5.000 de euro de la stat pentru găzduirea turiștilor

Autor: Mihai Paul
Data actualizării:
Data publicării:
Numărul turiștilor în România este în creștere
Numărul turiștilor în România este în creștere
Tulcenii din 16 comunităţi din nordul judeţului pot primi câte 5.000 de euro pentru amenajarea uneia din camerele din locuinţa proprie astfel încât aceasta să fie închiriată turiştilor, aceasta trebuind însoţită de o sală de masă şi un grup sanitar.

Subvenţia europeană este alocată de Grupul de Acţiune Locală (GAL) Munţii Măcinului-Dunărea Veche, iar până în prezent au fost alocate fonduri pentru amenajarea a şapte asemenea camere, potrivit managerului GAL, Ana Maria Cazacu.

"Pentru camerele de închiriat, am gândit un sprijin forfetar de 5.000 de euro. În această sumă, localnicii trebuie să amenajeze atât o cameră propice practicării unui turism clasificat, cât şi o sală de masă şi un grup sanitar dedicat exclusiv turiştilor", a menţionat managerul GAL.

Ana Maria Cazacu a precizat că procedura pentru închirierea unei camere turiştilor este mult mai accesibilă localnicilor decât cea de amenajare a unei pensiuni turistice.

Una dintre persoanele care a primit sprijin european pentru amenajarea unei camere în vederea închirierii către turişti, Andreea Tanur, din satul Cerna, a precizat că oaspeţii ei vor avea în camere obiecte tradiţionale meglenoromâne.

"Sper ca în două luni să obţinem autorizaţiile necesare şi să deschidem uşa camerelor pentru turişti. Încă nu sunt finalizate, dar mobilierul va fi rustic. Vor avea obiecte tradiţionale meglenoromâne, o ladă de zestre, masa aceea mică specifică nouă. Obiectele pe care le am sunt moştenite de la soacra soacrei mele", a precizat Tanur.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Documente. Freepik.com
Oameni de afaceri / Foto: Freepik

Economia încetinește brusc, IMM-urile cer plan de salvare

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...

Casă de schimb valutar

Curs BNR. Cât costă euro și dolarul. Aurul pierde teren

Leul a încheiat săptămâna aproape neschimbat în raport...

TUI
Contabili / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Mașini depozitate parcarea unui port / Foto: Freepik
Neptun Deep / Foto: Captură video RomGaz / OMV Petrom
kathryn ruemmler (C), nevoită să demisioneze de la conducerea departamentului juridic al Goldman Sachs
Autobuz electric

Adrian Negrescu: Piața gazelor, teren fertil pentru speculă

Piața gazelor din România intră într-o zonă de risc...

Birou. Foto: Freepik.com
Uniunea Europeana

UE accelerează reformele pentru a face față Chinei și SUA

O Uniune Europeană mai rapida şi mai eficienta: liderii...

Freepik.com
Foto: Pexels.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Foto: Mihai Ciobanu

Turismul din România e în recesiune tehnică

Turismul în România se află în recesiune tehnică pentru...

Oferta PPC Energie
Freepik.com

Guvernul introduce reguli noi pentru piața de capital

Guvernul a adoptat un proiect de lege care actualizează...

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Foto: Freepik.com
Bani
Aeroport / sursa foto: Freepik.com

Atenționare de călătorie în Franţa

Cod roșu de ploi, inundații și vânt puternic (Furtuna NILS).

SMR
Draoș Pavăl

pixel