Anunţul a fost făcut marţi pe pagina de Facebook a PMB.
Proiectul se adresează părinţilor care au copii cu vârsta cuprinsă între 4 şi 12 ani şi care au dificultăţi în a găsi supraveghere pentru cei mici în vacanţă.
Cele 5 spaţii puse la dispoziţie pentru acest proiect sunt: Muzeul Copiilor (situat în Sectorul 3), hub-ul educaţional Proedus de la AFI Cotroceni (la limita dintre Sectoarele 5 şi 6), Opera Comică pentru Copii (în Sectorul 6), Sala Palatului (Sectorul 1, un spaţiu adiacent) şi sediul Corului Naţional de Cameră Madrigal (în Sectorul 4), precizează sursa citată.
Citește și: Curs valutar. Ce se întâmplă cu leul. Veștile rele se țin lanț
Părinţii interesaţi îşi pot înscrie copiii până pe data de 8 aprilie. Participarea este gratuită în limita locurilor disponibile.
"Copiii vor beneficia de supraveghere din partea personalului specializat, de activităţi educaţionale - jocuri creative, vizionarea de spectacole, lucru manual, exerciţii de dezvoltare personală şi vor fi implicaţi în diverse activităţi artistice la care vor participa actori profesionişti din sectorul public şi privat. Pentru a respecta măsurile de protecţie anti-COVID, aceştia vor fi împărţiţi în grupe mici, cu asigurarea distanţării necesare, iar cei cu vârsta de peste 5 ani vor purta obligatoriu mască. Menţionăm faptul că fiecare dintre locaţii dispune de spaţii generoase, astfel să încât să fie asigurat un perimetru de 5 mp/copil, pentru a evita aglomerarea. Spaţiile vor fi dezinfectate atât la finalul fiecărui interval, cât şi la sfârşitul zilei prin nebulizare. De asemenea, materialele care sunt folosite în activităţile copiilor vor fi dezinfectate periodic. Copiii vor primi măşti de protecţie, dezinfectant şi asistenţă medicală, dacă va fi cazul", arată PMB.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministerul Finanțelor...
Alocațiile pentru copii rămân...
Persoanele asigurate în baza...
Campioană de un deceniu la...
O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...
Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante
Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.
Piața imobiliară din România...
Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...
Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...
Primăriile pot lua împrumuturi...
Analiza publicată de DCBusiness...
Guvernul clarifică acordarea...
Acțiunile Oracle au scăzut cu...
O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...
Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...
Sistemul energetic românesc...
Leul a avut o evoluție relativ...
Electrificarea liniei ferate...
Dumitru Chisăliță: „Sancțiunile...
Generația Z cumpără cel mai...