Actorul Gerard Depardieu își vinde o parte din colecția de artă

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Gerard Depardieu, în 2010 / FOTO: Wikipedia
Gerard Depardieu, în 2010 / FOTO: Wikipedia
În încercarea de a scăpa de o parte din trecut, de a "ușura povara" ce-i apasă pe umeri, actorul francez Gérard Depardieu scoate la licitație o parte din colecția sa de artă, o operațiune care, speră organizatorii vânzării, nu va fi afectată de acuzațiile de hărțuire aduse interpretului lui Auguste Rodin și Cyrano de Bergerac.

Aproape 250 de lucrări, printre care "L'homme qui marche" ("Omul care merge"), o statuie din bronz realizată de Germaine Richier, evaluată între 500.000 și 800.000 de euro și care amintește de fizicul actorului, fac parte din vânzarea programată să aibă loc la Drouot pe 26 și 27 septembrie.

Printre celelalte lucrări pe care actorul obișnuia să le așeze pe podeaua apartamentului său din Paris, situat pe rue du Cherche-Midi, se numără un mic decor din bronz, realizat de Alberto Giacometti, "La promenade des amis", un tablou de Niki de Saint-Phalle, "La vache jaune", și câteva uleiuri de Eugène Leroy.

"Gérard Depardieu a devenit interesat de artă pe cont propriu, ca un autodidact, prin ceea ce a citit, a văzut și admirat, prin ceea ce a aflat din numeroasele și variatele lui întâlniri cu oameni din lumea artei”, a declarat David Nordmann, co-organizator al licitației împreună cu Xavier Dominique.

"Este într-un moment al vieții sale când are nevoie să se elibereze de obiectele care îl leagă de trecut, să mai scape din multele lucrări care se îngrămădesc prin casă”, a adăugat adjudecătorul de la Ader. "O sculptură foarte frumoasă de Camille Claudel și o serie de alte lucrări, mult prea apropiate de sufletul actorului, au rămas la reședința acestuia.

Într-o înregistrare realizată în urmă cu câteva săptămâni și difuzată la conferința de presă, Gérard Depardieu a declarat: "Sunt multe lucruri pe care nu le poți spune despre artă, pentru că pentru mine, arta este viața. Tot ce am este viața".

Acum în vârstă de 74 de ani, Gérard Depardieu este anchetat din decembrie 2020 pentru viol și agresiune sexuală, în urma unei plângeri depuse de o actriță, pe care actorul o neagă. Pe acest fundal, David Nordmann și-a exprimat speranța că vânzarea de la Drouot nu va fi pătată de aceste acuzații.

"Sper că oamenii vor fi capabili să facă distincția între situația juridică actuală și calitatea acestei colecții", a declarat el. "Întotdeauna am fost capabili să vindem indiferent de context - Gilets jaunes, greve, demonstrații. Piața de artă rămâne solidă".

Citește și Pharrell Williams și multele, foarte multele lui afaceri

Pe lângă muzica sa, artistul multipremiat este cunoscut și pentru stilul său vestimentar, situat undeva la granița dintre cultura urbană și lux. Nu degeaba a fost votat, ]n 2005, "Cel mai bine îmbrăcat bărbat din lume" de revista Esquire. Pasionat de modă, el excelează în calitate de creator și designer, cu marca sa de îmbrăcăminte de stradă Billionaire Boys Club, creată în 2003 împreună cu japonezul Nigo. A realizat prima sa colaborare în domeniul modei în 2004 cu Louis Vuitton, care i-a comandat o pereche de ochelari de soare numită "Millionaire". O a doua ediție a fost lansată trei ani mai târziu. În 2008, a creat o colecție de 26 de bijuterii intitulată "Blason" împreună cu bijutierul Camille Micelli, cu prețuri cuprinse între 1.400 și 420.000 de euro. Citește mai departe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Mihai Ciobanu
Ferma. Foto: Pexels.com
Petroliști
Un bărbat se uită la o priză / Foto: Freepik
Calcule
Renault / FOTO: Unsplash
La bursă / FOTO: Freepik
FOTO: Freepik
Depozit Barry Callebaut de cacao din Camerun / Foto: Barry Callebaut
Oleg Deripaska
Foto: Oana Pavelescu
Sebastian Burduja / FOTO: Gov.ro
Ilie Bolojan
Vaci. Foto: Pexels.com
Industrie / Sursa: Freepik.com
Freepik.com
Klaus Iohannis / Foto: Președinția României
Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse
Contor electric
Factură electronică / Foto: Freepik
Transelectrica
Petrol / FOTO: Freepik
Atac cibernetic / Foto: Freepik
Hidroelectrica

Hidroelectrica ţinteşte 1 milion de clienţi casnici

Hidroelectrica ar putea depăşi numărul de un milion de...

Foto: Pexels.com
CEC Bank

pixel