Ai probleme cu banca? O instituție specială te ajută să găsești soluția

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
poza cu caracter descriptiv
poza cu caracter descriptiv
Consumatorii care au probleme cu bancile pot apela la Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar ( CSALB). Centrul poate media: popriri asupra sumelor exceptate de la executare, situaţii legate de bani alocaţi prin programe finanţate din fonduri europene, plăţi eronate sau probleme cu transferurile bancare, desfiinţări de depozite înainte de scadenţă sau alte probleme legate de depozitele bancare, situaţii referitoare la asigurări financiar-bancare sau la cardurile de credit.

Centrul pune la dispoziţie două tipuri de proceduri pentru soluţionarea litigiilor. Prima este propunerea unei soluţii (conciliere), procedură care se finalizează după ce părţile au acceptat soluţia propusă de conciliator. Cea de-a doua procedură este impunerea unei soluţii (arbitrajul), procedură care se finalizează prin pronunţarea unei soluţii care este obligatorie pentru ambele părţi. Procedura este similară celei prevăzute de Codul de procedură civilă, însă termenele sunt mai scurte, de maximum 90 de zile şi se pot fixa de comun acord. Părţile nu se pot retrage din procedură.

Peste 1.000 de români au depus anul acesta o cerere de conciliere cu banca sau IFN-ul la Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB), pragul fiind depăşit la data de 30 octombrie 2018.

„Cel mai probabil, numărul cererilor, până la finalul lunii decembrie 2018, va fi mai mult decât dublul celor înregistrate în 2017, când 505 consumatori s-au adresat Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar”, estimează reprezentanţii Centrului citați de mediafax.ro. Din totalul cererilor, mai mult de 200 au venit prin aplicaţia online care a devenit operaţională pe site-ul www.csalb.ro, în urmă cu doar trei luni. În urma negocierilor purtate cu băncile, 280 de români au găsit o soluţie la problemele lor, în primele zece luni ale anului, faţă de 40 în aceeaşi perioadă din 2017.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contor gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Alexandru Nazare
Panou fotovoltaic
Parc de baterii
S&P Global

S&P retrogradează Franța la A+ pe fondul riscurilor fiscale

S&P Global Ratings a tăiat, printr-o acțiune...

Blocul unde are loc incendiul
Militari / Foto: Ministerul Apărării din Germania
Semnare contract. Foto: Pexels.com
Gaze cu efect de seră / Foto: Freepik
Blocul din Rahova unde a avut explozia din cauza unei acumulări de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Licitație ANAF pentru lucruri confiscate
Rafael Mariano Grossi, directorul general AIEA, la centrala nucleară de la Zaporojie / Foto: AIEA

AIEA: Reparații în desfășurare la centrala ocupată Zaporojie

Lucrările de reparație pentru reluarea alimentării cu...

ArcelorMittal
Banca Naționala a României
Electrovalvă montată pe o țeavă de gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Companii din energie, amendate. Foto: Ron Lach - Pexels
Blocul din cartierul bucureștean Rahova, distru de o explozie provocată de o acumulare de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Bani și aur
Rezultate pozitive pentru Euroins România
Adrian Nica, șeful ANAF
Contabili / Foto: Freepik

Aurul urcă, încrederea scade – explicația lui Mircea Coșea

Când piețele încep să nu mai aibă încredere în monede,...

Rovinietă
Vot în Parlamentul European
Freepik.com
Cseke Attila
Foto arhiva: Reuters
Flacără la aragaz / Foto: Freepik

Producţia de gaze a României scade, importurile explodează

Producția internă de gaze naturale a scăzut, iar...

ANAF / Foto: DCBusiness

Un nou trend ANAF: decizii de impunere cu sume estimate

Contribuabilii, în multe cazuri, întârzie cu depunerea...


pixel