Asigurarea RCA, obligatorie pentru trotinetele şi bicicletele electrice - Proiectul, pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Trotinete electrice / Foto: Freepik
Trotinete electrice / Foto: Freepik
Trotinetele şi bicicletele electrice vor trebui asigurate RCA. 

Un proiect în acest sens se află pe agenda şedinţei de joi, 28 decembrie, a Guvernului. Este vorba despre "Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie".

"Unul dintre cele mai importante motive care justifică propunerea legislativă este problematica acoperirii despăgubirilor victimelor accidentelor de circulație, persoanelor prejudiciate prin accidente de vehicule atunci când vehiculele care produc aceste accidente nu sunt înmatriculabile/înregistrabile însă sunt utilizate în trafic sau în zone private ce sunt deschise circulației publicului.

Ca urmare a dezvoltării tehnologice, pe piața din România au intrat numeroase tipuri noi de vehicule motorizate, vehicule care datorită caracteristicilor acestora nu se supun obligației de înmatriculare/înregistrare însă produc accidente din care rezultă daune materiale dar și vătămări corporale.

Unele dintre acestea sunt acționate de un motor pur electric, altele de echipamente auxiliare iar astfel de vehicule ar trebui luate în considerare la definirea noțiunii de 'vehicul' pentru care este impusă obligația de asigurare RCA în Uniunea Europeană și România. Definiția respectivă ar trebui să se bazeze pe caracteristicile generale ale unor astfel de vehicule, în special viteza maximă constructivă și masa proprie, și ar trebui să se prevadă faptul că sunt incluse numai acele vehiculele antrenate de motoare ce generează putere mecanică. Definiția ar trebui să se aplice indiferent de numărul de roți ale vehiculului și indiferent dacă vehiculele sunt supuse obligației de înmatriculare/înregistrare sau nu. 

Lipsa unei astfel de reglementări conduce la excluderea acestor vehicule de la obligația de asigurare, caz în care nu sunt acoperite prejudiciile produse persoanelor prejudiciate/vătămate ca urmare a unor accidente de circulație produse în trafic pe drumuri deschise circulației publice sau pe drumuri private, neîngrădite, în care accesul persoanelor nu este interzis.

Totodată, propunerea legislativă este justificată și de faptul că, actuala legislație RCA obligă proprietarii de vehicule să se asigure RCA și să mențină în valabilitate această asigurare pe toată perioada în care vehiculele sunt înmatriculate/înregistrate. Această obligație a fost introdusă în legislația națională ca urmare a obligației instituite prin Directiva 2009/103/CE care obligă statele membre să adopte toate măsurile utile pentru ca răspunderea civilă pentru pagubele produse de vehiculele care staționează în mod obișnuit pe teritoriul său să fie acoperită printr-o asigurare. Însă, prin noile modificări aduse prin Directiva 2021/2118/CE legislația europeană permite statelor membre să poată deroga de la obligația de asigurare în ceea ce privește vehiculele care sunt retrase temporar sau permanent din circulație și a căror utilizare este interzisă, cu condiția să existe stabilită o procedură administrativă sau o altă măsură verificabilă în conformitate cu dreptul intern și cu condiția ca daunele provocate de acestea să fie acoperite la același nivel cu cel pe care îl garantează încheierea unui contract RCA", se arată în nota de fundamentare a proiectului.

"O altă excepție de la obligația de asigurare prevăzută de directivă poate fi în cazul utilizării vehiculelor în cadrul evenimentelor și activităților sportive cu motor, inclusiv al curselor și competițiilor, precum și al antrenamentelor, testărilor și demonstrațiilor, inclusiv al celor de viteză, fiabilitate sau îndemânare, permise în conformitate cu legislația națională. Aceste activități ar trebui să se desfășoare într-o zonă cu acces restricționat și demarcată astfel încât să se asigure că traficul obișnuit, membrii publicului și orice persoană care nu are legătură cu activitatea respectivă nu pot să împartă traseul. Astfel de activități includ, de obicei, circuitele sau traseele desemnate ale sporturilor cu motor și zonele din imediata vecinătate, cum ar fi zonele de securitate, standurile și garajele, unde riscul unui accident este mult mai mare în comparație cu drumurile normale și în care ar trebui să fie interzisă circulația persoanelor neautorizate.

O exceptare în cazul evenimentelor și activităților sportive cu motor ar trebui să se aplice numai în cazul în care organizatorul evenimentului sau al activității sau orice altă parte are încheiată o asigurare sau pune la dispoziție o garanție alternativă care acoperă prejudiciile produse oricărei părți terțe la nivelul minim prevăzut de legislația RCA ce transpune prevederile Directivei 2021/2118/CE. Exceptarea de la obligația de asigurare ar trebui să poată fi aplicabilă și vehiculelor speciale cu motor utilizate exclusiv de către persoane cu dizabilități fizice", mai explică Executivul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Un tren trece prin fața unor blocuri / Foto: Arhivă

Ordonanța trenuleț lasă trenurile ”ca-n gară”

Începând din acest weekend, călătorii care utilizează...

TikTok / Foto: EPA/ERIK S. LESSER / Agerpres
Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik
Notar / Foto: Freepik
Bani / Foto: DCBusiness
Magazin Ikea din Polinia / Foto: Google Maps

Mine antitanc la Ikea! Gafă de proporții în Polonia

Un incident bizar în Polonia a dus la demiterea unui...

Bursa / sursa foto: Freepik.com / frimufilms
Ola Kalenius / Foto: Mercedes

Șeful Mercedes cere investiții reciproce între UE și China

Directorul Mercedes-Benz, Ola Källenius, sugerează o...

TikTok / sursa foto: Pexels.com / cottonbro studio

TikTok dispare din SUA. Google și Apple au șters aplicația

Serviciile TikTok au fost suspendate în Statele Unite,...

Microsoft ajunge pe locul trei în industria jocurilor video
Știrile dimineții / Foto: Freepik

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Astăzi aducem în prim-plan cele mai importante subiecte...

Adrian Câciu
Contabil
Flacără la aragaz / Foto: Freepik
Baterii pentru stocarea energiei / Foto: Freepik
TVA
Fabrică de imbuteliere Pepsi

Pepsi, dată în judecată în SUA de protecția consumatorului

Comisia Federală pentru Comerț (FTC), instituția care...

Exploatare de litiu
Fermieri stau pe o combină agricolă / Foto: Freepik
Vaporul eCSOV

A început marea electrificare a transportului naval

Industria navală face pași importanți către un viitor...

ByteDance, compania mamă a TikTok
Stațiune de schi
FMI
Agenție BRD
Foto: Pexels.com
foto: pexels.com

pixel