Arabia Saudită, metodă revoluţionară de a produce litiu, supranumit "noul aur"

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Producătorii de litiu sunt euforici / Foto: Unsplash
Producătorii de litiu sunt euforici / Foto: Unsplash
Arabia Saudită, experiment reuşit de extragere a litiului.

Arabia Saudită a reușit să extragă litiu din probe de saramură provenite din câmpurile petroliere ale gigantului național Aramco și plănuiește să lanseze în curând un program pilot comercial pentru extracția directă, a declarat marți vice-ministrul saudit pentru afaceri miniere citat de Reuters.

Lithium Infinity, cunoscută și sub numele de Lihytech, o start-up lansat în cadrul Universității Regelui Abdullah pentru Știință și Tehnologie (KAUST), va conduce proiectul de extracție în cooperare cu compania saudită de minerit Ma'aden și Aramco, a declarat Khalid al-Mudaifer pentru Reuters.

„Ei extrag litiu prin intermediul noii tehnologii pe care au dezvoltat-o în Universitatea Regelui Abdullah pentru Știință și Tehnologie și sunt într-un proces accelerat de dezvoltare în acest sens”, a spus el.

„Construiesc un proiect pilot comercial în câmpurile petroliere. Astfel, saramurile care ies din câmpuri vor alimenta acest proiect pilot pe o bază continuă”, a adăugat Al-Mudaifer.

Litiul este un component esențial în bateriile pentru mașini electrice, laptopuri și smartphone-uri. Reuters a dezvăluit anterior că Arabia Saudită și companiile petroliere naționale din Emiratele Arabe Unite intenționează să extragă acest mineral din reziduurile de petrol.

Alte companii petroliere, inclusiv Exxon Mobil și Occidental Petroleum, plănuiesc să profite de tehnologiile emergente pentru a filtra litiul din saramură, în contextul în care lumea încearcă să se îndepărteze de combustibilii fosili.

Vice-ministrul a precizat că, deși costul extracției litiului din reziduurile de saramură provenite din câmpurile petroliere este în prezent mai mare decât metoda tradițională de extracție din lacurile sărate, el se așteaptă ca, dacă prețurile litiului vor crește, proiectul să devină în curând viabil din punct de vedere comercial.

Aramco, KAUST și Ma'aden nu au răspuns imediat solicitărilor Reuters pentru comentarii. Ma'aden este deținută majoritar de fondul suveran de investiții al regatului.

Arabia Saudită, a cărei economie s-a bazat timp de decenii pe petrol, a investit miliarde de dolari pentru a se transforma într-un centru al vehiculelor electrice (EV), ca parte a eforturilor prințului moștenitor saudit Mohammed bin Salman de a găsi surse alternative de bogăție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Influencer arată un bitcoin
Nicușor Dan
Bani / Foto: DCBusiness
ANAF
Curs valutar
Nicușor Dan / Foto: Președinția României
Parc fotovoltaic / Foto: freepik
Foto: Freepik.com
Utilizatorii Twitter l-au "dat afară" pe Elon Musk
Fostul prinț Andrew alături Virginia Giuffre și Ghislaine Maxwell, fotografie din dosarul Epstein
Mark Zuckerberg
Unitate de reciclare a deșeurilor / Foto: Freepik
Întâlnirea premierului Ilie Bolojan cu reprezentanții Moody's
Inflație / Foto: Freepik
Bill Gates
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
SRL vs. PFA
Ray Dalio
Yoon Suk Yeol
Impozit minim global / Foto: Freepik
Mugur Isărescu
Shein și Temu / Foto:Trong Khiem Nguyen / Flickr
Mark Zuckerberg, Jeff Bezos, Sundar Pichai (CEO Google) și Elon Musk, la ceremonia celei de a doua inaugurări a lui Donald Trump
Bogdan Ivan
Schimb valutar. Freepik.com

Riscurile utilizării anvelopelor uzate sau nepotrivite

Anvelopele sunt singurul punct de contact dintre...

Parlamentul European
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

CCR dă undă verde tăierii pensiilor speciale

Curtea Constituțională a României a respins miercuri...


pixel