Valeriu Gheorghiţă: Dragi români, cum de am devenit atât de nepăsători

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Un apel la înțelegere, la omenie, la normalitate
Un apel la înțelegere, la omenie, la normalitate
Preşedintele Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat sâmbătă că românii nu vor fi niciodată bine dacă vor continua să se suspecteze unii pe alţii, să se acuze, să se arate cu degetul, să se saboteze.

"Campania de vaccinare are şi a avut în spate susţinerea corpului medical. (...) Toate deciziile sunt fundamentate ştiinţific. M-am uitat astăzi pe comentariile a o parte dintre oameni la aceste calupuri de informare şi m-am îngrozit. Se vorbea despre minciuna doctorilor, despre hoţie, despre dictatură medicală, despre experimente pe oameni. Cum putem lansa, mă întreb direct, astfel de acuzaţii la adresa corpului medical, la oamenii, la profesioniştii care de luni şi luni de zile sunt la datorie şi fac eforturi supraomeneşti pentru a salva viaţa semenilor? Au fost cadre medicale, colegi de-ai noştri, care din păcate au pierdut lupta cu această boală. De personalul medical ne legăm toate speranţele atunci când ajungem în suferinţă, când avem nevoie de internare, când ajungem la spital. Dragi români, niciodată nu vom fi bine dacă vom continua să ne suspectăm unii pe alţii, să ne acuzăm, să ne arătăm cu degetul, să ne sabotăm. Acest război se câştigă doar prin solidaritate şi prin implicare, prin empatie faţă de suferinţa semenilor", a spus Gheorghiţă într-o conferinţă de presă în cadrul "Maratonului Informării".

Valeriu Gheorghiţă a menţionat că de mai bine de un an şi jumătate se duce un război împotriva "acestui virus care în fiecare zi omoară sute şi sute de români".

Citește și Veninul de scorpion, ultima armă împotriva virusului SARS-CoV-2

"Mă întreb oare câţi oameni mai trebuie să moară să ne convingem că această pandemie este nemiloasă şi că ne afectează pe toţii, indiferent cine suntem şi cum ne cheamă. Cum de am devenit atât de nepăsători faţă de suferinţă? Ne uităm în fiecare zi la raportări şi vedem sute de decese şi trecem cu atâta uşurinţă peste aceste lucruri, peste aceste date care nu sunt altceva decât vieţi omeneşti pierdute, pe care majoritatea le puteam preveni. Când şi cum am devenit aşa de uşor de păcălit de tot felul de indivizi iresponsabili care propagă moartea, care seamănă confuzie între oameni? Ne uităm în spitale şi vedem bătrânii noştri sufocaţi cu lipsă de aer, se uită în ochii noştri, nu înţeleg ce li se întâmplă, sunt speriaţi atât de boală, cât şi de vaccin. În loc să îşi petreacă bătrâneţea în linişte, sunt internaţi în spitale, cu oxigen şi, din păcate, o parte dintre ei pierd lupta cu această boală. Mesajul meu este cât se poate de clar pentru toţi romanii: avem nevoie de dumneavoastră, veniţi alături de noi, implicaţi-vă în lupta împotriva pandemiei, mergeţi şi vaccinaţi-vă!", a afirmat el.

Acesta i-a sfătuit de asemenea pe români să aibă încredere în corpul medical, să ceară sfatul medicului şi să-l urmeze.

"Nu vă lăsaţi păcăliţi şi induşi în eroare de indivizi care au apărut de nicăieri şi care propagă informaţii înşelătoare. Vaccinarea reprezintă cea mai eficientă măsură pe care astăzi o avem la îndemână pentru a ne proteja sănătatea noastră şi a celor dragi. Vaccinurile nu sunt perfecte, cum nici tratamentele nu sunt perfecte, cum nici metodele de diagnostic nu sunt perfecte, dar sunt cele mai bune arme pe care noi le avem astăzi la îndemână şi cu care putem să limităm consecinţele acestei pandemii", a susţinut Gheorghiţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF și insolvența / Foto: DCBusiness
Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Întâlnirea dintre Donald Trump și Vladimir Putin în Alaska
Vladimir Putin și Donald Trump în timpul întâlnirii din Alaska

Trump după întrevederea cu Putin: O întâlnire de nota 10

Președintele american Donald Trump a confirmat, într-un...

Mihail Hodorkovski la Kiev, în 2014
Vladimir Putin și Donald Trump în timpul întâlnirii din Alaska
Transelectrica / FOTO: Facebook
Dosare
Bucureștiu în 1888
Agent imobiliar / Foto: Freepik
Gara de Nord / Foto: Oana Pavelescu
Raed Arafat
Imaginea unei femei care a fost creată de AI / Foto: Freepik
Oceanul Atlantic văzut de pe țărmul Islandei / Foto: Freepik
Prima zi de școală
Sediul BNR
Un nou broker de asigurări a intrat pe piață / Foto: Freepik
Magistrat

Magistrații nu sunt egali în fața pensiei – explicația CCR

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată...

Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Oameni care merg pe holul unui spital / Foto: Freepik
Documente ANAF. Freepik.com
Freepik.com
Bursa de Valori Bucuresti / Foto: BVB
Cheia de la casa mult dorită / FOTO: Freepik
Oriunde și la orice nivel
Foto arhiva: Reuters
Casă de schimb valutar

pixel