Un preot a botezat GREŞIT copii timp de 20 de ani. Acum toate sunt considerate INVALIDE

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Botez făcut gresit. Foto: Dayvison de Oliveira Silva - Pexels
Botez făcut gresit. Foto: Dayvison de Oliveira Silva - Pexels
Situaţie bizară cu un preot care a folosit o expresie greşită în timpul botezului. 

Un preot catolic a demisionat după ce o anchetă a bisericii a descoperit că a făcut botezuri invalide în cea mai mare parte a carierei sale de peste 20 de ani, potrivit episcopului Thomas Olmsted de la Dioceza din Phoenix. Părintele Andres Arango, care a săvârșit mii de botezuri, a spus: „Noi vă botezăm în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt”. Dar Olmsted a explicat că, în mod normal, cuvintele „Noi botezăm” ar fi trebuit să fie „Eu botez”, transmite CNN.

"Mă întristează să aflu că am făcut botezuri invalide de-a lungul slujirii mele ca preot folosind în mod regulat o formulă incorectă. Regret profund eroarea mea și modul în care aceasta a afectat numeroși oameni din parohia ta și din alte părți", a declarat preotul. 

Pe site-ul oficial al Diocezei Phoenix se arată că modificarea unui singur cuvânt al părintelui înseamnă că „toate botezurile pe care le-a săvârșit până la 17 iunie 2021 nu sunt valide”.

 

Citeşte şi: Lună plină! Necazurile pot fi evitate, dacă urmați câteva sfaturi

 

Din punct de vedere astrologic, fazele lunare încep cu Luna Nouă și se termină cu Luna Plină, simbolizând sfârșitul unui ciclu și momentul când putem culege roadele acțiunilor noastre. Cum ar trebui să ne comportăm în această perioadă? 

Energia cosmică asociată cu luceafărul nocturn atinge punctul culminant când Luna se află în faza cea mai strălucitoare și mai plină - la fiecare 28-30 de zile. Potrivit astrologilor, schimbările ce survin în acest interval au un impact direct asupra tuturor oamenilor, asupra stării lor emoționale și a intențiilor.

1. Nu începeți niciun proiect nou

Luna Plină este un moment în care oamenii primesc multă energie suplimentară, acces la informații la care nici nu se gândeau înainte, este un moment când apar instrumente potrivite pentru rezolvarea celor mai importante chestiuni. Luat de val, nici nu este de mirare că, în astfel de condiții, impulsul este de a demara imediat un proiect uriaș.

Răbdar însă. Sfatul este de a amâna orice inițiativă de acest fel. Luna plină este încă un moment stresant, când emoțiile sunt prea intense și capacitatea ta de analiză este oarecum compromisă. Astrologii vă recomandă să nu începeți nicio afacere nouă în această perioadă.

Este de preferat să analizați perspectivele pe care le aveți, propunerile și ofertele care vi se fac, să cântăriți posibilitățile de care dispuneți, planificând activități pe termen lung și creând un plan de acțiune pentru săptămâna următoare. Nu uitați că cel mai bun moment pentru a lansa un nou proiect este Luna Nouă. Citeşte mai departe aici

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Declarația unică - Foto ilustrativ
Florin Jianu
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik
Contor de gaze / Foto: Freepik
Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu

pixel