Urmărește dezbaterea live

Violeta Alexandru: Am cerut revocarea din funcţie a preşedintelui CNPP

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Violeta Alexandru a vorbit despre majorarea pensiilor și ce se va întâmpla din septembrie.
Violeta Alexandru a vorbit despre majorarea pensiilor și ce se va întâmpla din septembrie.
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a anunţat că a cerut revocarea din funcţie a preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice, Laurenţiu Ţenţ, deoarece datele actuale indică faptul că nu au fost îndepliniţi indicatorii de performanţă.

"Am cerut revocarea din funcţie a preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice. Datele obiective îmi indică faptul că nu suntem acolo unde trebuia să fim astăzi în îndeplinirea indicatorilor de performanţă. Dincolo de evaluarea mea, mesajele primite, multe, de la pensionari care nu mă cunosc personal şi care îmi relatează situaţii inacceptabile din teren, pentru mine contează mult. Văd multe măsuri de reformă necesare pentru a ajunge la performanţa, posibilă în România, de a soluţiona dosarele de pensii în timp şi în general de a avea o altă atitudine, respectuoasă faţă de problemele pensionarilor. Sigur că nu este uşor să gestionezi un sistem care are, într-adevăr, o activitate complexă. Şi cu un om ca mine care este foarte exigent", a scris Violeta Alexandru, luni seara, pe pagina sa de facebook.

Se reia procedura de înscriere în Programul IMM INVEST România

Aceasta a subliniat că, în funcţii publice, o interesează exclusiv performanţa şi că vor urma câteva decizii importante de management.

"În funcţii publice, mă interesează exclusiv performanţa. Da, propunerea de numire din decembrie 2019 a fost a mea, dar acest lucru nu înseamnă că, de dragul de a mă proteja, nu iau decizii atunci când este cazul. Ştiu un lucru, se poate face performanţă şi la casele de pensii. Urmează câteva decizii de management importante", a subliniat ministrul Muncii.

Casa Naţională de Pensii Publice este instituţia publică de interes naţional care administrează sistemul public de pensii şi sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi acordă persoanelor asigurate pensii şi alte prestaţii de asigurări sociale.

CNPP aplică politicile şi strategiile Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale privind pensiile şi alte prestaţii de asigurări sociale şi asigură beneficiarilor săi servicii publice bazate pe transparenţă, legalitate şi eficienţă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Un bărbat își alimentează mașina cu combustibil / Foto: Freepik
Cartofi

CONFERINȚA "Quo Vadis 2026!" - Ediția a VIII-a

Ediția din 2026 a conferinței Quo Vadis continuă...

Banca Naționala a României
Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
Sediu OCDE / Foto: OCDE
Dobanzi. Foto: Freepik.com
Bani
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Contabil / Foto: Freepik

Decizie ANAF: Formularul 204 intră pe reguli stricte

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Așa se văd lucrurile la Bruxelles
Curs valutar

Curs BNR: euro stabil, dolar în scădere, aurul urcă din nou

Leul a avut o evoluție mixtă în raport cu principalele...

BVB
ANAF / Foto: DCBusiness
Mugur Isărescu / Foto: Arhivă
Sprijin pentru IMM-uri

Schema de ajutor de minimis pentru IMM-uri, aprobată de MIPE

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a...

Magazin de haine. Foto: Frepik.com
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
Rompetrol

Rompetrol mai pune 13 benzinării pe hartă, din 2026

Rompetrol va inaugura, în 2026, un număr de 13 noi...

Inspector antifraudă, ANAF
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...


pixel