Arabia Saudită bagă zâzanie între Marea Britanie, Italia și Japonia

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Riad
Riad
Iar totul din cauza unui proiect din domeniul aviației.

În decembrie anul trecut, Regatul Unit, Italia și Japonia au ajuns la un acord de cooperare pentru dezvoltarea unui "avion de luptă de nouă generație" în cadrul Programului aerian global de luptă [GCAP]. Cu alte cuvinte, proiectul britanic Tempest, dezvăluit în iulie 2018, urma să fuzioneze cu programul japonez F-3. Pentru a justifica această alianță, cele trei țări au subliniat determinarea lor de a "apăra ordinea internațională liberă, deschisă și bazată pe reguli" și valorile lor comune.

Doar un studiu de fezabilitate

Acestea fiind spuse, și alte țări pot participa la GCAP. Printre ele se numără Suedia și Belgia. Dar Arabia Saudită este cea care ar dori să devină al patrulea partener în acest program. În martie anul trecut, ministrul saudit al apărării, Khalid bin Salman, a dat de înțeles că a fost chiar semnată o declarație de intenție în acest sens... Londra s-a grăbit însă să dezmintă informația, precizând că este vorba doar de un "studiu de fezabilitate" pentru a determina contururile unei posibile cooperări între Londra și Riad în ceea ce privește viitoarele capacități de aviație de luptă.

Dar, cum se spune, nu există fum fără foc. Iar dorința saudiților de a se alătura GCAP a fost confirmată săptămâna trecută pentru Financial Times de mai multe surse bine informate, potrivit cărora insistența Arabiei Saudite a provocat tensiuni între Londra, Roma și Tokyo. Pentru că, dacă Marea Britanie și Italia nu au nimic împotriva participării Arabiei Saudite la GCAP, Japonia se opune ferm. 

Contribuție financiară 

Deși Londra consideră că prezența Riadului ar implica o contribuție financiară potențial semnificativă. Potrivit Financial Times, cifra se ridică la "zeci de miliarde de dolari". "Arabia Saudită este unul dintre partenerii strategici ai Marii Britanii, iar Ministerul Apărării dorește să aprofundeze lucrările privind GCAP. Vedem Riadul ca pe un potențial partener-cheie în acest program", a declarat un oficial britanic "de rang înalt".

Japonia vine însă cu argumentele ei. În primul rând, partea niponă este de părere că participarea Riadului ar afecta dezbaterea în curs privind relaxarea restricțiilor privind exporturile de echipamente militare. În al doilea rând, un al patrulea partener ar putea complica aspectele industriale și tehnologice ale proiectului... chiar dacă o contribuție a Riadul în aceste domenii ar fi limitată. În sfârșit, Tokyo se teme de securitatea schimbului de informații sensibile.

Un punct de cotitură 

În orice caz, aderarea la GCAP ar fi o modalitate pentru Arabia Saudită de a-și atinge obiectivul de a deveni producător de echipamente militare... și nu doar importator. "Faptul că Arabia Saudită s-ar putea alătura Marii Britanii și Italiei arată, de asemenea, că marile puteri iau această țară mai în serios decât înainte, deși Japonia încearcă să tragă de timp, ceea ce ar însemna un punct de cotitură diplomatică și comercială pentru regat", a comentat pentru The Telegraph, Neil Quilliam, expert în Orientul Mijlociu la Royal Institute of International Affairs.

Citește și Monarhiile din Golf pariază pe „combustibilul viitorului”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Instalații gaze / sursa foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Contor de gaze / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier
Foto: BVB
Freepik.com
UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina
Foto: Mihai Ciobanu
Alexandru Nazare
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.

Agent ICE amenință presa cu arma în timpul evacuării dintr-un hotel unde erau cazați / Foto: Captură video

Trump retrage sute de agenți ICE din Minnesota

Administrația președintelui Donald Trump reduce...

Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...


pixel