Alstom, încă un pas pentru preluarea zonei feroviare a Bombardier

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Alstom a mai făcut un pas pentru preluarea Bombardier
Alstom a mai făcut un pas pentru preluarea Bombardier
Alstom a încheiat un acord preliminar pentru preluarea afacerii feroviare a grupului canadian Bombardier, o tranzacţie de peste şapte miliarde de dolari, finanţată prin numerar şi acţiuni, a anunţat duminică publicaţia americană Wall Street Journal (WSJ), citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters.

Fondul public de pensii din Quebec (Caisse de dépôt et placement), care deţine 32,5% din divizia feroviară a Bombardier, a acceptat să-şi vândă participaţia grupului Alstom şi să achiziţioneze o participaţie minoritară la entitatea combinată, a informat WSJ.

Reuters a anunţat că un anunţ privind tranzacţia dintre Alstom şi Bombardier ar putea fi făcut luni, dar acordul nu a fost încă semnat. Şi postul francez de televiziune BFM anunţase anterior că Alstom, producătorul trenurilor de mare viteză TGV, va face o ofertă fermă pentru preluarea diviziei Bombardier.

Citând surse apropiate de companie, BFM a informat că cei doi giganţi din sectorul transportului feroviar discută de câteva luni un acord, iar recent Alstom a făcut o ofertă non-angajantă care evaluează afacerea la aproximativ şapte miliarde de dolari.

Astra Vagoane Călători și CRRC Qingdao Sifang câștigă o nouă licitație

Analiştii susţin că o eventuală preluare a afacerilor feroviare ale Bombardier de către Alstom ar reprezenta ultima încercare a unuia dintre cei mai mari producători mondiali de trenuri de a contracara competiţia în creştere venită din China. În anul 2017, Bombardier a purtat discuţii vizând combinarea operaţiunilor sale în domeniul trenurilor cu rivalul german Siemens AG, însă, la final, grupul german a optat pentru o tranzacţie cu rivalul francez Alstom. Cu toate acestea, în luna februarie 2019, Uniunea Europeană a blocat fuziunea Alstom-Siemens, care ar fi dat naştere unui campion european, în pofida avertismentelor cu privire la ameninţarea concurenţei chineze.

În 2018, compania canadiană a generat vânzări în valoare de opt miliarde de euro pe piaţa echipamentelor de transport feroviar, în timp ce Alstom a ajuns la o cifră de afaceri de 8,1 miliarde euro în ultimul exerciţiu financiar.

Alstom şi Siemens au o prezenţă importantă şi pe piaţa din România. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Cele mai puternice fonduri de pensii își retrag banii din obligațiunile americane

Fondurile de pensii din Europa de Nord încep să fugă de SUA

Marii investitori instituționali din Europa de Nord...

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness
Bogdan Chiriţoiu / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr

pixel