Arabia Saudită și China anunță investiții de 10 miliarde de dolari

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
O tot mai mare apropiere între cele două părți
O tot mai mare apropiere între cele două părți
Mai multe acorduri au fost semnate, în diverse domenii, de companiile celor două țări în cadrul unei conferințe economice la Riad. Ele ilustrează consolidarea relațiilor dintre Beijing și țările din Orientul Mijlociu.

Arabia Saudită și China își întăresc în continuare legăturile. Cele două țări au anunțat acorduri de investiții de aproximativ 10 miliarde de dolari cu prilejul celei de-a zecea conferințe economice arabo-chineze, în plină desfășurare la Riad și care se derulează pentru prima dată bogatul regat din Golful Persic. Eveniment care a reunit peste 3.500 de factori de decizie și reprezentanți ai companiilor chineze și arabe, potrivit Ministerului Saudit al Investițiilor.

„Prima zi a fost marcată de semnarea a 10 miliarde de dolari de acorduri de investiții”, încheiate între companii chineze și entități saudite, private sau publice, a precizat ministerul, precizând că documentele încheiate acoperă diverse domenii, de la noile tehnologii până la agricultură, inclusiv energii regenerabile, imobiliare, minerale și chiar turism. 

Un proiect de exploatare a cuprului

A fost semnat, în special, un memorandum de înțelegere între Ministerul Saudit al Investițiilor și producătorul chinez de mașini electrice Human Horizons, care prevede crearea unui joint venture de 5,6 miliarde de dolari. Un altul, de 533 de milioane, a fost încheiat între AMR ALuwlaa Company și grupul Zhonghuan International, cu sediul în Hong Kong, pentru o fabrică de fier din Arabia Saudită.

În plus, grupul saudit ASK și China National Geological & Mining Corp. s-au angajat să dezvolte un proiect de exploatare a cuprului în regat, pentru 500 de milioane de dolari, potrivit aceleiași surse.

O apropiere din ce în ce mai vizibilă

Această „întâlnire este o oportunitate [...] de a construi un viitor comun spre o nouă eră benefică pentru popoarele noastre”, a declarat, în deschiderea conferinței, ministrul saudit al afacerilor externe, Faisal ben Farhane, subliniind potențialul dezvoltarea relaţiilor economice arabo-chineze.

Potrivit observatorilor, aceste acorduri reflectă în principal consolidarea relațiilor comerciale și diplomatice dintre China și Orientul Mijlociu, în mod tradițional sub influența americană. Beijingul a fost cel care a supravegheat recenta apropiere dintre cei doi mari rivali ai regiunii, Iran și Arabia Saudită.

Bogata monarhie petrolieră l-a primit și pe președintele chinez Xi Jinping în decembrie, stârnind critici din partea Statelor Unite, partenerii săi tradiționali. Întrebat despre acest lucru, ministrul saudit al Energiei, Abdelaziz bin Salman, a spus că „a ignorat” criticile, spunând că oamenii de afaceri merg „unde apar oportunitățile”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Fermieri / sursa foto: Wikimedia Commons

Agricultorii protestează cu cartofi prăjiți la Bruxelles

Agricultorii și crescătorii de animale din sindicatul...

Lingouri de cupru

Metalul care ține economia în priză riscă să devină rar

Economia globală se îndreaptă spre un deficit sever de...

Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
ISU a trimis generatoare în zonele afectate de ninsoare / Foto: ISU ALba
Protest în Iran / Captură video
Alexandru Nazare
ELCEN / FOTO: Pagina de Facebook a ELCEN
Modificarea PNRR

România bifează un jalon-cheie din PNRR

România a îndeplinit integral și la termen Ținta 267 din...

Asigurări / Foto: Freepik

O nouă companie intră pe piața asigurărilor din România

Piața de asigurări din România are un nou jucător. Wise...

Se schimbă semnificativ regulile jocului pentru investițiile străine / Foto: Oana Pavelescu

Ce se întâmplă cu facturile la gaze după 31 martie

Scenariu de rezervă pentru gaze: plafonarea ar putea fi...

Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Industrie / Sursa: Freepik.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres

Incendiu la Ministerul Finanţelor

Alertă, joi, la sediul Ministerului Finanţelor. 

Energie / Foto: Freepik
BNR: Indice ROBOR
Freepik.com
INS a publicat cifrele evoluției șomajului în România

Şomajul în rândul tinerilor a ajuns la un nivel îngrijorător

În luna noiembrie 2025, rata şomajului în formă ajustată...

Mină de suprafață / Foto: Pexels
Netflix / Foto: Freepik
Curieri livrează pachete / Foto: Freepik
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Contabil / Foto: Freepik
Bayer
Evacuarea muzeului Luvru / Capturi video
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik

pixel