Un sat elvețian a fost transformat în hotel

Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Un mic sătuc elvețian care a fost salvat de la pieire și transformat într-un hotel mai puțin obișnuit, acum își deschide porțile pentru prima oară.

Satul montan, care se află cantonul Ticino, oferă spre închiriere o vilă cu 4 camere pentru 120 de euro pe noapte.

Proprietatea este descrisă a fi amplasată într-un loc încântător și liniștit și care are tot de ce are nevoie cineva care vrea să petreacă vacanța alături de familie și prieteni.

În fotografii se pot vedea interioarele, bucătăria, baia și living-ul, pe tavane se văd grinzi de lemn iar pardoseala este acolerită ci dale de teracotă.

Satul Corippo, se află la o altitudine de 600 de metri, și până nu demult număra 300 de locuitori însă anul trecut nu mai erau decât 13. Primarul a demisionat împreună cu cei câțiva angajați.

O fundație a salvat satul de la dispariția totală demarând proiectul de redezvoltare denumit ”Albergo Corippo”.

Președintele fundației, arhitectul Fabio Giacomazzi, a spus că fiecare vilă va primi numele familiei care a locuit în ea și a mai adăugat că va fi conservat stilul de viață tradițional.

Proiectul s-a dovedit a fi un success , industria turismului elvețian și asociația hotelieră Elvețiană au acordat premiul pentru inovație proiectului Albergo Corippo 2017.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Obligații noi pentru companiile private
Volodimir Zelenski, la Consiliul European
SUA investesc 3,5 miliarde de dolari în sateliți militar
Fibră optică / Foto: Freepik
Nu a fost semnat acordul cu Mercosur

Ce urmează pentru acordul de liber schimb UE–Mercosur

Uniunea Europeană a amânat aprobarea și semnarea...

Ingineri proiectanți / Foto: Freepik
Muncitori / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Freepik.com
Bani / Foto: Freepik
Bani. Freepik.com
Un răspuns scurt și la obiect
Benzinarie. Foto: Freepik.com
Bursă / Foto: Freepik
Analistul financiar Adrian Negrescu / FOTO: Facebook
Starlink / Foto: Arhiva Starlink / Flickr

Un satelit Starlink va cădea pe Pământ

Unul dintre sateliții de internet Starlink ai SpaceX a...

Care europeni vor plăti cel mai mult pentru masa de Crăciun

Spania rămâne pe primul loc, în timp ce familiile se...

LIDL

Programul magazinelor LIDL de sărbători

Programul magazinelor LIDL de Crăciun şi Revelion.

Mai multe persoane se uită cu neîncredere la un document / Foto: Freepik
Prof. Mircea Coșea
Protest al fermierilor belgieni la Bruxelles / Captură video
Bani / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

pixel