VOT în Parlament privind alocaţiile pentru copii. Ce au decis senatorii

Autor: Mihai Ciobanu
Data actualizării:
Data publicării:
Vot în Parlament privind alocatiile.
Vot în Parlament privind alocatiile.
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind alocaţia de stat pentru copii a fost dezbătută în Senat.

Copiii cu dizabilităţi cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani, precum şi tinerii cu dizabilităţi care urmează o formă de învăţământ preuniversitar prevăzută de lege vor primi 600 de lei alocaţie de stat, începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2022, a decis, miercuri, Senatul, care a adoptat un amendament la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru acordarea unei indemnizaţii compensatorii pentru persoanele cu handicap.

ProiectuI de act normativ are ca obiect extinderea categoriilor de beneficiari ai alocaţiei de stat pentru copii prin includerea tinerilor cu dizabilităţi care au împlinit vârsta de 18 ani şi urmează o formă de învăţământ preuniversitar, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani, precum şi stabilirea unui nou cuantum al alocaţiei de stat pentru copii şi acordarea din oficiu a unei indemnizaţii compensatorii pentru persoanele cu handicap.

Citeşte şi: Pandemia a ”făcut curat” printre pensionari. Cifre șocante

Un alt amendament admis la proiectul privind aprobarea OUG nr. 126/2021 pentru modificarea Legii nr. 61/1993 prevede acordarea alocaţiei de stat pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani în cuantum de 243 de lei şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional.

Totodată, alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu dizabilităţi, conform proiectului de act normativ.

În cadrul Comisiei pentru familie a mai fost adoptat un amendament însuşit de plenul Senatului, potrivit căruia în tot cuprinsul OUG termenul "handicap" se înlocuieşte cu cel de "dizabilitate".

Proiectul privind aprobarea OUG nr. 126/2021 pentru modificarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru acordarea unei indemnizaţii compensatorii pentru persoanele cu handicap face parte din categoria legilor organice, Senatul fiind prima Cameră sesizată, transmite Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Declarația unică - Foto ilustrativ
Florin Jianu
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik
Contor de gaze / Foto: Freepik
Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu

pixel