Un tablou de Tonitza, vedeta licitației de iarnă Artmark. Cu cât s-a vândut

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Tabloul "Tătăroaică privind marea" de Nicolae Tonitza a fost adjudecat, marţi seară, la preţul de 210.000 de euro, la licitaţia de iarnă a casei Artmark organizată în Capitală, transmite Agerpres.

Potrivit Artmark, opera, ce poartă şi numele "De pe prispa pescarului", este legată de comanda onorată de Nicolae Tonitza în anii 1934-1935 pentru decorarea Palatului Regal. Tătăroaica din acest tablou se regăseşte pictată pe unul dintre cele două panouri din interiorul Palatului. 

O altă lucrare adjudecată la un preţ ridicat a fost "Ulcior cu garoafe" de Ştefan Lucian, care a fost cumpărată la 125.000 de euro. Opera a făcut parte din colecţiile istorice ale generalului Petre Dumitrescu (1882-1950), Onik Zambaccian şi dr. Gheorghe Bănescu. 

Între lucrările cumpărate la preţuri mari s-au mai numărat "Car cu boi" de Nicolae Grigorescu, la 72.000 de euro; "Bretonă lucrând la fereastră", "Casă ţărănească la Agapia" şi "Ţărăncuţă la fântână" de Nicolae Grigorescu, la 65.000 de euro, 28.000 de euro, respectiv la 26.500 de euro; "Portretul Anettei" şi "Car cu boi" de Ştefan Luchian, la 55.000 de euro, respectiv la 44.000 de euro; "Vedere către Place Dauphine", "Natură statică cu cârciumărese şi călimară" şi "Natură statică cu crizanteme, carte şi ochelari" de Theodor Pallady, la 43.500 de euro, 31.500 de euro, respectiv 28.000 de euro; "Negustorul de covoare" şi "Trandafiri albi" de Nicolae Tonitza, la 35.000 de euro, respectiv 30.000 de euro; "Piaţă în Veneţia" de Nicolae Dărăscu, la 21.000 de euro; un bronz patinat intitulat "La Cite" de Horia Damian, din colecţia istoricului de artă Radu Varia, la 24.000 de euro. 

La licitaţie a fost cumpărată şi lucrarea "Înger", semnată de Adrian Ghenie. Tabloul a fost adjudecat la suma de 24.000 de euro.

Tablourile lui Tonitza sunt printre cele mai apreciate pe piața de artă românească. În 2011, lucrarea ”În iatac” s-a vândut cu 290.000 de euro, iar ”Pe verandă” cu 155.000 de euro. În 2012, ”Trei frați” a fost cumpărat cu 170.000 de euro. În decembrie 2017, tabloul ”Florăreasă” a fost adjudecat cu 150.000 de euro. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres

Acordul UE - Mercosur, semnat. Principalele declaraţii

Uniunea Europeană şi Mercosur au semnat sâmbătă la...

Freepik.com
Foto: pesa.pl

Două noi rame PESA ajung duminică la Bucureşti

Două rame electrice regionale PESA sunt în curs de...

Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Freepik.com

Acordul Mercosur, semnat sâmbătă în Paraguay

Paraguay găzduieşte ceremonia de semnare a acordului...

Freepik.com
Moscova / Foto: Freepik
Strângere de mână / FOTO: Freepik

Avantajele şi dezavantajele acordului UE - Mercosur. Analiză

Acordul de liber schimb dintre UE şi Mercosur are o...

Birou. Foto: Freepik.com

Prăpastie salarială: 12.931 lei în IT vs 3.403 lei în HoReCa

IT-ul rămâne lider la salarii: peste 12.900 lei net, de...

Bani
China. Foto: Freepik.com
Muncitori instalează panouri solare / Foto: Freepik
e-Factura
Bursa de Valori București
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik

China a suspendat importurile de energie electrică din Rusia

China a suspendat importurile de energie electrică din...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Foto: pexels.com
Hacker. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Freepik.com
Vladimir Putin / Foto: Kremlin

pixel