Votul asupra acordului privind BREXITUL se amână

Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Avertisment pentru Londra! UE nu renunță la Acordul privind Brexitul
Avertisment pentru Londra! UE nu renunță la Acordul privind Brexitul
Camera Comunelor a decis sâmbătă să amâne votul asupra acordului privind Brexitul până când va fi adoptată legislaţia prin care se va implementa acest acord, dar premierul Boris Johnson a declarat că nu va negocia nu UE nicio nouă amânare a Brexitului, potrivit agenţiei Reuters.

Legislativul britanic a adoptat prin această decizie un amendament depus de către deputatul independent (fost conservator) Oliver Letwin, amendamentul primind 322 de voturi pentru şi 306 împotrivă.

Theresa May sprijină acordul privind Brexitul! Chiar dacă a trecut o ''linie roşie''

Presa afirmă că Oliver Letwin a propus acest amendament ca un fel de plasă de siguranţă pentru situaţia în care dezbaterea parlamentară privind legea Brexitului nu se încheie până pe 31 octombrie şi să se evite astfel o situaţie care ar fi echivalentă cu un Brexit fără acord.

Conform interpretării pe care deputaţii britanici adversari ai Brexitului o dau unei legi adoptate anterior, cum ar fi liderul opoziţiei laburiste Jeremy Corbyn, acest vot îl obligă pe premierul conservator Boris Johnson să ceară în scris Uniunii Europene amânarea Brexitului dincolo de data de 31 octombrie.

Dar Johnson a susţinut după adoptarea amendamentului Letwin că nu va cere încă o amânare a Brexitului şi are o altă intepretare a acelei legi. ''Nu voi negocia cu UE o amânare şi nici legea nu mă obligă să procedez astfel'', a spus el în faţa parlamentului imediat după votarea amendamentului Letwin. ''Le voi spune prietenilor şi colegilor din UE exact ce le-am spus tuturor în ultimele 88 de zile de când sunt prim-ministru: că orice nouă amânare ar fi rea pentru ţara noastră, rea pentru Uniunea Europeană şi rea pentru democraţie'', a adăugat el.

Respectiva lege, adoptată de parlamentul britanic la începutul lunii septembrie, prevede că şeful guvernului de la Londra trebuie să ceară o nouă amânare a Brexit-ului până la 31 ianuarie 2020, dacă, până la 19 octombrie, premierul nu reuşeşte să obţină un nou acord cu UE sau nu primeşte aprobarea parlamentului pentru o retragere fără acord.

Ca urmare a adoptării amendamentului Letwin, guvernul lui Boris Johnson nu va mai cere sâmbătă votul asupra acordului privind Brexitul, şeful executivului preconizând acest vot pentru marţi. El a promis de asemenea că va introduce rapid în parlament legislaţia de implementare a Brexitului cerută de acest amendament.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Obligații noi pentru companiile private
Volodimir Zelenski, la Consiliul European
SUA investesc 3,5 miliarde de dolari în sateliți militar
Fibră optică / Foto: Freepik
Nu a fost semnat acordul cu Mercosur

Ce urmează pentru acordul de liber schimb UE–Mercosur

Uniunea Europeană a amânat aprobarea și semnarea...

Ingineri proiectanți / Foto: Freepik
Muncitori / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Freepik.com
Bani / Foto: Freepik
Bani. Freepik.com
Un răspuns scurt și la obiect
Benzinarie. Foto: Freepik.com
Bursă / Foto: Freepik
Analistul financiar Adrian Negrescu / FOTO: Facebook
Starlink / Foto: Arhiva Starlink / Flickr

Un satelit Starlink va cădea pe Pământ

Unul dintre sateliții de internet Starlink ai SpaceX a...

Care europeni vor plăti cel mai mult pentru masa de Crăciun

Spania rămâne pe primul loc, în timp ce familiile se...

LIDL

Programul magazinelor LIDL de sărbători

Programul magazinelor LIDL de Crăciun şi Revelion.

Mai multe persoane se uită cu neîncredere la un document / Foto: Freepik
Prof. Mircea Coșea
Protest al fermierilor belgieni la Bruxelles / Captură video
Bani / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

pixel