A fost inventat bumbacul alimentar

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Departamentul american al Agriculturii şi-a dat, marţi, acordul pentru ca fermierii să poată cultiva un soi de bumbac modificat genetic care produce seminţe ce pot fi consumate de oameni, o nouă sursă posibilă de proteine care ar putea fi deosebit de folositoare în ţările care cultivă bumbac şi se confruntă cu problema malnutriţiei, informează Reuters. 

Soiul de bumbac a fost dezvoltat de oamenii de ştiinţă de la Texas A&M University. Deocamdată, seminţele acestei plante nu pot fi utilizate în hrana oamenilor sau ca nutreţ pentru animale în SUA pentru că nu au primit aprobarea Agenţiei pentru Alimente şi Medicamente a Statelor Unite (Food and Drug Administration). 

Bumbacul este cultivat pe scară largă la nivel mondial, fibrele acestei plante fiind utilizate în producţia de textile iar seminţele sunt utilizate, printre altele, pentru hrana unor animale precum vitele şi oile al căror stomac are mai multe compartimente. Seminţele de bumbac obişnuit nu sunt potrivite pentru hrana oamenilor şi a multor animale pentru că au un conţinut ridicat de gosipol, o toxină. 

Graţie sprijinului financiar oferit de un organism care reprezintă industria americană a bumbacului, oamenii de ştiinţă de la Texas A&M University au utilizat o tehnologie de intervenţie genetică care a permis eliminarea gosipol-ului din seminţele de bumbac dar a lăsat nemodificat conţinutul de gosipol din restul plantei de bumbac, pentru că această toxină protejează planta împotriva insectelor şi bolilor. 

"După părerea mea, are un gust similar cu năutul şi ar putea fi folosit foarte uşor pentru a produce humus", a declarat Keerti Rathore, care a condus echipa de specialişti de la Texas A&M University. Rathore a adăugat că uleiul din seminţe de bumbac poate fi folosit la gătit iar resturile rezultate de pe urma presării seminţelor pot fi utilizate în produsele de patiserie. Dacă toate seminţele de bumbac care sunt cultivate în prezent la nivel mondial ar fi folosite în alimentaţia umană, acestea ar putea asigura necesarul zilnic de proteine pentru aproximativ 575 milioane de persoane, a estimat Rathore. 

Şi alte ţări vor trebui să îşi dea acordul înainte ca noul soi de bumbac să poată fi cultivat, însă, de obicei, se ţine cont de opinia autorităţilor americane de reglementare. 

Multe din cele aproximativ 80 de ţări din întreaga lume unde se cultivă bumbac, în special cele din Asia şi Africa, au populaţii care se confruntă cu problema malnutriţiei iar această problemă ar putea fi soluţionată cu noul soi de seminţe de bumbac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

inchirieri - FOTO: Freepik@mrkaka1102
Rubin / Foto: Gemfields
Ce este portofelul european de identitate digitală. Când intră în vigoare şi cum se foloseşte
firme - FOTO: Freepik@Flowo
Industria apărării este în plin boom economic / Foto: NATO
Decizia vine în sprijinul celor cu credite ipotecare
Freepik.com
intarzieri - FOTO: Freepik
Lingouri de argint
Tren deraiat / Foto: Replica Online

Tren plin cu benzină, deraiat în Teleorman

Tren plin cu benzină, deraiat în Teleorman 

Bursa de Valori București
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
București / Foto: Oana Pavelescu
Curs valutar / Foto: Arhivă
Cisco
FMI
Euro / FOTO: Freepik
ROBOR mai doboară un record
O măsură de stimulare a creșterii
Dacia a vândut mai puțin în Europa
Reactorul stellarator Wendelstein 7-X
Port comercial / Foto: Freepik
Tesla
Curtea de Conturi

pixel