Asociația Română pentru Relația cu Investitorii lansează o colecție de NFT-uri aniversare inedite

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
ARIR
ARIR
Cu ocazia împlinirii a 5 ani de activitate, ARIR lansează o colecție de NFT-uri (Non-Fungible Tokens) împreună cu companii listate la bursă.

Proiectul ARIR NFT Aniversar reprezintă deschiderea comunității celor mai mari companii listate la Bursa de Valori București către inovare prin utilizarea tehnologiei blockchain și este realizat în parteneriat cu WebitLabs, o companie activă în domeniul blockchain.

Colecția de NFT-uri va fi expusă în cadrul GALA by ARIR din 23 noiembrie, la Palatul Parlamentului, organizată în colaborare cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

Daniela Șerban, Președinte și Co-fondator ARIR:

„Aniversăm 5 ani de la înființarea ARIR, moment pe care îl marcăm inedit prin lansarea primei colecții de NFT-uri împreună cu companii listate la Bursa de Valori București. Comunitatea a îmbrățișat ideea proiectului aniversar inovator și am colaborat pentru crearea celor 9 active digitale cu artiști români din întreaga lume, sub coordonarea WebitLabs, o companie cu experiență în acest domeniu. Ne-am gândit la investitori creionând acest proiect și am creat o punte suplimentară de interacțiune dinspre companiile listate.”

Investitorii vor putea deține un NFT al companiei selectate prin participare la tombolă până la 20 noiembrie prin intermediul website-ului www.ir-romania.ro/NFT. Aceștia vor primi NFT-urile în cadrul GALA by ARIR din 23 noiembrie în wallet-ul personal.

Cristian Ionuț Avram, CEO WebitLabs:

„Utilizarea noilor tehnologii este cheie în creșterea accelerată și sigură a companiilor. Ne-a bucurat deschiderea celor mai mari companii din România, listate la bursă, pentru pași în direcția creării de noi sinergii cu următoarea etapă a internetului, Web3, un protocol descentralizat și public bazat pe blockchain. Ne aflăm în avangarda acestei adopții și felicităm ARIR pentru inițiativa proiectului inovator și aniversarea celor 5 ani de excelență în comunicarea cu investitorii.”

Primul NFT ARIR este de tip Capsula timpului, realizat de Ovidiu – Valeriu Bojor, un artist multidisciplinar stabilit în Barcelona. Este un proiect simbolic care adună gândurile și contribuțiile membrilor ARIR privind activitatea comunității și viitorul acesteia într-o imagine 3D care ilustrează complexitatea și unitatea comunității, pornind de la logo-ul ARIR. NFT-ul include un șir de mesaje înscrise în blockchain, care vor servi drept referință pentru activitatea viitoare a organizației și care vor fi dezvăluite în 2028, cu ocazia aniversării a 10 ani de ARIR.

Următoarele NFT-uri ARIR sunt artă digitală și ilustrează misiunea a 8 companii membre și rolul lor în economie și piața de capital:

  •     Bursa de Valori București – NFT realizat de Upcrafty
  •     AQUILA – NFT realizat de Șerban Dumitru, Penfire Studio
  •     Antibiotice – NFT realizat de Jump
  •     BRK Financial Group – NFT realizat de Andrei Olariu
  •     Electromagnetica – NFT realizat de Emilia Dumitrescu / Kali Story_
  •     Farmaceutica Remedia – NFT realizat de Nicu P
  •     IMPACT Developer & Contractor – NFT realizat de Dots N’ Bits
  •     Rompetrol – NFT realizat de Adrian Alexandru Gheorghe / archaag

Fiecare NFT va ilustra valorile și caracteristicile companiei respective, în comunitatea ARIR, transpuse în mediul digital. NFT-urile sunt cea mai nouă direcție în utilizarea tehnologiei blockchain, asigurând autenticitatea și drepturile de proprietate asupra operelor de artă și bunurilor digitale.

Evenimentul aniversar, GALA by ARIR, care va avea loc în data de 23 noiembrie 2023, la Palatul Parlamentului va include pentru a 5-lea an consecutiv o ceremonie de premiere a celor mai bune companii listate și reprezentanților lor, în cadrul a 8 categorii: Cel mai bun CEO; Cel mai bun CFO; Cel mai bun IRO; Cea mai bună companie în IR; Cea mai bună companie în IR – votul investitorilor individuali; Cel mai bun Raport de Sustenabilitate; „Best Board Design”;  Premiul special oferit de Bursa de Valori București.

Partenerii strategici GALA by ARIR 2023 sunt: Bursa de Valori București (membru fondator ARIR), Banca Transilvania (membru asociat ARIR), IMPACT Developer & Contractor (membru asociat ARIR), BRK Financial Group (membru asociat ARIR), Romcarbon (membru asociat ARIR), Antibiotice (membru asociat ARIR), Nuclearelectrica (membru fondator ARIR) și Mazars (membru afiliat ARIR). Parteneri principal: OMV Petrom (membru asociat ARIR), Raiffeisen Bank International, BRD Groupe Société Générale (membru asociat ARIR) și Purcari (membru asociat ARIR). Parteneri instituționali: Institutional Investor, Envisia.Parteneri media: Radio România Actualități, Agerpres, Profit News, SEE News, Biz, Financial Intelligence, Financial Market, IR Magazine, Juridice.ro, Nine O`Clock, DC Media Group, Feel the Markets, Money.ro, Piața Financiară, The Diplomat Bucharest, Internet Corp. Parteneri de monitorizare: Klarmedia.

Asociația Română pentru Relația cu Investitorii – ARIR a fost înființată la inițiativa Danielei Șerban în noiembrie 2018 împreună cu membrii fondatori: Bursa de Valori București (BVB), ALRO, Electromagnetica, Franklin Templeton Management – București, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica şi Tony Romani. Au aderat comunității: Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Purcari, Idea Bank, BRK Financial Group, Banca Transilvania, Transgaz, MedLife, Romcarbon, Farmaceutica REMEDIA, Autonom, IMPACT Developer & Contractor, 2Performant, One United Properties, Transport Trade Services, Patria Bank, Connections Consult, BRD – Groupe Société Générale, Rompetrol, Agista, Mecanică Fină și AQUILA ca Membri Asociați. INNOVA Project Consulting, ENVISIA, RTPR, Mazars și Marsh Broker de Asigurare – Reasigurare, DENTONS au devenit Membri Afiliați.

Membrii ARIR sunt printre cele mai mari companii din România, ce au în comun obiectivul de a implementa cele mai bune practici de transparență, comunicare cu investitorii și guvernanță corporativă.

 

Despre Asociația Română pentru Relația cu Investitorii (ARIR)

 

ARIR este promotorul conceptului de Relaţia cu Investitorii (Investor Relations – IR) în România și susține că prin respectarea unor standarde de transparență, guvernanţă corporativă și proactivitate în comunicarea cu investitorii membrii noștri vor beneficia de plusvaloare, atrage mai uşor finanțare, avea reputație și încrederea necesară dezvoltării continue a afacerilor lor. ARIR a fost fondată în 2018 de companii listate, cu potențial de listare, administratori de fonduri și profesioniști în IR.

Membrii fondatori sunt Bursa de Valori București (BVB), ALRO, Electromagnetica, Franklin Templeton Management – suc. București, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica, Daniela Șerban, Tony Romani, în timp ce Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Purcari, Idea Bank, BRK Financial Group, Banca Transilvania, Transgaz, MedLife, Romcarbon, Farmaceutica REMEDIA, Autonom, IMPACT Developer & Contractor, One United Properties, Transport Trade Services, Patria Bank, Connections Consult, BRD – Groupe Société Générale, Rompetrol, Agista, Mecanică Fină și AQUILA s-au alăturat ca Membri Asociați, INNOVA Project Consulting, ENVISIA, RTPR, Mazars și Marsh Broker de Asigurare – Reasigurare ca Membri Afiliați.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Italia scapă de tarifele uriașe pentru paste impuse de SUA - FOTO: Freepik

Italia scapă de tarifele uriașe pentru paste impuse de SUA

SUA renunță la tarife uriașe pentru paste italiene!...

BYD devansează Tesla și devine cel mai mare producător de mașini electrice din lume în 2025 - FOTO: Freepik@perzfotografia
Declarația unică / Foto: DCBusiness
Migrație / Sursa foto: Freepik.com

Exodul românilor din Marea Britanie atinge cote record

Tot mai mulți români aleg să părăsească UK.

Muncitor al ELCEN
DEER lansează licitație de 14,7 milioane lei pentru asigurări de sănătate ale angajaților - FOTO: Freepik@juanialgar
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
cransmontana - FOTO: Agerpres
Ilie Bolojan / Foto: Gov.ro
Manageri
nicolas maduro - FOTO: Captură CNN
Ilie Bolojan - FOTO: Agerpres

Ilie Bolojan anunță creșterea vârstei de pensionare

Ilie Bolojan anunță creșterea vârstei de pensionare...

Donald Trump
nicolas maduro - FOTO: Donald Trump Social Truth

Imaginea zilei cu Maduro

Donald Trump a publicat imaginile zilei cu Nicolas Maduro.

Petroliști venezueleni / Foto: PDVSA
Aproape 45.000 de consumatori fără energie, sute de posturi nealimentate - FOTO: ISU Hunedoara
Ursula von der Leyen
Grupuri armate păzesc intrarea în Cuartel de la Montaña (Cazarma de la Munte) din Caracas, Venezuela, la 3 ianuarie 2026, după ce mai multe explozii au fost raportate în capitală. Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că Statele Unite l-au „capturat c
Cine este Nicolas Maduro, președintele controversat al Venezuelei - FOTO: Agerpres
Completare document / FOTO: Freepik
Alexandru Nazare
ftse - FOTO: Freepik@funtap
Foto: Pexels.com

Statul vrea să știe cine deține terenurile României

Proiect de lege pentru evidența terenurilor deținute de...

Citrice. Foto: Freepik.com
Delegațiile din Ucraina și SUA
Incendiul de la barul La Constellation din stațiunea elvețiană Crans-Montana
Incendiu la barul Constellation din Crans-Montana, Elveția / Foto: Poliția Cantonului Valaisanne

Român dispărut după incendiul devastator din Crans-Montana

Ambasada României la Berna este în contact cu familia...


pixel