Veşti bune pentru cei care lucrează sau au lucrat în străinătate

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: pexels.com
Foto: pexels.com
A fost depusă la Senat o propunere legislativă pentru modificarea art.93 alin.(2) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii.

În prezent, în cadrul sistemului public de pensii, procesul de soluţionare şi de stabilire a pensiilor comunitare şi internaţionale este caracterizat de lipsa unui termen clar şi obligatoriu pentru autorităţile competente de a emite decizii într-un interval de timp rezonabil.

Legea naţională, respectiv Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii, prevede un termen pentru admiterea sau respingerea cererii de pensionare - de 45 de zile de la data înregistrării cererii, dar numai pentru pensiile naţionale. În ceea ce priveşte pensiile comunitare şi internaţionale, legea nu stabileşte decât un termen de 6 luni pentru solicitant. în care acesta este obligat să prezinte documentele necesare stabilirii dreptului de pensie. Nu există un termen specific pentru casele de pensii de a răspunde cererilor sau de a emite deciziile de pensionare. Această discrepanţă între tratamentul acordat cererilor de pensii naţionale şi cele comunitare sau internaţionale este nejustificată şi creează inechităţi în sistemul de pensii, explică iniţiatorii în nota de fundamentare a proiectului.

 

Schimbările propuse

 

La data de 31 decembrie 2023, peste 2.616 de dosare de pensii comunitare/internaţionale au înregistrat întârzieri de soluţionare mai mari de 6 lună.

Este evidentă nevoia urgentă de a stabili un termen clar pentru soluţionarea acestora, având în vedere că, în practîcă, unele dosare pot rămâne nesoluţionate ani de zile. Această întârziere aduce prejudicii semnificative cetăţenilor, care se confruntă cu incertitudine şi dificultăţi financiare din cauza întârzierii procesului de pensionare. Prin urmare, introducerea unui termen clar în legislaţia naţională este esenţială pentm asigurarea respectării drepturilor şi nevoilor cetăţenilor, precum şi a liberei circulaţii a lucrătorilor pe teritoriul UE.

"De asemenea, introducerea în lege a unui termen clar şi expres în care casele de pensii trebuie să admită sau să respingă o cerere de pensionare este esenţială pentru asigurarea respectării principiului securităţii juridice. Astfel, instituţiile nu vor mai întârzia emiterea deciziilor şi nu vor mai prelungi în mod excesiv procesul de evaluare a cererilor, afectând drepturile şi interesele solicitanţilor, se mai arată în document.

Pe fondul acestui vid legislativ, propunem modificarea Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, pentru a introduce un termen expres în care casele teritoriale de pensii au obligaţia de a soluţiona cererile de pensii comunitare/internaţionale. Soluţia legislativă propusă modifică alineatul (2) al articolului 93 din Legea nr. 360/2023, stabilind că admiterea sau respingerea cererii de pensionare comunitare/internaţionale se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii competentă din România, în termen de 6 luni de la data înregistrării cererii. Totodată, am prevăzut faptul că acest termen poate fi prelungit în situaţia în care sunt necesare documente şi/sau operaţiuni suplimentare", explică iniţiatorii proiectului de lege.

Se impune introducerea unui termen rezonabil pentru soluţionarea cererilor de pensii comunitare/intemaţionale. Considerăm rezonabil un termen de 6 luni, având în vedere complexitatea procesului de evaluare a dosarelor de pensionare, inclusiv verificarea documentelor şi calcularea drepturilor. Acest interval de timp oferă suficientă flexibilitate autorităţilor pentru a procesa dosarele în mod corespunzător, fără a încuraja întârzierile nejustificate.

Având în vedere că legiuitorul a stabilit iniţial un termen de 6 luni pentru respingerea cererii de pensionare în cazul în care solicitantul nu completează dosarul cu toate documentele necesare, considerăm că acest termen poate fi considerat rezonabil pentru soluţionarea cererilor de pensii comunitare/intemaţionale, mutatis mutandis. Această modificare vine în întâmpinarea nevoii de claritate şi predictibilitate în ceea ce priveşte procesul de pensionare, asigurându-se că cetăţenii care au lucrat şi pe teritoriul altor state primesc deciziile într-un interval de timp rezonabil, confonn reglementărilor naţionale şi a celor europene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Curs valutar BNR
Nicușor Dan

Nicușor Dan: Fără creșterea TVA, o afirmație corectă!

Creșterea Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) are...

La benzinărie / FOTO: Freepik
ROBOR scade, o veste bună
Guvenul vrea mai mulți bani

Se taie scutirile! Guvernul bagă la plată copiii și bolnavii

Guvernul pregătește eliminarea unor scutiri și deduceri...

Criză de apă în Marea Britanie / Foto: Freepik
BVB
Cresc accizele
E.ON Drive Infrastructure
Caniculă / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Judecătorii Curții Constituționale / Foto: Arhivă
Bitcoin

Prețul Bitcoin la maxim istoric: 121.200 USD în Singapore

Bitcoin a depășit luni, pentru prima dată, pragul de...

Elma Saiz, ministrul Incluziunii, Securităţii Sociale şi Migraţiei
Canicula și instabilitatea atmosferică ne dau de furcă
Beijing
Ursula van der Leyen și Donald Trump / Foto: Casa Albă

UE vrea soluții negociate în relația comercială cu SUA

Bruxelles-ul prelungește suspendarea contramăsurilor...

Bursa de la București
Parlamentul European din Bruxelles
Foto: Pexels.com
Elon Musk / Foto: Casa Albă / Flickr
Steagul Bulgariei
Bani. Freepik.com
Parlamentul de la Budapesta
Foto: Mihai Ciobanu
Donald Trump
Se elimină unele taxe

Schimbare majoră în Codul fiscal: Dispar o serie de obligații 

Se taie contribuții! Guvernul elimină o parte din taxele...

Medic de familie / Foto: Freepik

pixel