Voucherele de vacanță de anul trecut se pot folosi şi în 2019. În anumite locuri

Autor: Anca Mihailov
Data publicării:
Voucherele scumpesc cazarea
Voucherele scumpesc cazarea
Voucherele de vacanță care nu au fost folosite în 2018 se pot valorifica la Târgul de Turism al României de la Romexpo(TTR) și alte târguri de turism.

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a anunțat că valoarea voucherelor de vacanță emise anul trecut a ajuns la 250 de milioane de euro, potrivit informațiilor primite de ANAT de la Ministerul Finanțelor Publice, un nivel de aproape nouă ori mai mare față de 2017, dar sub cel de 400 de milioane de euro - estimarea inițială pentru 2018.

372 de milioane de euro proveneau din distribuirea voucherelor către un număr de 1,2 milioane de angajați din sistemul public, la care se adauga suma celor primite de angajații din sistemul privat. 30 de milioane de euro a fost valoarea celor distribuite în mediul privat în 2017. Din totalul celor emise anul trecut, 22,4 milioane de vouchere, reprezentând peste 90% (20,7 milioane), au fost pe suport de hârtie, restul fiind pe suport electronic. Cea mai mare valoare a voucherelor emise în 2018 a fost atinsă în luna iunie (125 de milioane de euro), reprezentând jumătate din nivelul înregistrat până la finalul anului, arată ANAT.

“Ne așteptăm ca voucherele de vacanță să fie distribuite imediat după promulgarea Legii Bugetului. Am solicitat anul trecut să fie repartizate încă de la începutul anului, pentru a putea fi valorificate în condiții avantajoase pentru angajați, în perioada de Early Booking, când există reduceri de tarife de până la 30%, dar și o varietate de opțiuni de vacanță, care sunt limitate considerabil dacă voucherele încep să fie distribuite cu întârziere (în luna mai), cum s-a întâmplat anul trecut“, a declarat Nicolae Demetriade, președinte ANAT.

Membrii asociației mai arată că toți cei care nu au valorificat voucherele în totalitate în 2018 pot profita de ofertele prezentate la târgul de turism organizat în perioada 21-24 februarie la Centrul Expozițional Romexpo, la care participă peste 70 de membri ANAT, precum si la târgurile regionale de turism, organizate in colaborare cu ANAT, care au loc la Timișoara (1-3 martie), Iași și Ploiești (15-17 martie), Brașov (22-24 martie) ori Constanța (28-31 martie). Ca urmare a cresterii interesului si pentru zonele mai puțin frecventate în anii anteriori, agențiile de turism au pregătit oferte de vacanță ce includ transport, cazare, servicii de masă, tratament, tururi de oras etc., în toate zonele turistice din România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: DCBUsiness
Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Chei auto. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Foto: Pexels
Consiliul Economic și Social
Fermieri / Foto: Freepik
Discutii la Guvern
Resort hotelier
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Lingouri de cupru / Foto: Freepik
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
Lingouri de argint și aur
Bogdan Ivan
Semnatura electronică
Metale rare

Project Vault: cum reduce SUA dependența de China

Președintele SUA, Donald Trump, pregătește lansarea unui...

Statul se păregătește de o nouă tranșă de împrumuturi

pixel