"Managerii din Romgaz au preferat să stea şi să meargă compania din extracţia de gaze şi vânzarea gazelor. Cred că trebuie să trecem de etapa aceasta şi să devină manageri profesionişti şi implicaţi, cu o echipă dedicată pentru fiecare proiect în parte, care să urmărească fiecare proiect şi să finalizeze proiectele", a arătat el. Popescu a arătat că centrala Iernut este necesară pentru sistemul energetic, iar proiectul trebuie finalizat anul acesta.
"Acolo a fost un eşec total al vechilor conduceri ale Romgaz, care s-au mulţumit să zică că avem un contract la cheie şi este responsabilitatea firmei constructoare să dea contractul la cheie. Uite că firma constructoare a dat greş şi ce facem? Trebuie să reluăm lucrările, să finalizăm până la sfârşitul anului această investiţie, care este absolut necesară", a continuat oficialul guvernamental.
Ministrul a acuzat faptul că Romgaz nu a avut un evaluator independent care să verifice lucrările. "Abia acum se face acest lucru, vedem care este stadiul lucrărilor. Era obligatoriu, din punctul meu de vedere, ca Romgaz să fi angajat un contractor independent care să supravegheze lucrările şi să sesizeze eventuale abateri", a continuat el, în cadrul conferinţei ZF Power Summit.
Citește și România a început 2021 cu una dintre cele mai ridicate inflații din UE
Întrebat cum este posibil aşa ceva, în condiţiile în care sunt sute de milioane de euro la mijloc, Popescu a răspuns: "Uite că e posibil. Până vedem cine a greşit şi cine plăteşte, centrala de la Iernut nu e gata". Romgaz nu a prelungit contractul cu Romelectro şi Duro Felguera pentru realizarea centralei de la Iernut, întrucât termenul de finalizare a lucrărilor, care a expirat la 26 decembrie 2020, nu a fost respectat, a anunţat Romgaz într-un comunicat remis pe 30 decembrie 2020.
"Referitor la Contractul de achiziţie publică nr.13384/2016, având ca obiect executarea proiectului la cheie Dezvoltarea Centralei Termice (CTE) Iernut prin construcţia unei centrale termoelectrice noi, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze, Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz SA informează acţionarii şi investitorii asupra următoarelor: întrucât termenul de finalizare a lucrărilor care fac obiectul contractului menţionat mai sus nu a fost respectat, acesta expirând la data de 26 decembrie 2020, Romgaz a decis să nu dea curs cererii înaintate de către Asocierea formată din Duro Felguera SA şi SC Romelectro SA prin care se solicita prelungirea acestui termen", potrivit comunicatului.
Romgaz va găsi soluţiile necesare finalizării şi punerii în funcţiune a Centralei Termice Iernut şi va informa în continuare piaţa cu privire la această investiţie, mai arată sursa citată. Producătorul naţional de gaze Romgaz a semnat, în 2016, un contract în valoare de 268 de milioane de euro, fără TVA, cu firmele Duro Felguera şi Romelectro, pentru realizarea unei noi centrale pentru producerea energiei electrice în cadrul termocentralei Iernut.
Centrala ar fi trebuit să fie dată în folosinţă la începutul anului 2020, potrivit planurilor iniţiale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministerul Finanțelor aduce...
Fără eliminarea risipei...
Ministerul Agriculturii a...
Curs valutar BNR, 6 februarie...
Autoritatea Naţională pentru...
Ministerul Finanțelor...
Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...
"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...
Toyota, cel mai mare producător...
Informaţiile aşteptate de...
Hidroelectrica revine pe prima...
ACUE atrage atenţia asupra...
Curs valutar BNR, 5 februarie...
Ministrul Finanțelor,...
Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...
ANAF a publicat în Monitorul...
Bursa de Valori București a...
Demers pentru stimularea...
Guvernul României are pe agenda...
Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...
Facturile mai mari la energie...