Amenzi pentru creșterea nejustificată a PREȚURILOR

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
Măsuri pregătite de Guvern
Măsuri pregătite de Guvern
Ministerul Finanțelor încearcă să stopeze creșterea galopantă a prețurilor și propune mai multe măsuri în acest sens. 

Într-un comunicat de presă, Ministerul Fianțelor anunță că, pentru contravenții săvârșitede întreprinderi, comercianţii care ar putea primi amenzi de la la 0,1% - 1% din cifra de afaceri totală din anul financiar anterior sancţionării, dar nu mai puţin de 10.000 lei. În același timp, inspectorii ANAF vor putea verifica evoluţia preţurilor, de producător până la consumatorul final

Potrivit documentului, măsurile de combatere a fenomenelor speculative pot avea caracter contravențional ori administrativ, în anumite condiții, pe perioade determinate de timp, în vederea asigurării bunei funcționalități a pieței produselor și serviciilor și a unui nivel adecvat de protecție a consumatorilor cu privire la practicile comerciale care pot aduce atingere intereselor economice ale acestora, în vederea garantării existenței unui mecanism care să asigure posibilitatea combaterii practicilor de majorare nejustificată a prețurilor din partea operatorilor economici în situații excepționale, cum ar fi starea de urgență, stare de alertă, starea de mobilizare parțială sau totală a forțelore armate, stare de război, stare de asediu sau alte situații de criză identificate explicit printr-un act normativ.

În cadrul discuțiilor a reieșit necesitatea modificării cadrului legislativ în domeniul concurenței și al protecției consumatorilor, care ar fi de natură să soluționeze aceste disfuncționalități, astfel încât Consiliul Concurenței are o serie de propuneri de modificare și completare a legislației în vigoare.

Citește și Alte amenzi de aproape jumătate de milion de lei aplicate comercianților din Hala Obor, din Capitală

În același timp, textul definește drept faptă de concurență neloială, practicarea unor prețuri nejustificat de mari, limitarea producției sau a vânzărilor, acumularea de mărfuri de pe piața internă în scopul creării unui deficit pe piață și revânzării lor ulterioare la un preț crescut în mod artificial în perioadele în care sunt identificate situaţii de criză, dezechilibru major între cerere şi ofertă şi disfuncţionalitate evidentă a pieţei, pentru listele de produse identificate ca fiind în situație de risc speculativ prin act normativ la nivel de hotărâre emis de Guvernul României. Autoritățile abilitate vor stabili, prin instrucţiuni, procedura rapidă pentru instrumentarea contravenției", se arată într-un comunicat de la Ministerul Finanțelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Calcule. Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik
BVB
Teren. Foto: Freepik.com

Harta celor mai scumpe terenuri din România

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Fabrica. Foto: Freepik.com
Foto: Reuters

Așa arată ceasul care sparge toate regulile industriei

Un nou jucător atipic din Elveția surprinde piața...

Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook
Documente ANAF. Foto: Freepik.com

Persoane fizice care împrumută firme. ANAF impune noi reguli

ANAF schimbă regulile pentru analiza de risc.

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Foto: Freepik.com
Dosar. Foto: Pexels.com
Contabilitate / Foto: Freepik
FOTO: Freepik@wirestock
Model hibrid / sursa foto: Freepik.com
Flacără la aragaz / Foto: Freepik
Leonadro Badea
Magazin PPC
BNR
Radu Hanga / FOTO: Facebook BVB
Tineri analizează grafice / Foto: Freepik
Plan cadastral / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Supermarket. Freepik.com

Programul de Sărbători al magazinelor Mega Image

Mega Image anunță programul magazinelor pentru perioada...

Ciprian Ciucu

Întâlnire Ciucu - Bolojan - Nazare pe finanțele Capitalei

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, va avea...

Centrala nucleara. Foto: Pexels.com
Fabrică de bere / Foto: Freepik

Piața berii se îndreaptă către un minimum istoric

Piaţa berii probabil că va închide anul 2025 cu o...

Drona găsită în Argeș / Foto: Antena 3 CNN

pixel