres
Document. Foto: Freepik.com
Cripto / FOTO: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...


pixel