Venitul minim de incluziune. Cum se va acorda, care este cuantumul maxim

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Trebuie să verificați dacă vă încadrați sau nu în normele stabilite
Trebuie să verificați dacă vă încadrați sau nu în normele stabilite
Venitul minim de incluziune cuprinde venitul minim garantat și alocația pentru susținerea familiei.

Începând din 2024, acest venit minim de incluziune va fi acordat lunar persoanelor singure sau familiilor cu venituri mici, principala condiție pentru a benefia de acest ajutor din partea statului este un nivel al veniturilor nete lunare ajustate de până la 700 de lei.

Nu primește ajutorul de la stat 

Atenție, chiar dacă au venituri până la limita amintită, persoanele care dețin în proprietate, închiriere, comodat ori altă formă de posesiune unul sau mai multe bunuri nu vor putea primi ajutorul. Lista respectivelor bunuri, printre care se număr clădiri, altele decât locuința de domiciliu, terenuri în intravilan cu suprafața de peste 1.200 mp în zona urbană şi 2.500 mp în zona rurală (cu excepția curții) sau mașini cu o vechime mai mică de zece ani, poate fi consultată AICI.

Cerere și declarație pe propria răspundere 

Potrivit normelor de aplicare a Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, conținute de HG 1.154/2022, ajutorul se va acorda în baza unei cereri și a unei declarații pe propria răspundere, completate electronic sau, după caz, pe suport de hârtie, ce vor trebui depuse sau transmise la serviciul public de asistență socială din cadrul primăriei de domiciliu.

Prin declarația pe propria răspundere se vor transmite autorităților informații privind persoana îndreptățită, date privind componența familiei, veniturile realizate de membrii acesteia și bunurile deținute, informații despre locuință sau numărul persoanelor care locuiesc la aceeași adresă de domiciliu.

În plus, la completarea cererii și a declarației pe propria răspundere, solicitantul trebuie să semneze un angajament de plată pentru situațiile în care se pot constata plăți acordate necuvenit.

Datele și informațiile se verifică 

Angajații serviciului public de asistență socială din cadrul primăriei vor verifica datele și informațiile cuprinse în cerere și în documentele doveditoare, iar în cazul existenței unor informații sau suspiciuni privind veridicitatea datelor, primarul va dispune efectuarea unei verificări în teren, în termen de maximum cinci zile de la data înregistrării cererii.

La finalizarea verificării administrative, inclusiv a verificării în teren, dacă e cazul, și după validarea îndeplinirii criteriilor de eligibilitate și a condițiilor prevăzute de lege pentru acordarea dreptului la venit minim de incluziune, se emite dispoziția primarului de aprobare a dreptului, care conține categoriile de ajutoare ce compun venitul minim de incluziune și cuantumul total al dreptului, defalcat pe componente.

Valoarea maximă

Decizia primarului va trebui transmisă beneficiarilor în termen de cel mult cinci zile de la data emiterii, electronic sau pe suport de hârtie, precizează Avocatnet.

Plata ajutorului se va face lunar, începând cu luna următoare celei în care s-a emis decizia de stabilire a plății, pe bază de mandat poştal, în cont curent personal sau în cont de card, în funcție de opţiunea beneficiarului.

Valoarea maximă a ajutorului de incluziune, prima componentă a venitului cu același nume, stabilit de lege este de 275 de lei/ lună/ membru de familie, cu excepția persoanei singure cu vârsta de cel puțin 65 de ani, pentru care cuantumul maxim este de 400 de lei/ lună.

A doua componentă a venitului minim de incluziune, ajutorul pentru familia cu copii, se stabilește în funcție de structura familiei, veniturile ei și numărul de copii, cuantumul maxim al acesteia ajungând la 480 de lei.

Citește și Val de mini-vacanțe! Zile libere pentru români în 2023

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
prețul la gaze / Foto: Freepik
Finante. Freepik.com

Date INS: Creştere modestă a economiei României în 2025

Avans modest al PIB-ului României în 2025.

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
ANAF / Montaj foto: DCBusiness
Trafic intens pe autostradă / Foto: Freepik
Termocentrală

Grupul 6 de la Rovinari reintră oficial în producție

Rovinari pornește Grupul 6 – un pas decisiv pentru...

Foto: Oana Pavelescu
Nicușor Dan
Freepik.com
Codul Muncii. Freepik.com

Salariul minim creşte cu 11% în Ungaria

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat joi...

Freepik.com

ANAF creşte numărul controalelor efectuate de la birou

ANAF, informare privind ţintele asumate în PNRR.

Asigurare auto RCA / Foto: Freepik
O unitate Gazprom / FOTO: Pagina de Telegram a companiei

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze s-au prăbuşit

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze au scăzut...

Date biometrice / Foto: Freepik

Modificări majore în procedura cazierului judiciar

Cazierul judiciar intră într-o nouă eră digitală, după...

Oleoductul Drujba
Calcule
Bursa de Valori București
London Metal Exchange / Foto: LME
Ursula von der Leyen
CEC Bank
Gaze
Reprezentanți ai Confederaţiei Patronale Concordia

pixel