Venituri din chirii 2024. Noile reguli intrate în vigoare de la 1 ianuarie

Autor: Georgel Simionică
Data publicării:
Venituri din chirii / Foto: Freepik
Venituri din chirii / Foto: Freepik
Și în anul 2024 rămâne în vigoare obligația de declarare a contractelor de închiriere către ANAF.

Persoanele fizice sunt obligate să înregistreze contractul încheiat între părți, precum și orice modificări ulterioare, în termen de maximum 30 de zile de la încheierea sau producerea modificărilor, conform art. 120 alin. (6.1) din Codul fiscal.

Astfel, se depune declarația 168, respectiv Cerere de înregistrare a contractelor de locațiune. Este important de reținut că cererea trebuie să fie însoțită de o copie a contractului de închiriere.

Dacă bunul în cauză este deținut în comun, fiecare coproprietar persoană fizică are obligația să depună cererea la organul fiscal competent pentru înregistrarea contractului de închiriere.

Impozit și CASS pentru chirii în 2024

Începând din acest an veniturile din chirii vor fi supuse unui regim fiscal modificat. Ultimele dintre acestea au fost introduse prin OUG 115/2023.

În cazul în care veniturile din chirii sunt obținute de o persoană juridică, nu există modificări.

Modificările vizează persoanele fizice

La calculul impozitului pe veniturile din chirii se va aplica o cotă forfetară de 20%. Aceste venituri nu mai pot fi incluse în categoria veniturilor din activități independente în sistem real. Indiferent de numărul contractelor (chiar dacă sunt mai mult de 5), nu se va putea aplica sistemul real, iar deducerile vor fi posibile doar în proporție de 20% din venit.

În cazul în care chiriașul este o persoană juridică și proprietarul este o persoană fizică, se modifică regulile de declarare și plată a impozitului. Impozitul va fi reținut, declarat și plătit lunar la buget de către chiriașul persoană juridică, transformându-se astfel plata anuală într-o colectare mai rapidă și treptată a impozitului.

Prevedere nouă în cazul în care chiriașul este o persoană juridică și proprietarul este o persoană fizică

Introducerea unei cote forfetare de cheltuieli de 20%. Chiriașul persoană juridică reține impozitul la sursă, îl declară și îl plătește lunar către stat. Prin OUG 115, se introduce un articol nou privind regulile de stabilire a impozitului pentru veniturile din cedarea folosinței bunurilor, altele decât cele din arendarea bunurilor agricole și din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, plătite de persoane juridice sau alte entități cu obligația de a ține evidența contabilă.

Calculul impozituluiVenitul brut reprezintă totalitatea sumelor în bani și/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură stabilite potrivit contractului încheiat între părți.

Venitul brut se majorează cu valoarea cheltuielilor care, conform dispozițiilor legale, cad în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deținător legal, dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă.

CASS pentru chirii

Dacă veniturile sunt sub 6 salarii, nu se datorează CASS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Sultan Ahmed bin Sulayem
autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Lukoil
Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Alexandru Nazare
Portul Constanța
Este o veste bună pentru cele doua banci
Marco Rubio / FOTO: Wikipedia
Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani - FOTO: Freepik@gioiaphoto

Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani

Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Documente. Freepik.com
Oameni de afaceri / Foto: Freepik

Economia încetinește brusc, IMM-urile cer plan de salvare

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...

Casă de schimb valutar

Curs BNR. Cât costă euro și dolarul. Aurul pierde teren

Leul a încheiat săptămâna aproape neschimbat în raport...

TUI
Contabili / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Mașini depozitate parcarea unui port / Foto: Freepik
Neptun Deep / Foto: Captură video RomGaz / OMV Petrom
kathryn ruemmler (C), nevoită să demisioneze de la conducerea departamentului juridic al Goldman Sachs
Autobuz electric

Adrian Negrescu: Piața gazelor, teren fertil pentru speculă

Piața gazelor din România intră într-o zonă de risc...

Birou. Foto: Freepik.com

pixel