Viața la bloc. Ce este și ce rol are un CENZOR în asociația de proprietari

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Important de știut
Important de știut
Cei care vor să devină cenzori în 2022 trebuie să știe un detaliu esențial.

În ultimii ani, legislația privind asociațiile de proprietari a suferit o serie de modificări importante legate de modul de funcționare a acestor structuri. Printre schimbări una se referă la cenzori. Mai exact, cei care doresc să devină cenzori într-o asociație de proprietari în 2022 trebuie să știe că au nevoie de studii în domeniul economic sau cel juridic.

Concret, după cum stabilește Legea 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, pot fi cenzori persoanele fizice care au “cel puțin studii medii în domeniul economic sau studii în domeniul juridic”.

Până la această modificare, condiția pentru ocuparea unei astfel de funcții era absolvirea unui liceu, dar nu existau limitări privind profilul acestuia.

În cazul în care cenzorul este persoană juridică, acesta trebuie să aibă domeniul de activitate contabilitate, audit financiar sau consultanță în domeniul fiscal.

Potrivit legii, cenzorul sau comisia de cenzori sunt persoanele mandatate de asociația de proprietari să urmărească aplicarea prevederilor Legii asociațiilor de proprietari de către organele de conducere ale asociației de proprietari și să verifice execuția bugetului de venituri și cheltuieli.

Cenzorul sau comisia de cenzori a asociației de proprietari are, în principal, următoarele atribuții:

- urmărește aplicarea prevederilor legislației din domeniu de către organele de conducere ale asociației de proprietari;

- verifică gestiunea financiar-contabilă;

- verifică lunar execuția bugetului de venituri și cheltuieli conform documentelor, registrelor și situației soldurilor elementelor de activ și pasiv întocmite de către administrator;

- cel puțin o dată pe an întocmește și prezintă adunării generale rapoarte asupra activității sale și asupra gestiunii asociației de proprietari, propunând măsuri;

- execută controale inopinate, împreună cu doi membri ai comitetului executiv pentru verificarea contabilității și a activității de casierie, și consemnează rezultatele controalelor în registrul unic de procese-verbale al asociației de proprietari;

- participă la adunările generale ale asociației și ale comitetului executiv, asigurând legalitatea desfășurării acestora.

Cenzorul, angajat al asociației de proprietari, este remunerat pe baza unui contract de mandat, conform hotărârii adunării generale a asociației de proprietari, consemnată în procesul-verbal, potrivit legislației în vigoare. Aceeași regulă se aplică pentru toți membrii comisiei de cenzori.

Apoi, „pentru neîndeplinirea atribuțiilor ce îi/ le revin, cenzorul/ membrii comisiei de cenzori răspunde/ răspund personal sau în solidar pentru prejudiciile cauzate din vina lui/ lor asociației și/ sau proprietarilor”, scrie Avocatnet.

Citește și Viața la bloc. Locatarii trebuie să știe TOTUL despre camerele de supraveghere

Pentru a înțelege mai bine impactul instalării și folosirii unor camere de filmat la bloc, trebuie precizat că ele pot suprinde destul de multe informații legate de viața privată a unui locatar. Este, prin urmare, de înțeles, de ce legislația privind protecția datelor se aplică în astfel de cazuri. Ce trebuie să știe locatarii. Citește mai departe AICI

Citește și Viața la bloc. BANI de la stat NU doar pentru izolare termică

Printre altele, lista acestor activități cuprinde: 

- montarea, repararea sau înlocuirea instalațiilor de ventilare (inclusiv a spațiilor comune);

- lucrări de reabilitare sau modernizare a instalațiilor de iluminat în spațiile comune ale clădirii;

- montarea de sisteme de management energetic integrat pentru clădiri; Citește mai departe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Transelectrica
Contabil / Foto: Freepik
Lingouri de aur
Intrarea în salina Praid
Factură energie electrică
Panouri solare / Foto: Freepik
Titluri de stat Fidelis
Semnarea acordului la Ambasada României în Belgia
Aeroportul Domodedovo / Foto: Picryl
Wall Street. Foto: Freepik.com
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Curs valutar. Foto: Mihai Ciobanu
Romsilva

Curtea de Conturi cere urmărirea penală a Romsilva

Curtea de Conturi a României a aprobat sesizarea...

Bursa de la București

Bursa de Valori Bucureşti a deschis pe roşu şedinţa de marţi

Bursa de la Bucureşti a deschis în scădere pe...

BNR: Indice ROBOR

ROBOR. Veste bună de la BNR, pentru românii care au rate

Banca Naţională a României, anunţ despre indicele ROBOR.

Benzinarie. Foto: Freepik.com

Tentativă de fraudă online cu identitatea Notino

Directoratul Național de Securitate Cibernetică,...

Taxarea inversa TVA. Freepik.com
Bursă / Foto: Freepik
Chatgpt. Freepik.com

ChatGPT, din ce în ce mai utilizat ca sursă de informaţii

Potrivit unui raport, ChatGPT şi echivalenţii săi sunt...

Râul Corund se scurge în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Impozite și taxe / Foto: Freepik
Bancnote lei / sursa foto: Freepik.com / Vlad Ispas
Adrian Negrescu
Vladimir Putin și Serghei Șoigu / Foto: kremlin.ru

pixel