Valoarea acestor TICHETE va crește. Despre ce e vorba

Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Valoarea acestor TICHETE va crește. Despre ce e vorba
Valoarea acestor TICHETE va crește. Despre ce e vorba
Valoarea sumei care se acordă lunar, respectiv ocazional, sub formă de tichete culturale va urca la maximum 160 lei/lună sau 320 lei/eveniment, în urma indexării cu rata inflaţiei, potrivit unui proiect de Ordin publicat de Ministerul Finanţelor Publice.

Referatul de aprobare a proiectului aminteşte că, în anul 2018, a fost aprobată Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, act normativ prin care a fost unificată legislaţia în domeniul biletelor de valoare şi a fost introdus un nou tip de bilet de valoare, şi anume tichetul cultural. Astfel, biletele de valoare care pot fi acordate în baza legii sunt: tichete de masă, tichete cadou, tichete de creşă, tichete culturale şi vouchere de vacanţă.

Tichetele culturale sunt bilete de valoare acordate angajaţilor, lunar sau ocazional, pentru achitarea contravalorii de bunuri şi servicii culturale, cum ar fi: abonamente sau bilete la spectacole, concerte, muzee, festivaluri, târguri şi expoziţii, parcuri tematice, cărţi, manuale şcolare, albume muzicale, filme etc.

Burse de studiu în valoare de 100.000 euro. De la cine și pentru cine

"Conform dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 165/2018, nivelul maxim al sumelor acordate sub forma tichetelor culturale nu poate depăşi suma de 150 de lei pentru tichetele acordate lunar, respectiv suma de 300 de lei/eveniment, pentru cele acordate ocazional. De asemenea, potrivit art. 32 alin. (1) lit. b) din actul normativ mai sus menţionat, valoarea nominală maximă a biletelor de valoare, inclusiv a tichetelor culturale, se indexează, semestrial, cu indicele inflaţiei comunicat de Institutul Naţional de Statistică, în funcţie de evoluţia tarifelor/preţurilor la serviciile/bunurile a căror contravaloare poate fi achitată cu aceste bilete de valoare", explică documentul citat.

La fundamentarea valorii sumei lunare indexate semestrial, acordată sub formă de tichete culturale, se vor utiliza următoarele reguli: indicele inflaţiei, respectiv indicele preţurilor de consum realizat, cu perioadă de referinţă luna ianuarie 2019, luna în care Legea nr. 165/2018, cu modificările şi completările ulterioare, a intrat în vigoare; semestrul este constituit din 6 luni calendaristice întregi, începând cu luna februarie 2019; valoarea sumei lunare acordate sub formă de tichete culturale, de maximum 150 lei pentru tichetele culturale acordate lunar sau de maximum 300 lei/eveniment, valabilă la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2018, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, semestrul I al anului 2019 începe cu luna februarie şi se termină cu luna iulie, în timp ce semestrul II al aceluiaşi an începe cu luna august şi se termină în luna ianuarie 2020.

Conform informaţiilor publicate pe site-ul Institutului Naţional de Statistică, indicele preţurilor de consum în perioada ianuarie 2019 - iulie 2020, este 104,78%.

"Valoarea sumei lunare indexate care se acordă sub formă de tichete culturale rezultată din calculul 150 lei x 104,78% este 157,17 lei. Valoarea sumei ocazionale indexate care se acordă sub formă de tichete culturale rezultată din calculul 300 lei x 104,78% este 314,34 lei. Luând în considerare dispoziţiile art. 33 alin. (4) din Normele metodologice , potrivit cărora valoarea sumei lunare indexate rezultată din calcul pentru tichetele culturale se va rotunji din 10 în 10 lei, valoarea sumei lunare indexate care se acordă sub formă de tichete culturale va fi de maximum 160 lei/lună, iar valoarea sumei ocazionale indexată va fi de maximum 320 lei/eveniment", precizează Ministerul Finanţelor.

Valoarea sumei lunare, respectiv ocazionale, astfel indexate se utilizează începând cu luna octombrie a semestrului II al anului 2020 şi se aplică şi pentru primele două luni ale semestrului următor, respectiv februarie şi martie 2021.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Oameni pe stradă / Foto: DCBusiness
Contabil / Foto: Freepik

ANAF clarifică o dilemă frecventă privind SAF-T

Tot mai multe firme aflate la început de drum sau cu...

Gaze naturale

România a importat cu 72% mai mult gaz în 2025

Producţia de gaze naturale utilizabile a României a...

Cariera Tismana

20 de hectare de pădure s-au surpat la mina Tismana

Deputatul Radu Miruţă (USR) anunţă că o alunecare de...

Bursa de Valori București
Pilonul III de pensii
Anker PowerCore 10000
Donald Trump la summitul G7 din 2028
Srâmtoare Ormuz
Platină
Lingouri de aur
Sediul Hidroelectrica
Hidroelectrica
Trenuri
ANAF

Buletinul electronic creează mai mult probleme românilor

Noile cărți electronice de identitate, emise cu...

Lucrător din industria petrolieră / FOTO: Freepik
Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Ilie Bolojan

Bolojan: Deficitul bugetar mare nu mai poate fi susținut

Ilie Boloja atrage atenția că România se confruntă cu o...

Donald Trump

MAGA, divizată din cauza războiului Israeliano-Iranian

După ce și-a câștigat un nou mandat cu mesajul...

Freepik.com
Freepik.com
Bani. Freepik.com
Uzină Ford / Foto: Flickr
Ucraina se aşteaptă ca viitorul pachet de sancţiuni europene contra Moscovei să vizeze şi compania de stat Rosatom

Rosatom construiește prima centrală nucleară din Kazahstan

Agenţia pentru Energie Nucleară din Kazahstan a anunţat...

Uzinele Dacia
Donald Trump și Elon Musk

pixel