Uraganul Dorian în Bahamas. Bilanț provizoriu: 30 de morți VIDEO

Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Insula Abaco pare că ar fi trecut prin mașina de tocat
Insula Abaco pare că ar fi trecut prin mașina de tocat
Bilanţul în urma trecerii uraganului Dorian prin Bahamas a crescut la 30 de morţi, a anunţat joi premierul ţării, Hubert Minnis, citat de Xinhua.

Minnis a dezvăluit numărul deceselor într-un interviu telefonic acordat joi seară postului CNN şi a declarat că evenimentul meteorologic a produs ''o devastare care se va simţi timp de mai multe generaţii''.

Bilanţul anterior indicat 20 de decese, însă autorităţile se tem că cifra finală, ce va fi transmisă după finalizarea operaţiunilor de căutare şi salvare, ar putea fi mult mai mare, notează AFP.

Circa 70.000 de persoane din Bahamas au ''nevoie imediată'' de ajutor umanitar, a anunţat anterior Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).

După ce a distrus Bahamas, Dorian şi-a făcut simţită prezenţa joi noaptea în Carolina de Nord şi Carolina de Sud, uraganul fiind însoţit de viteze mari ale vântului şi ploi torenţiale care au provocat pene de curent pe suprafeţe mari în ambele state americane. Peste 260.000 de locuinţe şi sedii comerciale au rămas joi noaptea fără energie electrică în statele Carolina de Sud şi Georgia, relatează Reuters.

Uraganul Dorian. O insulă din Bahamas cu 50.000 de locuitori este 70% sub apă

Ochiul uraganului Dorian se afla la circa 60 de kilometri sud-est de Wilmington, Carolina de Nord, fiind însoţit de viteze ale vântului de 160 de kilometri la oră, a anunţat Centrul Naţional pentru Uragane (NHC), cu sediul în Miami, în cadrul unui buletin informativ emis la ora locală 20.00.

Guvernatorii din statele vizate de trecerea uraganului au declarat stare de urgenţă. Şcolile au fost închise, au fost puse la dispoziţie adăposturi şi au fost desfăşuraţi militari pentru a ajuta în cadrul operaţiunilor de salvare.

Uraganul, retrogradat pentru a doua oară la categoria a 2-a, continuă să înainteze spre nord, pe coasta de est a Statelor Unite.

Dorian a provocat cel puţin trei tornade în regiune, au anunţat autorităţile. Dintre cele cel puţin patru decese asociate furtunii, raportate în Statele Unite, trei au fost consemnate în comitatul Orange din statul, Florida, în timpul pregătirilor pentru trecerea uraganului sau a operaţiunilor de evacuare, a anunţat biroul primarului. De asemenea, în Carolina de Nord, un bărbat în vârstă de 85 de ani a căzut de pe o scară în timp ce îşi baricada locuinţa, a indicat guvernatorul regiunii, citat de Reuters. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Proteste în Iran
Viscolul a închis mai multe drumuri
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Aeroportul din Sifia, Bulgaria / Foto: Wikipedia
Cimitir de mașini
ANAF schimbă foaia / Foto: Freepik
Un timp de stat în casă
La benzinărie
STB emite bilete valabile o oră
Casă de schimb valutar
Muncitori într-o fabrică de confecții / Foto: Ministerul Muncii
Centru de date / Foto: Freepik
Google Rusia / Grafică: DCBusiness

A 11-a ramă Coradia Stream a intrat în flota CFR Călători

Cea de-a 11 ramă electrică Coradia Stream, din lotul de...

Donald Trump prezenta lista tarifelor la începutul celui de-al doilea mandat al său / Foto: Casa Albă

Lovitură pentru Trump: Curtea Supremă îi blochează tarifele

Donald Trump a suferit un nou eșec juridic după ce...

Alexandre Bombarde, CEO Carrefour
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik

pixel