Actorii de la Hollywood, în prag de grevă! Doar Ronald Reagan a mai reușit așa ceva

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Studiourile Hollywood
Studiourile Hollywood
Scenariştii sunt deja în grevă, din luna mai. Dacă intră și actorii, așa cum au amenințat pentru că nu sunt mulțumiți de salarii, Hollywood-ul s-ar afla în fața unei duble mișcări sociale, ceea ce ar putea provoca oprirea aproape totală a producţiilor cinematografice şi de televiziune. Și ar fi o premieră după 1960.

Negocierile dintre patronii marilor studiouri şi platforme de streaming, pe de-o parte, şi Sindicatul actorilor americani (SAG-AFTRA), de cealaltă parte, ar urma să se încheie la miezul nopţii de vineri spre sâmbătă, după ora din Los Angeles. Iar cei 160.000 de membri ai organizaţiei sindicale au aprobat aproape în unanimitate posibilitatea declanșării unei greve dacă nu se ajunge la nici o concluzie convenabilă.

Ronald Reagan a condus greva din 1960

După modelul scenariştilor, aflaţi în grevă de la începutul lunii mai, actorii cer salarii mai bune pentru a lupta contra inflaţiei şi precarităţii acestei profesii, precum şi garanţii în faţa bulversărilor potenţiale asociate cu utilizarea inteligenţei artificiale. O dublă mişcare socială care i-ar reuni pe actori şi scenarişti ar fi o premieră la Hollywood după 1960, epocă în care Ronald Reagan a condus o grevă majoră ce a dus la concesii importante ale studiourilor şi a consacrat anvergura politică a unui actor devenit ulterior preşedinte al Statelor Unite.

Deja încetinită considerabil de greva scenariştilor, industria de la Hollywood ar fi astfel complet oprită: actorii sunt capabili să îngheţe nu doar producţiile bazate pe scenarii finalizate înainte de mai 2023, ci şi campaniile de promovare a superproducţiilor aşteptate în cinematografe în această vară, precum "Barbie", "Oppenheimer", "Gran Turismo", etc. Doar câteva talk-show-uri şi emisiuni de tip reality-shiw ar putea fi continuate. Iar câteva evenimente importante, precum Emmy Awards, în cadrul căreia vor atribuite în luna septembrie echivalentul din televiziune al premiilor Oscar, ar fi ameninţate.

Streamingul, arătat cu degetul

"Oamenii care nu sunt în această industrie şi chiar unii care fac parte din ea supraestimează foarte mult banii pe care îi câştigă actorii - ei presupun că dacă văd pe cinema la televizor, atunci acea persoană este bogată", a declarat actriţa Rebecca Metz. "Însă lucrurile nu stau aşa de mai mulţi ani", a adăugat ea. Ea spune că a devenit ”extrem de dificil” să îţi câştigi existenţa lucrând ca actor. "Cunosc multe persoane aflate la acelaşi nivel cu mine şi care sunt nevoite să îşi caute un al doilea loc de muncă", a adăugat ea.

La fel ca în cazul scenariştilor, revendicările vizează în special nivelul remuneraţiilor "reziduale", asociate fiecărei difuzări a unui film sau a unui serial TV. Consecinţe ale unei difuzări la televiziune, întrucât sunt bazate pe modelul publicitar, aceste redevenţe sunt însă mult mai mici pentru platformele de streaming, care nu comunică cifrele lor de audienţă.

Pentru o redifuzare pe Netflix sau Disney+, actorii încasează o remuneraţie forfetară, indiferent de popularitatea producţiei în care joacă. "Veniturile mele reziduale au scăzut în ultimii 10-15 ani", a precizat Metz, precizând că aceste sume nu mai reprezintă acum decât "o fracţie minusculă" din cele de altădată. Este o problemă serioasă pentru mulţi actori, reaminteşte artista, întrucât actorii trebuie să atingă o remuneraţie minimală pentru a putea beneficia de o asigurare medicală.

Inteligența artificială sperie!

Nimeni nu ştie încă dacă greva actorilor va avea loc, deoarece taberele comunică foarte puţine informaţii. Fran Drescher, fosta protagonistă a serialului TV "The Nanny" şi actuala preşedintă a sindicatului SAG-AFTRA, a vorbit despre "negocieri extrem de productive" şi a promis "un acord decisiv". Nu de aceeași părere este însă negociatorul şef al sindicatului, Duncan Crabtree-Ireland, care s-a declarat îngrijorat de "fereastra foarte îngustă" de timp ce ar fi necesară pentru obţinerea unui acord. Declaraţia sa a alimentat speculaţiile despre o posibilă prelungire temporară a negocierilor.

Chestiunea inteligenţei artificiale complică şi mai mult negocierile, întrucât actorii vor garanţii pentru utilizarea viitoare a acestei tehnologii, mai ales în materie de clonare vocală. "În prezent nu există nicio protecţie împotriva posibilităţii ca un producător să preia vocea noastră, imaginea noastră", pentru a le utiliza după bunul său plac, fără să fie nevoit să îi plătească pe actori, a precizat Rebecca Metz.

Fără să fie plătiți

Actorii doresc, de asemenea, reglementarea "audiţiilor autoînregistrate", devenite o practică uzuală în timpul pandemiei de coronavirus: studiourile le cer candidaţilor să se filmeze cu programe informatice precum Zoom, ceea ce îi obligă să înveţe scene din ce în ce mai lungi, fără a fi plătiţi, afectând totodată revenirea în activitate a directorilor de casting. "Să vorbeşti în faţa unei camere video în locuinţa ta, ştiind că nu vei primi niciodată un răspuns, înseamnă să te îndepărtezi de ceea ce înseamnă meseria de actor", a deplâns Rebecca Metz. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com

Amazon a declanşat un nou val de concedieri

Amazon face curățenie în divizia de cărți: concedieri la...

sulyok tamas - FOTO: Agerpres

Președintele Ungariei, vizită de solidaritate la Praid

Președintele Ungariei, vizită de solidaritate la Praid.

Factura. Freepik.com
Camion in trafic
Starlink / Foto: Starlink / Flickr

Starlink intră pe piața maritimă și aviatică

Starlink intră pe piața maritimă și aviatică.

Instalații de aer condiționat
Luna. Foto: Pexels.com
inchirieri - FOTO: Freepik@mrkaka1102
Rubin / Foto: Gemfields
Ce este portofelul european de identitate digitală. Când intră în vigoare şi cum se foloseşte
firme - FOTO: Freepik@Flowo
Industria apărării este în plin boom economic / Foto: NATO
Decizia vine în sprijinul celor cu credite ipotecare
Freepik.com
intarzieri - FOTO: Freepik
Lingouri de argint
Tren deraiat / Foto: Replica Online

Tren plin cu benzină, deraiat în Teleorman

Tren plin cu benzină, deraiat în Teleorman 

Bursa de Valori București
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
București / Foto: Oana Pavelescu
Curs valutar / Foto: Arhivă
Cisco
FMI
Euro / FOTO: Freepik
ROBOR mai doboară un record

pixel