Roberta Anastase are mari probleme cu banii. De unde i se trage

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Traian Băsescu, Adriean Videanu și Roberta Anastase
Traian Băsescu, Adriean Videanu și Roberta Anastase
Vremuri grele pentru Roberta Anastase, actual deputat PNL şi fost preşedinte al Camerei Deputaţilor. Aceasta pare a întâmpina probleme cu banii, chiar dacă meseria de parlamentar este una deosebit de bine plătită. Fostul lider PDL a cheltuit deja nu mai puţin de 17.000 de euro din banii primiţi la botezul fiului său, în 2016. Pe de altă parte, Roberta nu se poate baza pe capul familiei, întrucât micuţa firmă a soţului său, Victor Farca, specializată în fabricarea de construcţii metalice, are rezultate financiare mai degrabă modeste. Mai mult, fosta societate a bărbatului, la care acesta era director, tocmai a dat faliment.

Tribunalul București a dispus pe 5 noiembrie 2018 intrarea în faliment a debitoarei ING Metal Art SRL, aflată în insolvență din 2017. Firma a fost înființată în 2003 de Victor Farca, soțul Robertei Anastase, alături de partenerul său de afaceri Florentin Sebastian Gărgăianu, care a rămas unic asociat din iunie 2015. Soțul politicienei s-a retras însă doar din acte, pentru că a păstrat funcția de director general al cadrul firmei, care i-a adus însă venituri mai degrabă simbolice.

Potrivit unei declarații de avere a Robertei Anastase, Victor Farca încasa de la mica sa firmă, specilizată în construcții metalice, un salariu anual de 23.645 lei, adică nici măcar 2.000 de lei pe lună. Iar ca manager al micuței sale feronerii, Victor Farca nu a făcut o treabă prea bună, din moment ce a băgat-o în faliment, cu datorii impresionante la stat. Potrivit tabelului definitiv al creanțelor, din iulie 2018, ING Metal ART SRL avea datorii totale de 3.235.589,6 lei, din care 1.280.870 lei către ANAF și 75.517,89 lei către Direcția Generală Impozite și Taxe Local Sector 6. Firma nu a mai depus, de altfel, niciun bilanț fiscal încă din anul 2009.

Îndrăgostit de feronerie

Construcțiile metalice sunt viața lui Victor Farca, din moment ce și cealaltă firmă a sa, deocamdată activă, are același domeniu de activitate. ING Technik Service SRL a raportat pentru anul 2017 o cifră de afaceri de numai 197.877 lei și un profit net de 32.317 lei, cu doar 4 angajați, precum și datorii de 74.669 lei. Potrivit ultimei declarații de avere a Robertei Anastase, soțul său aduce într-un an întreg acasă de la mica sa firmă doar 49.923 lei. Cu așa salariu, nu e de mirare că fosta președintă a Camerei Deputaților a fost nevoită să intre în banii de botez ai copilului său.

A numărat banii ca pe deputați

În iunie 2018, copilul soților Roberta Anastase și Victor Farca mai avea 6 din cele 7 conturi bancare pe care părinții i le-au deschis după botez, în anul 2016. Iar în cele șase conturi (patru pe numele lui și două pe cel al mamei) micuțul mai avea în vară circa 81.000 de euro, în condițiile în care, imediat după botez, Roberta Anastase declara încasări de pe urma botezului de peste 98.000 de euro. Cum-necum, Roberta parcă a numărat banii ca pe deputați, după episodul care a făcut-o celebră, în 2010.

Lovitură pentru Radu Berceanu. Îl părăseşte cel mai sigur asociat

Atunci, cu o ocazia votării legii pensiilor, Roberta Anastase a numărat în sală nu mai puțin de 270 de deputați, pentru a întruni cvorumul necesar votării, deși în realitate abia erau rătăciți pe acolo 80 de deputați.

Copilul, cel mai bogat membru al familiei

Chiar și așa, cu salariul de mizerie al soțului și cheltuind 17.000 de euro din banii copilului, Roberta Anastase rămâne un politician bogat. Fostul lider PDL deține un teren în Valea Doftanei și unul în Mogoșoaia, câte o casă în aceleași localități și un apartament în București, o mașină Hyundai, bijuterii și ceasuri de 35.000 de euro, la care se adaugă salariul său de deputat, de 90.609 lei pe an, leafa de nici 50.000 de lei a soțui, dar și indemnizația pentru creșterea copilului, de 9.082 lei. Cei trei membri ai familiei au împreună 12 conturi și depozite bancare, în care se află sume totalizând 87.000 de euro, din care 81.000 de euro sunt ai copilului.

Matematiciana de frunte a PDL

Roberta Anastase a fost Miss România înainte de a intra în politică, în 1994, în FSN, apoi în PD-ul lui Petre Roman. Ulterior, la 32 de ani, avea să devină cel mai tânăr președinte al Camerei Deputaților din istorie, iar acum se află la al patrulea mandat de deputat. Tatăl ei, Cornel Anastase, a fost înainte de 1989 director la uzinele 1 Mai din Ploiești, iar mai apoi subprefect de Prahova.

Ludovic Orban şi-a schimbat jobul. Este omul de la gaze

În guvernarea PDL, Anastase senior a fost consilierul directorului general al Conpet, cu un salariu uriaș, calitate din care conducea, de fapt, una din cele mai mari companii de stat. Cea mai controversată fază din cariera politică a Robertei Anastase a avut loc pe 15 septembrie, când fosta Miss România, acum președinta Camerei Deputaților, conducea ședința de plen în cadrul căreia trebuie să se voteze legea pensiilor. În calitate de președinte de ședință, a supus proiectul la vot și a constatat îndeplinirea cvorumului și adoptarea legii, deși în sală se aflau doar 80 de deputați. Anastase a numărat însă personal mai întâi 160, apoi chiar 270 de deputați care au votat legea.

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bani / Foto: Freepik

Curs BNR. Leul câștigă teren, aurul devine tot mai scump

Banca Națională a României a anunțat cursul monedei...

Prăbușire de proporții / FOTO: Freepik
Goană după aur / FOTO: Freepik

HSBC prezintă trei scenarii favorabile pentru aur

Analiștii HSBC identifică mai multe scenarii în care...

Sebastian Burduja
Dolari / sursa foto: Freepik.com
Sisteme Patriot / FOTO: Wikipedia

Polonia cumpără rachete Patriot pentru o sumă uriașă

Polonia se pregătește să încheie un acord cu Statele...

Carne / FOTO: Freepik
Adrian Negrescu
Incendiu la un dealer Tesla din Roma
Cosmin Marinescu
Taxe / Foto: Freepik

Guvernul taie din ”Taxa pe stâlp”. Cine va plăti mai puțin

Guvernul reduce impozitul pe construcții la 0,5% pentru...

Pădure
Rafinărie / Foto: Freepik
Bursa de la Tokio / Foto: Héctor Romero / Flickr
Foto: Freepik.com
Roșiile românești nu apar timpuriu
Foto: Freepik.com
Fosta mină de grafit de la Baia de Fier, județul Gorj
Foto: Freepik.com

Preţul aurului a ajuns, luni, la un nou maxim istoric

Cotaţia aurului a atins un nivel record.

Donald Trump / Foto: Casa Albă
Știrile dimineții / Foto: Freepik

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Tehnologia bateriilor se pregătește de un salt major,...

China, UE / sursa foto: Freepik.com
Bursă / Foto: Freepik
Banca Națională a României
Grup de oameni sar fericiti / Foto: Freepik

România are, de duminică seara, un nou milionar în euro

Un român norocos s-a trezit milionar, de duminică seara.

Donald Trump / Foto: Casa Albă / Flickr
Bani / FOTO: Freepik

pixel