Acționarii primesc mai multă putere. Adunările generale, mai ușor de convocat

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Foto: Freepik
Foto: Freepik
A fost depusă la Senat o propunere legislativă pentru completarea și modificarea Legii societăților nr.31/1990 și pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

Potrivit reglementărilor în materie societară, inclusiv în cadrul celor specifice întreprinderilor publice, convocarea adunării acţionarilor sau a asociaţilor este atributul organelor de conducere ale societăţilor. Fie că vorbim despre Consiliul de Administraţie, Directorat, respectiv administratori.

De lege lata, în ipoteza în care acţionarii sau asociaţii îşi doresc să fie convocate adunări generale, aceştia trebuie să facă o solicitare către organele de conducere. Dacă aceştia refuză, reglementările în vigoare permit acţionarilor sau asociaţilor să se adreseze instanţei de judecată în vederea pronunţării unei hotărâri judecătoreşti prin care instanţa să autorizeze convocarea adunării generale.

Prin prezentul proiect se doreşte depăşirea barierelor anormale puse în faţa exercitării voinţei acţionarilor şî asociaţilor în cadrul adunărilor generale şi de a elimina formalităţile lipsite de sens în faţa instanţelor de judecată care sunt, actualmente, singurele în măsură să autorizeze convocarea unei adunări generale în ipoteza în care organele de conducere refuză convocarea.

Potrivit prezentei iniţiative legislative, acţionarii sau asociaţii vor avea posibilitatea de a convoca direct adunările generale, în situaţiile în care deţin
anumite ponderi din capitalul social, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook
Documente ANAF. Foto: Freepik.com

Persoane fizice care împrumută firme. ANAF impune noi reguli

ANAF schimbă regulile pentru analiza de risc.

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Foto: Freepik.com
Contabilitate / Foto: Freepik
FOTO: Freepik@wirestock
Model hibrid / sursa foto: Freepik.com
Platforma care forează în zăcământul Neptun Deep / Foto: Romgaz
Flacără la aragaz / Foto: Freepik
Leonadro Badea
Magazin PPC
BNR
Radu Hanga / FOTO: Facebook BVB
Tineri analizează grafice / Foto: Freepik
Plan cadastral / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Supermarket. Freepik.com

Programul de Sărbători al magazinelor Mega Image

Mega Image anunță programul magazinelor pentru perioada...

Ciprian Ciucu

Întâlnire Ciucu - Bolojan - Nazare pe finanțele Capitalei

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, va avea...

Centrala nucleara. Foto: Pexels.com
Fabrică de bere / Foto: Freepik

Piața berii se îndreaptă către un minimum istoric

Piaţa berii probabil că va închide anul 2025 cu o...

Drona găsită în Argeș / Foto: Antena 3 CNN
Ionuț Dumitru, analist economic
Au dispărut documente din dosar / Foto: DoJ
Pensionari în parc / Foto: Freepik
Summit Mercosur

Țările Mercosur regretă noua amânare a acordului cu UE

Mercosur şi-a exprimat, sâmbătă, regretul faţă de noua...

Planificarea este cuvântul cheie / Foto: Freepik
Hackeri ruși / Foto: DCBusiness

Cum atacă Rusia infrastructura critică a Europei

Un incident aparent banal petrecut în vestul Norvegiei a...

Sakhalin Energy

pixel