Alibaba va investi 50 de miliarde de euro în inteligența artificială

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Alibaba
Alibaba
Anunțul vine după ce fondatorul gigantului chine, Jack Ma, a reintrat în grațiile guvernului de la Beijing, dar și pe fondul concurenței acerbe din domeniul IA cu restul lumii. 

Gigantul chinez al comerțului online, Alibaba, a anunțat luni un plan de investiții de 380 de miliarde de yuani (aproximativ 50 de miliarde de euro) în inteligența artificială (IA) și cloud computing în următorii trei ani.

Această declarație vine la doar o săptămână după ce cofondatorul grupului, Jack Ma, a participat la o rară întâlnire cu președintele chinez Xi Jinping și mai mulți lideri ai sectorului privat, un semnal pozitiv pentru industria tehnologică din China.

Alibaba a precizat că investiția vizează „dezvoltarea infrastructurii sale de cloud computing și IA”, fără a detalia cum vor fi distribuite fondurile între cele două domenii.

Cele mai populare platforme de comerț online

Compania din Hangzhou, aflată în estul Chinei, deține unele dintre cele mai populare platforme de comerț online din țară, inclusiv Taobao.

Începând cu anul 2025, investitorii au manifestat un interes crescut pentru acțiunile companiilor chineze de tehnologie. Acțiunile Alibaba au atins cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani.

Creștere accelerată și sprijin guvernamental

Această tendință s-a consolidat săptămâna trecută, pe fondul anunțului unei creșteri puternice a vânzărilor Alibaba și al apariției lui Jack Ma alături de Xi Jinping, după o lungă perioadă în care fondatorul companiei a menținut un profil discret.

Alibaba a subliniat că această investiție reflectă „angajamentul său pe termen lung față de inovația tehnologică” și evidențiază „focalizarea companiei pe o creștere bazată pe IA”.

Investiția anunțată luni depășește totalul cheltuielilor grupului în domeniul inteligenței artificiale și cloud computing din ultimul deceniu, a precizat compania.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Documente. Freepik.com
Oameni de afaceri / Foto: Freepik

Economia încetinește brusc, IMM-urile cer plan de salvare

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...

Casă de schimb valutar

Curs BNR. Cât costă euro și dolarul. Aurul pierde teren

Leul a încheiat săptămâna aproape neschimbat în raport...

TUI
Contabili / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Mașini depozitate parcarea unui port / Foto: Freepik
Neptun Deep / Foto: Captură video RomGaz / OMV Petrom
kathryn ruemmler (C), nevoită să demisioneze de la conducerea departamentului juridic al Goldman Sachs
Autobuz electric

Adrian Negrescu: Piața gazelor, teren fertil pentru speculă

Piața gazelor din România intră într-o zonă de risc...

Birou. Foto: Freepik.com
Uniunea Europeana

UE accelerează reformele pentru a face față Chinei și SUA

O Uniune Europeană mai rapida şi mai eficienta: liderii...

Freepik.com
Foto: Pexels.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Foto: Mihai Ciobanu

Turismul din România e în recesiune tehnică

Turismul în România se află în recesiune tehnică pentru...

Oferta PPC Energie
Freepik.com

Guvernul introduce reguli noi pentru piața de capital

Guvernul a adoptat un proiect de lege care actualizează...

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Foto: Freepik.com
Bani
Aeroport / sursa foto: Freepik.com

Atenționare de călătorie în Franţa

Cod roșu de ploi, inundații și vânt puternic (Furtuna NILS).

SMR
Draoș Pavăl

pixel