Xi Jinping vrea o ”ordine mondială mai dreaptă”. Presa germană: O să regrete!

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Liderul chinez greșește susținându-l pe Putin, spune presa germană
Liderul chinez greșește susținându-l pe Putin, spune presa germană
Președintele Chinei, Xi Jinping, s-a pronunțat pentru o ordine mondială "mai dreaptă și mai rațională". În acest context, publicația germană Handelsblatt consideră că liderul de la Beijing greșește subestimând importanța democrațiilor occidentale pentru țara sa.

Liderii trebuie "să colaboreze pentru a promova o ordine internațională care să meargă într-o direcție mai dreaptă și mai rațională", a declarat Xi Jinping la summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS), găzduit de orașul Samarkand, în Uzbekistan.

Creată în 2001, OCS include China, Rusia, patru state din Asia Centrală (Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan și Uzbekistan), India și Pakistan. "Ar trebui să promovăm valorile comune ale umanității, să renunțăm la jocurile cu sumă zero și la politica ce presupune crearea de blocuri", a spus liderul de la Beijing. 

El nu a intrat în detalii și nu a numit o țară anume, dar  China folosește de obicei acest limbaj pentru a denunța SUA și pe aliații lor apropiați. Trebuie să apărăm cu fermitate sistemul internațional, care are în centru ONU, și o ordine internațională bazată pe dreptul internațional, a continuat Xi, teză avansată de multe ori și de omologul său rus, Vladimir Putin. 

În altă ordine de idei, Xi Jinping a cerut celorlalte state OCS să "continue să desfășoare exerciții comune antiterorism și să ia măsuri drastice împotriva celor "trei forțe", respectiv traficul de droguri, criminalitatea cibernetică și crima organizată transnațională". 

"Cele trei forțe" este un termen folosit adesea de liderii chinezi pentru a se referi la terorismul, separatismul și extremismul din regiunea Xinjiang din nord-vestul Chinei, care a fost mult timp afectată de atacuri. China este dispusă să "creeze o bază de instruire pentru profesioniștii în domeniul antiterorismului" și să formeze 2.000 de ofițeri de poliție din țările membre ale OCS în următorii cinci ani, a spus Xi Jinping.

Omenirea, la o răscruce de drumuri

El a spus că lumea se află la o răscruce de drumuri și se confruntă cu provocări fără precedent, printre care pandemia Covid-19, diferite conflicte, "mentalitatea de Război Rece", unilateralismul, problemele economice și crearea de "blocuri politice" de către anumite țări. "Lumea trece prin schimbări profunde, nemaiîntâlnite de un secol, și intră într-o nouă perioadă de turbulențe și schimbări", a spus el.

Trebuie să împiedicăm forțele externe să instige la "revoluții colorate", să fim uniți împotriva amestecului în afacerile interne ale altor țări, indiferent de pretext, și să ne păstrăm viitorul și destinul țărilor noastre ferm în propriile mâini", a afirmat Xi.

Pe acest fundal, Dana Heide, de la cotidianul economic german Handelsblatt, scrie că Xi Jinping continuă să îl susțină necondiționat pe Putin. În acest fel, însă, face greșeala de a subestima importanța democrațiilor occidentale pentru China.

Călătoria de trei zile în Asia Centrală liderului chinez este remarcabilă din cel puțin două motive. În primul rând, întâlnirea cu președintele rus Vladimir Putin a fost primul contact direct între cei doi politicieni de când Rusia și-a început "operațiunea specială" în Ucraina.

Un indiciu foarte clar pentru comunitatea internațională

Putin și Xi s-au asigurat reciproc de susținere, Xi numindu-l pe Putin un "vechi prieten". Ceea e înseamnă că Beijingul intenționează să sprijine în continuare fără echivoc cursul lui Putin - în ciuda informațiilor din presa occidentală privind atrocitățile rusești din Ucraina. Și, de asemenea, în ciuda faptului că pentru Occident Putin a devenit un paria. Dar Xi nu pare să creadă mass-media din lumea civilizată. 

Chiar și așa, ar trebui să fie clar pentru Xi Jinping că fraternizarea cu Putin și susținerea acțiunilor sale ar putea afecta grav legăturile sale cu Europa și SUA. Iar acest risc nu trebuie subestimat, deoarece piețele occidentale rămân foarte importante pentru China. Mai ales că a doua economie a lumii trece deja prin momente dificile.

În al doilea rând, faptul că Xi a ales Kazahstanul și Uzbekistanul pentru prima sa călătorie în străinătate după pandemie și participarea la summitul OCS reprezintă indiciul clar al unui proces foarte periculos pentru comunitatea mondială. Xi a ales să fie anti-occidental.

China își propune să își asume un rol de lider. Cu toate acestea, nu se știe dacă va reuși să unească țări cu interese atât de diferite. Cu toate acestea, SUA și Europa trebuie să fie în gardă. China va crea o lume în care autocrațiile se vor sprijini și legitima reciproc.

Citește și Rusia, lovită în plin! Este o problemă pentru care nu are, practic, soluție

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Documente. Freepik.com

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness
Bogdan Chiriţoiu / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness
Dan Suciu
Tunelul Margina-Holdea
ONG-urile riscă să dispară
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...

e-Factura / Foto: Freepik
Lapte praf

pixel