Afacerea 'Super Liga Europei'. Explicațiile aduse de schismatici

Autor: Ciprian Dumitrache
Data actualizării:
Data publicării:
Perez a subliniat că Real Madrid a pierdut "400 de milioane euro" din cauza crizei sanitare generate de pandemia de coronavirus, iar factura se ridică la "cinci miliarde de euro" pentru cluburile europene.
Perez a subliniat că Real Madrid a pierdut "400 de milioane euro" din cauza crizei sanitare generate de pandemia de coronavirus, iar factura se ridică la "cinci miliarde de euro" pentru cluburile europene.
Preşedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, a explicat luni seara, la televiziunea spaniolă, motivele creării Super Ligii, a cărei menire este aceea de "salvare a fotbalului", în condiţiile perioadei dificile pe care o traversează în prezent sportul-rege.

"Nu este o ligă pentru bogaţi, este o ligă pentru salvarea fotbalului. Mâine (marţi) vom prezenta împreună cu Laporta (preşedintele clubului FC Barcelona) această ligă, care vrea să salveze fotbalul şi să salveze echipele modeste. În caz contrar, fotbalul va dispărea", a asigurat Perez.

În opinia conducătorului madrilen, reforma Ligii Campionilor, adoptată luni de UEFA, a venit prea târziu: "Cei de la UEFA spun că noul format va intra în vigoare în 2024. Însă, în 2024 vom fi cu toţii morţi".

"Atractivitatea fotbalului scade în rândul tinerilor şi vrem să le oferim o competiţie pentru ca ei să-şi lase tabletele. Digitalul a schimbat totul, au alte platforme pentru a se distra. Fotbalul trebuie să evolueze şi să se adapteze la vremurile pe care le trăim", a insistat preşedintele Realului.

Perez consideră, totodată, că actuala Ligă a Campionilor "este interesantă începând din sferturile de finală". "Până atunci, trebuie să jucăm împotriva unor echipe modeste, care nu sunt atractive. Sunt meciuri de slabă calitate. Un Barca - Manchester este mai atractiv decât un Manchester împotriva unei echipe modeste. Ce cer fanii noştri din întreaga lume? Este ceea ce produce bani, nu celelalte competiţii. Aceşti bani vor fi pentru toată lumea, este o piramidă. Facem acest lucru pentru a salva fotbalul", a continuat oficialul spaniol.

Acesta a subliniat că Real Madrid a pierdut "400 de milioane euro" din cauza crizei sanitare generate de pandemia de coronavirus, iar factura se ridică la "cinci miliarde de euro" pentru cluburile europene.

Citește și: Tensiunile Cehia-Rusia escaladează: ROSATOM, exclusă de la licitație
"Atunci când nu ai alte venituri decât cele din drepturile de televizare, îţi spui că soluţia este să faci meciurile mai atractive, pentru ca fanii din întreaga lume să le poată urmări, cu toate cluburile mari. Am ajuns la concluzia că având o Super Ligă în locul Ligii Campionilor putem compensa pierderile noastre", a rezumat Perez.

Florentino Perez a fost ales preşedinte al noii Super Ligi, competiţie ale cărei fondatoare sunt cluburile Real Madrid, Atletico Madrid, FC Barcelona, Manchester United, FC Liverpool, Arsenal Londra, Chelsea Londra, Tottenham Hotspur, Manchester City, Inter Milano, AC Milan şi Juventus Torino.

În privinţa identităţii celorlalte cluburi (3 permanente şi 5 invitate) care s-ar putea alătura celor 12 membri fondatori ai Super Ligii, Perez a rămas evaziv. "Pentru moment, suntem trei ţări (Anglia, Spania şi Italia). Nu ştim ce criterii vor avea prioritate. Nu am invitat-o pe PSG şi nici cele două cluburi germane (Bayern Munchen şi Borussia Dortmund). Cineva a spus în Germania că vom distruge campionatele naţionale. Nimeni nu vrea asta. În Anglia, vom putea suprima Premier League? Nu este posibil. În Italia, Roma şi Napoli ni s-ar putea alătura, pentru că ele merită. Însă cele care vor aduce bani sunt cele 15 cluburi fondatoare, care vor juca între ele în fiecare săptămână", a mai spus preşedintele clubului Real Madrid.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

iPhone. Freepik.com
Venituri neimpozabile
Șofer de TIR / Foto: Freepik
Coşmarul ROBOR nu se termină / Foto: freepik
Știrile dimineții
Euro / Foto: Freepik
Petarde
REMAT
Semne de circulație / Foto: Freepik
Spital de urgență / Foto: Freepik
România are aprobată prima tranșă
Disney
Dumitru Costin, BNS
Irigații / Foto: Freepik
În limuzină / FOTO: Freepik
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom

OMV Petrom va livra gaze din Neptun Deep Republicii Moldova

Ministrul Energiei a anunţat că o parte din gazele...

Medic / FOTO: Freepik
Panou fotovoltaic / FOTO: Freepik
Tanczos Barna
Bani
Freepik.com
Sanofi
Analizând situații / FOTO: Freepik
Emmanuel Macron / Foto: WEF

Franța și Germania promit reforme economice coordonate

Franța și Germania promit reforme economice coordonate...

JP Morgan / Foto: Ben Sutherland / Flickr

Airbus propune taxarea Boeing în Europa

Constructorul Airbus vine cu o propunere ca răspuns la...


pixel